Marian Fieraru, zis Fantomas, hoțul acrobat care a reușit să jefuiască peste 2o de case din Pipera și care părea imposibil de capturat, ar fi pregătit să revină. Surse din rândul anchetatorilor susțin că acesta este cu un pas în libertate și s-ar fi lăudat că este „mai pregătit ca oricând”.
În 2017, în perioada sărbătorilor de iarnă, vila lui Gheorghe Hagi, din Pipera, a fost spartă. Pe lângă alte bunuri de valoare, din casa „Regelui” au dispărut mai multe ceasuri, în valoare de aproximativ 50.000 de euro. Inițial, s-a presupus că este vorba despre un hoț de duzină, în condițiile în care intrase în casă folosindu-se de unelte pe care le găsise prin curte.
Ulterior, pentru că aceeași persoană a continuat să opereze în cartierul de lux, polițiștii au început să fileze zona. Chiar și așa, hoțul a dat alte 15 lovituri, printre victime numărându-se inclusiv ambasadorul Pakistanului la București, a cărui casă era păzită de jandarmi.
Pentru că în puținele imagini surprinse de camerele de supraveghere bărbatul apărea îmbrăcat în negru și cu o glugă care îi acoperea capul, a primit porecla de „Fantomas”.
Bărbatul a fost în cele din urmă prins, la data de 13 martie 2018, după o operațiune ca în filme, în care anchetatorii au schimbat mașinile de filaj, despre care bănuiau că sunt deja cunoscute de hoț și au tras pe urmele acestuia 13 focuri de armă.
Fantomas a scăpat cu viață în mod aproape miraculos, după ce un glonț, care i-ar fi putut secționa șira spinării, s-a oprit într-un pistol cu gaze pe care îl purta în rucsac, iar un al doilea glonț i-a desfăcut cusătura de pantaloni.
În urma audierilor, s-a stabilit că bărbatul era practicant de parkour. Așa ar fi învățat să-și mențină echilibrul la înălțime, pe suprafețe înguste și a reușit să devină unul dintre cei mai cunoscuți spărgători români.
Bărbatul a fost arestat preventiv o jumătate de an, după care magistrații l-au plasat în control judiciar. La scurt timp după ce a fost lăsat liber, „Fantomas” s-a apucat din nou de furat și a fost prins de polițiștii ilfoveni după ce a spart alte locuințe, de această dată în comuna Snagov.
Întrebat de ce a ales să recidiveze, Marian Fieraru ar fi explicat atunci că soția lui este însărcinată și are nevoie de bani.
„Fantomas” a fost condamnat definitiv abia în mai 2022, când magistrații Curții de Apel București l-au osândit la 6 ani și 8 luni de închisoare.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru Gândul, că „Fantomas”, care își execută pedeapsa în Penitenciarul Giurgiu, a făcut o contestație la executarea pedepsei și a primit termen la începutul lunii aprilie. Conform anchetatorilor, acesta ar avea șanse de succes și există suspiciuni că, după eliberare, s-ar putea apuca din nou de spargeri.
În acest sens, bărbatul ar fi spus că „este mai pregătit ca oricând”, în condițiile în care ar fi avut grijă să-și mențină musculatura tonifiată și ar fi slăbit în penitenciar.
CITEȘTE ȘI: