Prima pagină » Actualitate » Joburile plătite cu peste 1.000 de euro, fără diplomă de studii. Care sunt orașele cu cele mai mari salarii

Joburile plătite cu peste 1.000 de euro, fără diplomă de studii. Care sunt orașele cu cele mai mari salarii

Joburile plătite cu peste 1.000 de euro, fără diplomă de studii. Care sunt orașele cu cele mai mari salarii
foto ilsutrativa: sursa foto: Envato

Nu mai puțin de zeci de mii de locuri de muncă au fost postate în primele trei luni ale acestui an pe platformele specializate, la care angajatorii anunțau în ce condiții oferă salarii de peste 1.000 de euro.

Conform datelor Salario, comparatorul salarial eJobs, cele mai mari salarii în primul trimestru au fost luate de angajații din București, unde media netă salarială, pentru toate domeniile de activitate și toate nivelurile de experiență, a fost de 5.500 de lei net pe lună. Urmează Cluj, al doilea cel mai bine poziționat județ pe harta salariilor din România, cu 5.000 de lei net. Apoi, avem Brașovul, cu o medie de 4.700 de lei, Timiș, cu 4.600 de lei, și Iași, cu 4.400 de lei. La polul opus, cele mai mici salarii sunt în Giurgiu – 3.520 lei, Vrancea – 3.700 de lei, Covasna – 3.800 de lei, Gorj – 3.850 sau Tulcea – 4.000 de lei.

Astfel că, deficitul de personal îi determină pe angajați să vină cu oferte salariale competitive, în așa fel încât să poată recruta și fideliza angajații. De exemplu, construcțiile și instalațiile sunt al treilea cel mai bine plătit sector, cu o medie netă de 5.500 de lei, pe lună.

De cealaltă parte, retailul industria de fashion, sectorul alimentar şi call centerele reprezintă principalele domenii care oferă oportunităţi de angajare pentru tinerii fără experienţă, potrivit ZF.

Astfel de industrii se confruntă constant cu un flux ridicat de personal, fapt care îi determină pe angajatori să mențină condiții de acces mai flexibile. Mai mult, cerințele minime de calificare fac ca aceste joburi să fie attractive pentru studenți și liceeni, care își doresc o sursă de venit fără vreo diplomă, este de părere Bogdan Badea, CEO-ul platformei de recrutare eJobs.

„Poarta de intrare pentru ei sunt rolurile în care nu se cere experienţă şi aici îi vedem din ce în ce mai devreme aplicând. În categoria 18-24, mulţi se duc către zonele unde experienţa este egală cu 0, dar muncesc mai devreme. Încep din liceu sau primii ani de facultate. Printre sectoarele care angajează fără experienţă se numără retailul, retailul de fashion, alimentar, call centere. Astea sunt domenii în care angajatorii te iau aşa cum eşti, n-au nevoie de diploma sau de certificări” a spus Bogdan Badea.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli