Prima pagină » Economic » Prosumatorii, dar nu numai, ar putea avea prețuri DIFERENȚIATE, pe ore, după expirarea schemei de plafonare. Stadiul demersului legislativ

Prosumatorii, dar nu numai, ar putea avea prețuri DIFERENȚIATE, pe ore, după expirarea schemei de plafonare. Stadiul demersului legislativ

Prosumatorii, dar nu numai, ar putea avea prețuri DIFERENȚIATE, pe ore, după expirarea schemei de plafonare. Stadiul demersului legislativ

Cei aproape 200.000 de prosumatori din România ar putea avea prețuri diferențiate la energia produsă și livrată în rețea și cea consumată, potrivit unei intenții anunțate de Sandor Bende, președintele Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților, în cadrul unui eveniment de specialitate. Deocamdată nu există nici măcar o formă brută redactată, a precizat legiuitorul, deci va mai dura până se va concretiza acest demers.

Sandor Bende, președintele Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților, a menționat aplicarea unui preț diferențiat drept o posibilă soluție pentru provocările pe care creșterea numărului și a puterii instalate a prosumatorilor le-a adus sistemului energetic.

„De foarte multe ori furnizorii se plâng și de prosumatori: că prosumatorii produc atunci când nu prea este nevoie de energie și este prețul foarte mic, iar de consumat, consumă atunci când prețul este mai mai mare. Aici sunt câteva soluții”, a spus Sandor Bende în cadrul conferinței „Re-liberalizare: Competiție pe piața energiei în beneficiul tuturor”, a IX-a ediție, organizată de Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER).

Puterea electrică instalată totală a prosumatorilor din România a crescut într-un ritm galopant în ultimii ani și a ajuns să echivaleze cu capacitatea a aproape 3,4 reactoare nucleare de la Cernavodă, conform celor mai recente date ale Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), de la finalul anului 2024. Cele două unități ale centralei generează aproximativ 20% din producția totală de energie electrică a României.

La finalul lui 2024, numărul prosumatorilor ajunsese la 198.756 – de la 35.552, câți erau la 30 noiembrie 2022, a crescut de trei ori, ajungând la 107.001, la 30 noiembrie 2023, iar puterea instalată crescuse la 2.378,58 MW.

Posibile soluții

Pe de o parte el a amintit de inițiativă care s-a întors în Parlament, și pe care spune că încearcă să o depună din nou – ca pe viitor să se emită ATR-ul (avizul tehnic de racordare) pentru prosumator, pentru producere de energie electrică doar dacă se vine și cu o partea de stocare.

„O altă posibilitate de rezolvare a acestor acestei probleme ar putea să fie și prețul diferențial, dar atâta timp cât există plafonarea, nu prea putem să aplicăm un preț diferențiat. Dar în momentul în care această plafonare va disparea, atunci am putea să ne gândim la un preț diferențiat. Dau un exemplu: de dimineața până la ora 5:00 după-masă, să existe un tarif, un preț, iar după-masă până în dimineața, un alt tarif. Și atunci noi putem să sprijinim cetățenii ca să aibă consum mai mare, atunci când producția este mai mare, când prețul este mai mic. Ar fi și asta o soluție”, a precizat Sando Bende, care dorește o soluție de coabitare între furnizori și prosumatori.

El a subliniat din nou nevoia de a știi exact impactul prosumatorilor în sistem, care este o necunoscută în prezent.

„Ar trebui să găsim o modalitate prin care să contorizăm, prin care să contabilizăm energia produsă de către prosumatori, că, totuși, nu este normal ca în zilele noastre să nu știe nimeni în România sau pe teritoriul României câtă energie electrică se consumă, câtă energie electrică se produce la nivel național. Astăzi am început să avem un dezechilibru, nu mai putem da cu exactitate această cantitate, pentru că foarte mare parte din această cantitate nu este contabilizată nicăieri”, a spus președintele Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților.

Sandor Bende a subliniat că este esențial ca statul să știe cât se produce și cât se consumă în România.

„Și să nu se sperie nimeni când spun acest lucru, nu asta îmi doresc, ca fiecare kilowatt produs și consumat fără a fi introdus în sistem, undeva, să fie taxat de către stat, că s-ar putea să înțeleagă foarte mulți acest lucru. Nu asta doresc, dar, totuși România trebuie să știe, autoritățile trebuie să știe ce se produce într-o țară și ce se consumă. Și aici avem un pic de gândit cum să facem în așa fel încât să nu creadă nimeni că statul vrea să intre în casa omului fără niciun drept, nu despre asta este vorba”, a subliniat Sandor Bende.

„Încă nu este concret nimic de pe masă”

Întrebat să detalieze dacă se referă la prețul de achiziție a energiei produse de prosumator sau de cea pe care o consumă din rețea atunci când nu produce, legiuitorul a precizat că în prezent încă nu este concret nimic de pe masă, se poartă discuții cu asociațiile profesionale, se poartă discuții cu producători, cu consumatori și prosumatori.

„Sunt câteva idei. Da, într-adevăr, acest tarif diferențiat și din partea furnizorilor nu doar către prosumatori, ci și către toți consumatorii. Pe de altă parte, și prețul dinspre prosumatori către furnizori, cel care se introduce în sistem, este o modalitate care ajută la cumva eliminare vârfurilor de sarcină și asta este un lucru foarte, foarte, foarte important. Noi prin acest lucru cred că am putea să stimulăm ca toți prosumatorii sau cât mai mulți prosumatori să-și instaleze și capacități de stocare, pentru a nu îl introduce în rețea în momentul în care îl produce la amiază, de exemplu, când este soare, ci îl va introduce în sistem între timp de seară, atunci când cererea este mai mare și este mult mai benefic Sistemului Energetic Național”, a spus Sandor Bende.

„Astăzi, să nu se sperie nimeni, încă nu este nici o formă finalizată și pusă pe masă o asemenea formă. Bineînțeles că va fi discutat și cu Ministerul Energiei și cu domnul ministru, în coaliția de guvernare, bineînțeles, și după aceea, eventual se va lansa, dacă toți factorii decizionali vor considera că o formă sau alta va fi benefică pentru sistemul nostru energetic național”, a conchis președintele Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților.

Citiți și:

Eliminarea obligației de stocare pentru PROSUMATORII activi așteaptă raportul pentru votul final. Bende Sándor: „Nu mai bag mâna în foc pentru nimic”

Mircea Fechet: Prosumatorii actuali ar putea, în viitor, să primească finanțare din partea statului și pentru baterii de stocare. Care sunt condițiile

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Germania blochează extrădarea unui român condamnat pentru jaf. Judecătorii invocă situația din închisorile din România
Digi24
Traian Băsescu: Dacă e vorba de furat, se solidarizează politicienii cu cetăţenii. Legea salarizării e oglinda
Cancan.ro
Filmul tragediei în care Victoria, fiica lui Cazimir Ionescu, s-a stins. Ce s-a întâmplat pe 25 august, la ora 21:00
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Declarație-șoc din Ucraina: „Cred că pierdem războiul”. Răspunsul unui general NATO
Mediafax
Diana Buzoianu atacă PSD: „Se poate să treacă legi într-o singură zi”. Miza: mandatele a 8.000 de consilieri locali și județeni
Click
Ce iubesc și ce urăsc turiștii străini la țara noastră. „Traficul este atât de rău, încât poate dura chiar și cinci ore să ajungi”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Ea este Victoria, fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, care a murit la 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați