Prima pagină » Actualitate » MApN despre posibila RETRAGERE a 10.000 de militari americani din România și Polonia. „Toate acordurile bilaterale sunt în vigoare”

MApN despre posibila RETRAGERE a 10.000 de militari americani din România și Polonia. „Toate acordurile bilaterale sunt în vigoare”

MApN despre posibila RETRAGERE a 10.000 de militari americani din România și Polonia. „Toate acordurile bilaterale sunt în vigoare”

Ministerul Apărării Naționale precizează că, până la acest moment, România nu a primit nicio informare oficială privind o posibilă retragere a aproximativ 10.000 de militari americani din România și Polonia, cum s-a vehiculat în spațiul public, ca atare, nu poate formula o poziție oficială ca răspuns la informații bazate pe surse de presă.

Relațiile dintre România și Statele Unite ale Americii sunt fundamentate pe un parteneriat strategic solid, bazat pe valori comune, încredere reciprocă și o colaborare consolidată de peste două decenii în domenii-cheie, în special în ceea ce privește securitatea regională și euroatlantică, au transmis oficialii MApN au transmis, marți seara, după ce informația a fost publicată pe surse de presa internațională.

Înalți oficiali ai Departamentului american al Apărării iau în considerare o propunere de retragere a până la 10.000 de militari din Europa de Est, stârnind îngrijorare pe ambele continente, notează NBC News.

„Toate acordurile bilaterale semnate în acest cadru – inclusiv cele care reglementează prezența militară a SUA în România – sunt în vigoare, sunt respectate și adaptate permanent la evoluțiile de securitate din mediul regional. Parteneriatul nostru cu SUA se bazează pe transparență, consultare și bună credință, iar orice decizie majoră privind postura militară aliată se ia în spiritul cooperării și al atașamentului față de valorile promovate de Tratatul de la Washington”, a transmis MApN.

Câți militari americani sunt în România

Potrivit reprezentanților Armatei, Facilități strategice găzduite în bazele militare de pe teritoriul României, precum forțele americane staționate în sistem rotațional în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu sau sistemul antirachetă Aegis Ashore instalat în Baza 99 Deveselu, care este integrat în sistemul antirachetă al NATO, reprezintă dovezi clare ale angajamentului comun româno-american pentru securitatea colectivă aliată.

Un exemplu dat este modernizarea și extinderea Bazei 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, cu o investiție a Guvernului României de peste 2,5 miliarde de euro, va transforma această locație într-un hub strategic pentru NATO în regiune, capabil să găzduiască până la 10.000 de militari români și aliați.Investiția României este structurată pe 20 de ani, cu aplicare în patru etape.

În plus, spun oficialii Armatei, exercițiile militare comune, precum „Sea Shield 25”, aflat în desfășurare în Marea Neagră și pe teritoriul României, exercițiu la care participă și SUA cu echipamente de supraveghere aeriană și ofițeri de stat major, reprezintă un exemplu al cooperării extinse a României cu aliații. De altfel, în acest an sunt planificate mai multe exerciții pe teritoriul României la care participă militari americani, cel mai important fiind SABER GUARDIAN 25 – planificat de USEUCOM.

„Prezența forțelor americane pe teritoriul României, susținută de investițiile semnificative în infrastructura de apărare, întărește securitatea regională și descurajează amenințările externe”, potrivit MApn.

În prezent, în România sunt dislocați, în total, peste 1.700 de militari ai SUA, în principal la Mihail Kogălniceanu, Deveselu și Câmpia Turzii. Pe 26 martie, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, militarii Brigăzii a 2-a a Armatei SUA, Divizia 101 Aeropurtată „Task Force Strike” i-au înlocuit pe cei din Brigada 3, Divizia 10 Munte „Task Force Patriot”. Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu găzduiește, la acest moment, peste 1.400 de militari din SUA.

În același timp, precizează MApN, planurile regionale de apărare sunt implementate conform planificării NATO, iar România, în calitate de națiune-gazdă, continuă să implementeze obligațiile asumate.

„România a fost una dintre primele țări aliate care și-au ridicat bugetul pentru apărare peste nivelul de 2% din PIB, depășind constant și angajamentul de a investi minimum 20% din alocări pentru înzestrarea cu tehnologie modernă,  ceea ce demonstrează poziția noastră fermă de a ne asuma responsabilități de securitate din ce în ce mai importante. Ministerul Apărării Naționale va continua susținerea importanței relației transatlantice și a parteneriatului strategic cu Statele Unite și va rămâne dedicat întăririi cooperării în domeniul apărării și securității, în care cele două părți au înregistrat succese care au contribuit în mod direct la consolidarea apărării colective și la promovarea valorilor democratice în regiune”, au conchis oficialii MApN.

Sursa foto: MApN – Exercițiul multinațional „Saber Guardian 23”, Ziua Distinșilor Vizitatori – caracter ilustrativ

CITEȘTE ȘI:

Polonia îl AVERTIZEAZĂ pe Donald Trump să nu facă o „greșeală istorică” cu privire la pretențiile Rusiei

Washington Post: Elon Musk i-a cerut în mod direct lui Donald Trump să RENUNȚE la noile taxe vamale

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Doamna Ferrari le-a cumpărat o locuință victimelor DRONEI din Galați. Motivul
Digi24
Putin spune de ce a folosit racheta Oreșnik în atacul asupra Kievului: „Voi dezvălui un secret militar de stat de mare importanță”
Cancan.ro
Ce le-a cerut Vlad Verdeș, tânărul care și-a ucis tatăl polițist, magistraților. Nu le-a venit să creadă! 😲
Prosport.ro
FOTO, Cum arată manechinul care se mărită cu un milionar cu 23 de ani mai bătrân. Acesta a fost surprins cu alte două femei
Adevarul
„S-a poziționat într-o antiteză clară față de Germania”. Anunțul lui Siegfried Mureșan despre decizia României în controversa momentului
Mediafax
Putin a început să râdă, în timp ce Șoșoacă susținea că România „nu are președinte”
Click
Horoscop 5-11 iunie. Taurii își rezolvă probleme financiare mai vechi, Leii au parte de o perioadă cu transformări profunde, Peștilor li se deschid uși importante
Digi24
Efectele „catastrofale” ale modelului economic al Chinei: Cum facilitează politicile lui Xi prăbușirea industriilor din restul lumii
Cancan.ro
S-a aflat adevărul despre drona care a explodat în urmă cu doar câteva minute la Constanța! Ce au găsit autoritățile române atașat de ea
Ce se întâmplă doctore
Operația estetică pe care Gina Pistol și-a făcut-o după ce a devenit mamă. Apariție sexy și senzuală! Ultima transformare prin care a trecut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce mai uită lumea în taxi-uri? De la jucării, la bile de bowling
Descopera.ro
Un studiu arată ce se întâmplă în creier în timpul unui concert live
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Descopera.ro
Locul ciudat în care trăiește cea mai mare colonie de albine documentată vreodată