Prima pagină » Actualitate » Un şofer român a reuşit să obţină în justiție mii de euro DESPĂGUBIRE pentru rezultatul unui test antidrog fals pozitiv. De ce spune că e nemulțumit

Un şofer român a reuşit să obţină în justiție mii de euro DESPĂGUBIRE pentru rezultatul unui test antidrog fals pozitiv. De ce spune că e nemulțumit

FOTO - Caracter ilustrativ

Un şofer român a reuşit să obţină în instanţă mii de euro despăgubire pentru că rezultatul testului antidrog a fost fals pozitiv. Un banal fasconal a dat peste cap aparatul drugtest, iar asta l-a ţinut pieton mai bine de doi ani pe şoferul nevinovat.

Problemele pentru el au început în ianuarie 2022, atunci când a fost oprit în trafic, în Bolintin Vale, la doi paşi de casă. În maşină se aflau mama şi fata bărbatului şi imediat ce l-au tras pe dreapta, poliţiştii l-au testat. Întâi pentru alcool și apoi pentru droguri, iar rezultatul l-a şocat.

„Mi-a făcut drugtestul, care a ieşit 10 miligrame de Opiu. Mi-a ieşit Opiu. Eu le-am spus că am luat o pastilă de Fasconal pentru că mă durea foarte rău capul. M-am dus de am dat sânge la Spitalul Bolintin Vale, domnul doctor a spus că nu i se pare că eu sunt drogat”, a povestit pentru Observator TV șoferul nevinovat.

După 4 luni, rezultatele de laborator au arătat că medicul legist nu se înşela și că bărbatul nu era drogat la volan. Dar, chiar şi aşa, problemele nu s-au încheiat pentru că birocraţia l-a ţinut departe de volan mai bine de doi ani.

Sfătuit de prieteni, el şi-a angajat un avocat şi a dat în judecată Poliţia Rutieră, pe care ulterior Judecătorii Tribunalului Bucureşti o obligă să-i plătească păgubitului suma de 3.000 de euro.

Totuși, nu este mulţumit şi spune că va face recurs pentru că el consideră că timpul petrecut fără permis l-a costat mai mult.

Cazul său readuce în discuţie eficienţa drugtestelor folosite de Poliţia Română, care este pusă la îndoială chiar şi de către medicii legişti.

Ultimele date prezentate într-un raport al Consiliul Superior de Medicina Legală arată că în 2023 62% dintre testele rapide de droguri pozitive au avut același rezultat și la analizele de laborator. Mai exact, peste 1.100 de teste au fost fals pozitive.

Legea privind depistarea şoferilor în trafic a fost modificată anul trecut, iar conducătorii auto rămân fără carnet până la venirea rezultatelor de la Institutul de Medicină Legală (IML), adică cel mult 72 de ore.

Dacă termenul este depăşit, şoferii primesc înapoi permisul auto până când analizele sunt gata.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANUNȚUL momentului! Ce a decis Marine Le Pen în privința candidaturii sale la președinția Franței
Digi24
FOTO Atac major în Marea Azov: opt petroliere lovite într-o singură noapte. Cui aparțineau
Cancan.ro
Pensionarii primesc o veste proastă. Pensiile nu pot fi indexate
Prosport.ro
Imagini provocatoare: Loredana a făcut show la Monaco! Prietena Simonei Halep s-a distrat de minune
Adevarul
Eroarea strategică a NATO de la Ankara. Arma invizibilă prin care China poate paraliza radarele și muniția
Mediafax
Estimările NATO: Cât va aloca România pentru apărare în 2026? Care sunt țările fruntașe
Click
Ținuta aleasă de Mirabela Grădinaru pentru întâlnirea cu Donald Trump. Cum s-a îmbrăcat partenera lui Nicușor Dan
Digi24
„Lăsați-o în pace pe «regina» Meloni”. Replica neașteptată primită de Donald Trump la summitul NATO
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Maria Dragomiroiu, spectaculoasă în costum de baie la 70 de ani. Imaginile din vacanța petrecută în SUA
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Am văzut noua Dacia MADE IN TURCIA. Noul crossover sub 25.000 de euro care provoacă Skoda Octavia Combi și Volkswagen Golf Variant
Descopera.ro
Ce fructe să NU pui niciodată în smoothie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-a „pocnit” soția cu un pui congelat
Descopera.ro
Test de cultură generală. Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?