Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) anunță că persoanele care identifică în campania electorală, în ziua votului și cu o zi înainte materiale publicitare neconforme pe marile platforme de socializare, pot trimite o plângere către Biroul Electoral Central (BEC). Mai apoi, dacă plângere este întemeiată, BEC va emite o decizie de acționa împotriva respectivelor materiale, decizie transmisă platformelor prin intermediul Autorității Electorale Permanente (AEP).
ANCOM mai transmite că platformele au la dispoziție cinci ore pentru a elimina materialul publicitar illegal.
„Deciziile BEC prin care sunt admise plângerile privind campania electorală online, reprezintă ordine de a acționa împotriva conținutului ilegal în sensul art. 9 din Regulamentul (UE) 2022/2065. Acestea trebuie să conțină elementele prevăzute la art. 9 alin. (2) lit. a) din Regulamentul (UE) 2022/2.065 și sunt executorii.
Deciziile BEC se comunică de îndată Autorității Electorale Permanente, în vederea transmiterii către platformele online foarte mari, în sensul prevăzut de art. 3 pct. 8 din Regulamentul (UE) 2024/900, sub sancțiunea plății unei amenzi cuprinse între 1% și 5% din cifra de afaceri a platformei online, dacă în termen de 5 ore de la notificarea Autorității Electorale Permanente platforma online nu elimină materialul publicitar în cauză”, transmit reprezentanții ANCOM.
Deciziile BEC pot fi contestate la Curtea de Apel București, în termen de 48 de ore de la afișarea acestora pe pagina de internet a Biroului Electoral Central.
„ANCOM este coordonator al serviciilor digitale, fiind responsabilă de supravegherea aplicării Regulamentului privind serviciile digitale în România. Rolul coordonatorului serviciilor digitale din orice stat membru al Uniunii Europene este definit în contextul ecosistemului mai larg care privește integritatea proceselor electorale, cu trimitere la obligațiile ce revin platformelor online în contextul Regulamentului privind serviciile digitale”, se mai arată în comunicatul ANCOM.
Pentru a proteja libertatea de exprimare, Regulamentul obligă platformele să:
Conținutul ilegal privind campania electorală poate fi raportat urmând pașii descriși AICI. Campania electorală a început pe 4 aprilie, la ora 00.00, și se încheie pe 3 mai, la ora 07.00.
FOTO: Mediafax / Alexandru Dobre
CITEȘTE ȘI: