Prima pagină » Actualitate » Victor Ponta: „Astăzi, în fața luminii Învierii, îmi plec fruntea numai în fața românilor” / „Lupta voastră e lupta mea”

Victor Ponta: „Astăzi, în fața luminii Învierii, îmi plec fruntea numai în fața românilor” / „Lupta voastră e lupta mea”

Victor Ponta: „Astăzi, în fața luminii Învierii, îmi plec fruntea numai în fața românilor” / „Lupta voastră e lupta mea”

Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a precizat, în mesajul său cu ocazia Sărbătorilor Pascale, că „România a știut mereu să renască din durere”. De asemena, acesta a mai transmis că românii nu vor fi niciodată îngenunchiați.

Hristos a Înviat! România a știut mereu să renască din durere. Astăzi, în fața luminii Învierii, îmi plec fruntea numai în fața românilor și îmi deschid inima în fața lui Dumnezeu. Noi, toți cei care sperăm, ne rugăm și luptăm – nu suntem singuri. În fiecare lacrimă, în fiecare rugăciune rostită în șoaptă, Dumnezeu ne ține împreună.

Iar glasul nostru a acoperit întreaga lume și a adunat românii de peste tot, pentru că noi avem credința că Învierea lui Hristos este și a noastră, a celor care am plâns, am sângerat, am îndurat.

Și știm că noi, românii, nu vom fi niciodată îngenunchiați. Lupta voastră este lupta mea. Durerea voastră este suferința mea. Speranța voastră este speranța mea. Vă port în rugăciune pe toți. Dumnezeu ne iubește! Dumnezeu să binecuvânteze România”, a scris Victor Ponta pe Facebook.

CITEȘTE ȘI:

Ilie Bolojan, prezent în Bihor de Paște: „Dumnezeu să aibă în pază țara noastră”

Nicușor Dan, de Paște: „Lumina e speranță” / „Să păstrăm această lumină în noi și dincolo de sărbători”

Elena Lasconi își serbează ziua de naștere în prima zi de Paște: „Nu știu dacă e o întâmplare sau un semn” / „Să fiți voioși și să vă bucurați”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Femeia care și-a ucis socrii cu un preparat de mâncare otrăvit riscă închisoare pe viață
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Ce salariu încasa medicul rezident care și-a luat viața la Spitalul Universitar? Tânărul de 28 de ani trăia o dramă
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Autostrada Moldovei, traseul complet. Ce tronsoane au fost deschise și ce se inaugurează în 2026, pe A7 Ploiești - Siret
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
S-au întors în România după ani de Italia, dar au rezistat doar 3 luni. Ce i-a făcut să plece din nou: „Am dormit un an în bucătărie”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Vlogger olandez, scandalizat de ce a pățit în restaurantul lui Dani Oțil din București: 'M-au obligat să..'
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Verdict despre viitorul auto: „Vin vremuri grele pentru producătorii din Europa”. Producătorii chinezi schimbă regulile jocului
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
Pentru prima dată, oamenii de știință au demonstrat că vidul cosmic nu este gol