Prima pagină » Actualitate » Amenzi usturătoare pentru cei care stau la bloc sau la curte. Ce este interzis să faci

Amenzi usturătoare pentru cei care stau la bloc sau la curte. Ce este interzis să faci

Amenzi usturătoare pentru cei care stau la bloc sau la curte. Ce este interzis să faci
foto ilustrativa: sursa foto: Envato

Ce ar putea păți vecinii care fac zgomot și îi deranjează pe ceilalți. Este valabil atât pentru cei care locuiesc la bloc, cât și pentru cei care locuiesc la curte.

Orele de liniște trebuie respectate de toți, fie că locuiești la casă sau la bloc. Astfel că, vecinii care fac zgomot fără să țină cont de ceilalți ar putea plăti amenzi usturătoare, dar mai riscă și o altă pedeapsă. Astfel, indiferent că locuiești la țară sau la oraș, ai putea primi amenzi de până la 12.000 de lei, dar și muncă în folosul comunității. Proiectul de lege aflat în dezbatere în parlament propune, pentru prima data, stabilirea unor intervale de liniște în mediul rural și nu doar în cel urban.

„Vă aduc la cunoştinţă normele de convieţuire socială ale legii 61/1991 şi dacă continuaţi şi sună vecinii, o să fiţi sancţionaţi şi amenzile sunt destul de mari”, a declarat un polițist, conform observatornews.ro.

În prezent, vecinii gălăgioși sunt amendați cu maximum 1500 de lei. Însă un proiect de lege aprobat de Senat apreciază că suma este insufiecientă în raport cu disconfortul creat. Iar oamenii se plâng că orele de liniște nu prea sunt respectate.

„Am fost trezit din somn de bormaşină, dar având în vedere că mă înţeleg cu vecinii bine e OK, rezolvăm, mai ales că şi eu mai dau muzica mai tare. Cea mai mare petrecere… cred că au fost 20 – 25 (n.r. de persoane). Am ţinut muzica destul de tare, mai urlam, mai ţipam”, a povestit cineva.

Tinerii sunt nemulțumiți de lege

Organizatorii de petreceri zgmotoase lângă locuințe, în aer liber sau în corturi, riscă amenzi de până la 6.000 de lei. DAcă fapta se repetă în decurs de 72 de ore, amenda poate să ajungă la 12.000 de lei.

De asemenea, aceștia ar putea fi obligați să efectueze între 100 și 150 de ore de muncă în folosul comunității. Nemulțumiți de aceste măsuri sunt însă tinerii, care consideră că acestea nu sunt necesare, deși trei din zece români se plâng de vecini zgomotoși.

„Mie nu mi se pare normală aceasta schimbare. Nu consider că este o chestie aşa de rea să dai muzica mai tare din când în când. La bloc a fost OK, vecinii au comentat la un moment dat că e gălăgie, dar au înţeles că suntem şi noi adolescenţi”, a declarat un tânăr.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
Și-a lăsat copilul SINGUR acasă, cu FEBRĂ, ca să-l susțină pe Călin Georgescu: „Veniți să luptăm!”
Click
Oana Tomoiagă, dezvăluiri despre relația cu Mirela Vaida, după cearta de la Asia Express: „Are gura mare”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Practicile de câteva secunde care ne pot îmbunătăți starea de bine
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!