Prima pagină » Actualitate » Un polițist în vârstă de 43 de ani a fost găsit MORT în mașina sa

Un polițist în vârstă de 43 de ani a fost găsit MORT în mașina sa

Oana Zvobodă
Un polițist în vârstă de 43 de ani a fost găsit MORT în mașina sa

Un polițist în vârstă de 43 de ani a fost găsit mort în mașina sa, în Parcul Municipal Vest din Ploiești, acesta fiind înjunghiat. El s-ar fi înjunghiat singur, circumstanțele fiind încă neclare. Bărbatul era profesor la Școala de Agenți de Poliție Vasile Lascăr din Câmpina, la catedra de investigații criminale.

Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Ploiești au fost sesizați luni cu privire la faptul că în Parcul Municipal Vest din municipiul Ploiești, într-un autoturism, se află o persoană inconștientă.

„În baza sesizării, s-a format o echipă complexă formată din polițiști judiciariști și tehnicieni criminaliști care au constatat faptul că în autoturism se află un bărbat, de 43 de ani, din municipiul Ploiești, care prezenta o plagă înjunghiată. Din verificările efectuate până la acest moment, nu au rezultat indicii de comitere a acestei fapte de către o altă persoană, conturându-se bănuiala rezonabilă de auto-înjunghiere”, spun polițiștii.

Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei.

Potrivit Observatorul Prahovean, apropiații acestuia și persoanele care l-au cunoscut nu își explica ce l-a putut împinge pe bărbat să comită acest gest, cu atât mai mult cu cât avea o conduită profesională ireproșabilă.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, în cadrul unui dosar penal, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și a tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul.

CITEȘTE ȘI:

Suspecții în cazul protestelor violente de la BEC, audiați la Parchetul Tribunalului București. Trei PROTESTATARI au fost REȚINUȚI

MAI dezminte o DEZINFORMARE și respinge orice încercare de a implica instituția în dispute politice: „Climat de panică, de slăbire a încrederii”

Potra ar fi încercat să INFLUENȚEZE declarațiile unora dintre cei reținuți. Avocați trimiși de el, prezenți în biroul procurorului Marius Iacob

Un camion răsturnat în Argeș BLOCHEAZĂ DN 73 între Pitești și Brașov. Doi bărbați au rămas blocați în cabină

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul tace de două luni! Noile reguli din JOCURILE de NOROC, fără bilanț privind încasările
Digi24
Putin: „Vrem să punem capăt războiului”
Cancan.ro
Luca și Valentina și-au ucis propria fiică de 5 ani, apoi și-au luat viața. Ce au scris în biletul de adio
Prosport.ro
Majorat de 5 stele pentru Bebeto! Anamaria Prodan, în lacrimi la petrecerea fiului ei! Reghe a lipsit
Adevarul
Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026
Mediafax
Premieră în România! Crucea Roșie deschide PRIMUL punct de prim-ajutor într-un ansamblu rezidențial
Click
Telenovela preotului răspopit continuă. După scandalul cu enoriașa căsătorită pe care a lăsat-o însărcinată, ar fi golit visteria bisericii
Digi24
Locul de parcare din fața casei sau a blocului: Cine îl poate folosi și ce faci dacă alt șofer îl ocupă
Cancan.ro
Localitățile din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie 2026. Pe ce dată ninge, potrivit meteorologilor EaseWeather
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, aproape de nerecunoscut după ultimele intervenții estetice. Nici nu mai zici că e Cruduța!
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un nou buton a apărut în aplicația Waze. Când trebuie folosit
Descopera.ro
Cât e normal să cântărească creierul uman?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Prietenul tău Vasile îmi face avansuri!
Descopera.ro
Un studiu a descoperit noi beneficii de care au parte băutorii de cafea