Prima pagină » Știri externe » Papa Francisc, în stare critică pentru a doua zi la rând după o criză de insuficiență RENALĂ

Papa Francisc, în stare critică pentru a doua zi la rând după o criză de insuficiență RENALĂ

Papa Francisc, în stare critică pentru a doua zi la rând după o criză de insuficiență RENALĂ

Papa Francisc, care se luptă cu o dublă pneumonie, rămâne în stare critică pentru a doua zi consecutiv și a prezentat o „insuficiență inițială, ușoară” a funcțiilor renale, a anunțat Vaticanul duminică.

Francisc a fost internat la spitalul Gemelli din Roma pe 14 februarie.  Sâmbătă, Vaticanul a descris pentru prima dată starea sa ca fiind critică.

„Starea Sfântului Părinte rămâne critică; cu toate acestea, de aseară nu a mai avut alte crize respiratorii”, a declarat Vaticanul duminică.

Analizele de sânge au indicat, de asemenea, „o insuficiență renală inițială, ușoară, care este în prezent sub control”, a anunțat Vaticanul.

„Complexitatea tabloului clinic și așteptarea necesară pentru ca terapiile farmacologice să își arate efectul impun ca prognosticul să rămână rezervat”, se arată în comunicat.

Prognosticul pentru Papa în vârstă de 88 de ani, care a avut nevoie sâmbătă de o transfuzie de două unități de sânge după ce a suferit o „criză respiratorie prelungită asemănătoare astmului”, rămâne „rezervat”, potrivit ultimei actualizări medicale, conform Reuters.

Anunțul Vaticanului îl descrie pe Papă ca fiind „alert și bine orientat” și spune că primește „oxigenoterapie cu flux mare” printr-un tub sub nas.

Pneumonia dublă este o infecție gravă care poate inflama și cicatriza ambii plămâni, făcând dificilă respirația. Vaticanul a descris infecția Papei ca fiind „complexă”, afirmând că este cauzată de două sau mai multe microorganisme.

Francisc, care este Papă din 2013, a suferit mai multe crize de sănătate în ultimii doi ani. Francisc este predispus în special la infecții pulmonare, deoarece a făcut pleurezie în tinerețe și i s-a extirpat o parte dintr-un plămân.

Vineri, doi dintre medicii săi au declarat că Papa este foarte vulnerabil din cauza vârstei și a stării de fragilitate generale.

Medicii: „Există riscul ca infecția pulmonară să se transforme în septicemie”

Dr. Sergio Alfieri, un membru senior al personalului de la Gemelli, a declarat că există riscul ca infecția pulmonară să se răspândească în fluxul sanguin și să se transforme în septicemie, care „ar putea fi foarte dificil de depășit”.

Sâmbătă, Vaticanul a anunțat că Papa a avut nevoie de transfuzii de sânge deoarece testele au arătat că avea un număr scăzut de trombocite, un symptom care este asociat cu anemia.

Trombocitele sunt fragmente de celule din sânge care formează cheaguri și opresc sau previn sângerarea.

Duminică, Vaticanul a declarat că transfuzia a fost benefică și a dus la o creștere a nivelului de hemoglobină, o proteină care ajută la transportul oxigenului în organism.

De asemenea, reprezentanții Vaticanului au declarat că nivelul trombocitelor a rămas stabil.

Papa Francisc a declarat că își continuă „cu încredere” tratamentul în spital

Într-un mesaj scris pentru rugăciunea sa obișnuită de duminică din Piața Sfântul Petru, pe care Papa nu a putut să îl citească pentru a doua săptămână consecutiv, Francisc a declarat că își continuă „cu încredere” tratamentul în spital. El le-a mulțumit medicilor săi și persoanelor care i-au trimis mesaje de susținere.

Arhiepiscopul Rino Fisichella, un înalt oficial al Vaticanului, le-a spus participanților la o slujbă în Bazilica Sfântul Petru duminică dimineață că ar trebui să se roage pentru Francisc „mai puternic și mai intens”.

Dieceza de Roma, pe care Papa o conduce, a organizat duminică seara o slujbă specială pentru a se ruga pentru Francisc, astfel încât acesta să aibă „forța necesară pentru a trece prin acest moment de încercare”.

Pelerinii adunați în apropierea Vaticanului și-au exprimat îngrijorarea pentru starea Papei.

În fața spitalului Gemelli, oamenii s-au adunat să se roage lângă o statuie a răposatului Papă Ioan Paul al II-lea, care a fost tratat de mai multe ori în această instituție în timpul lungului său mandat.

Oamenii au lăsat flori și bilete pentru Francisc și au aprins lumânări la baza statuii memoriale a regretatului Papă Ioan Paul al II-lea.

Foto: Profimedia

CITIȚI ȘI:

Șeful diplomației de la Vatican critică planul lui TRUMP de a muta palestinienii din Fâșia Gaza

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Panică în partide după amenințarea pe surse cu anticipatele a lui Nicușor Dan
Digi24
Parlamentul ar putea fi dizolvat vineri. Ce le-a transmis Nicușor Dan șefilor de partide
Cancan.ro
Prima reacție a PRO TV după ce actorul Cuzin Toma ar fi fost reținut. Ce spun despre comportamentul lui Firicel din Las Fierbinți
Prosport.ro
Imaginea zilei din România, surprinsă de un japonez: un Cybertruck, pe străzile din Câmpulung Muscel, lângă o Dacia!
Adevarul
Ritualul neobișnuit al fiicei actriței Diana Rigg. De ce înghite cenușa mamei sale înainte de a urca pe scenă
Mediafax
Cătălin Drulă îi cere lui Nicușor Dan să demită un consilier prezidențial. Cina care a stârnit scandalul
Click
Marinela Chelaru îi apare în vis soțului ei, la un an de la moarte! Mărturisirea emoționantă: „Îmi cântă piese venite parcă din altă lume”
Digi24
Toma Cuzin, Firicel din „Las Fierbinți”, reținut de Poliție după ce a ieșit pozitiv la testul antidrog
Cancan.ro
Fiul lui Nicolae Guță, condamnat cu executare! A leșinat la volanul BMW-ului după 2 fumuri dintr-o țigară 'dubioasă'. Judecătorii nu l-au mai iertat!
Ce se întâmplă doctore
Indemnizația pentru creșterea copilului poate fi recalculată. Cine poate primi bani în plus și ce documente trebuie depuse
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!