În luna octombrie a anului 2022, Georgy – din Liubertsi, o suburbie a Moscovei, în vîrstă de 44 de ani și tată a trei – a fost mobilizat și trimis să lupte în Ucraina, în ciuda problemelor grave de sănătate și a opoziției sale ferme față de război și violență. După două tentative de evadare eșuate și două atacuri de cord, a reușit să dezerteze, în cele din urmă, în luna mai a anului 2024. Acum se află în Europa, alături de familia sa, și solicită azil politic.
Un capitol cutremurător al calvarului său a fost perioada petrecută în centre secrete de detenție, unde dezertorii ruși sunt ținuți în condiții brutale.
Georgy – inginer constructor de profesie; numele real a fost schimbat din motive de siguranță – nu și-a imaginat niciodată că va fi înrolat în armată, notează The Moscow Times.
Diagnosticat cu ani în urmă cu hipertensiune arterială și o afecțiune cardiacă, fusese considerat doar „parțial apt” pentru serviciul militar. De atunci, miopia sa se agravase și își rupsese un picior. Când a fost chemat la biroul militar, în septembrie 2022, pentru a „clarifica dosarele sale”, el a crezut că este vorba doar de o actualizare de rutină.
„Am plecat devreme în dimineața aceea, gândindu-mă să-mi arăt pașaportul și actul de identitate militar, să confirm niște detalii și să mă îndrept spre muncă”, își amintește el. „Dar când am ajuns, am văzut două cozi: una pentru oameni ca mine și alta pentru voluntari. În mod ciudat, majoritatea voluntarilor au fost respinși, în timp ce oameni ca mine (n.red. – cu probleme medicale) nu. Aveau nevoie de noi.”
În câteva minute, lui Georgy i s-a înmânat un ordin de mobilizare. Nu s-a efectuat niciun examen medical.
Când a protestat, oficialii i-au spus că examenul medical va avea loc mai târziu la unitatea sa desemnată. Dar asta nu s-a întîmplat niciodată.
„Antrenamentul a fost o glumă”, a spus Georgy. „Am tras câteva focuri din puști ruginite, apoi am petrecut restul timpului hoinăreind. Nimeni nu ne-a învățat nimic”, își amintește bărbatul.
În noiembrie 2022, a fost repartizat la Batalionul 1855 și trimis în Ucraina. Ofițerii i-au asigurat pe soldați că făceau parte dintr-o „unitate de elită din Moscova” și că nu vor fi trimiși în luptă directă.
„Ne-au spus: «Moscova vă va proteja». Totul a fost o minciună”, a spus Georgy. Primele sale impresii despre Ucraina au fost sumbre.
„Era un haos total — ca și cum am fi fost aruncați înapoi în timp, atunci când armata germane mărșăluia către Moscova, în 1941, doar că purtam uniforme diferite. Toamnă târzie, ploaie, noroi în loc de drumuri, sate distruse… un ținut devastat de război”, și-a amintit el.
Încă este bântuit de un discurs ținut unității sale de comandantul regimentului, Alexander Zavadsky.
„Ai venit aici ca să mori”, spunea Zavadsky. „Vrei să te duci acasă? Atunci pleacă într-un sac de cadavre”.
Nu după mult timp, Zavadsky a fost decorat de Putin cu medalia „Eroul Rusiei”. După mai multe săptămâni în care a dorimit în pădure, fără adăpost sau provizii, Georgy știa că trebuie să evadeze. Profitând de haosul de pe front, a luat un camion militar până în orașul Troitske.
„Când îmi cereau o parolă la punctele de control, ridicam din umeri și îmi făceau semn să trec. Majoritatea gărzilor fuseseră și ele mobilizate recent. Nu știau ce fac”, a spus el.
Când a încercat să se întoarcă în Rusia, Georgy și un grup de dezertori au fost prinși într-o ambuscadă. Un elicopter de patrulare a deschis focul, ucigând doi dintre bărbați. Supraviețuitorii au fost capturați și predați poliției militare, care i-a avertizat să uite tot ceea ce văzuseră.
„Am crezut că mă duc la Zaitsevo, loc care devenise faimos pentru condițiile în care era ținuți dezertorii. Dar, în schimb, am ajuns într-un subsol din Rozsypne”, își amintește Georgy.
Rozsypne — un post de frontieră ucrainean reamenajat — a fost o închisoare neoficială folosită pentru a-i reține pe soldații ruși care încercau să fugă.
„A fost șocant”, a spus el. „Podeaua era nisipoasă, pereții erau pătați de sânge și dormeam în paturi de lemn. Erau două secțiuni: una pentru «reeducare» – acolo eram și eu – și alta pentru «indezirabili». Trebuia să curățăm sângele din acea secțiune. Era peste tot, chiar și pe tavan”, povestește bărbatul.
Prizonierii erau hrăniți de două ori pe zi — abia cât să supraviețuiască — și duși la toaletă doar de două ori pe zi. Cei care refuzau să se întoarcă pe front erau bătuți și torturați.
„Au folosit șocuri electrice, ne-au lovit cu pumnul în stomac — suficient cât să ne doară, dar fără să ne lase vânătăi. «Indezirabilii» au fost uciși pe loc. Le puteam auzi țipetele prin pereți”, a spus Georgy.
Stresul și abuzul și-au pus amprenta. Georgy a suferit un atac de cord, dar a supraviețuit datorită unui medic local simpatizant, el însuși un fost dezertor, care i-a prescris repaus la pat și medicamente.
„Din nou, a fost ca o mașină a timpului. Oamenii au fost abuzați, bătuți, torturați acolo. A fost șocant să vezi așa ceva în secolul XXI”, a spus el.
„Sunt dintr-o generație mai în vârstă. Am fost crescuți cu ideea că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial ne opuneam fasciștilor malefici. Se pare că și noi avem acest rău și este în sistem. Oamenilor care ne-au torturat li s-a dat un ordin și au fost învățați să-l execute. În timp ce propaganda susține că există fasciști în Ucraina, noi avem propria noastră versiune a Gestapo-ului german aici”, a mai spus Georgy.
În cele din urmă, după ce a fost de acord cu cerințele superiorilor săi de a se „pocăi” pentru dezertare, a fost trimis să lupte lângă orașul Svatove, ocupat de ruși, ca parte a infamei Storm Z.
O explozie din apropiere l-a rănit din nou — i-a rupt piciorul, i-a provocat o comoție cerebrală și a declanșat un alt atac de cord. A fost trimis temporar acasă, pentru a se recupera.
Dar, știind că internarea într-un spital militar ar însemna să fie trimis înapoi pe front, Georgy a dispărut, ascunzându-se timp de aproape un an într-un sat aproape abandonat din regiunea Tula.
În decembrie 2024, când a riscat o călătorie pentru a-și vizita familia la Moscova, a fost prins într-o ambuscadă de trei ofițeri în civil. În câteva ore, se afla într-un transport militar spre enclava baltică rusă Kaliningrad.
La Kaliningrad, Georgy a fost ținut într-un centru de detenție militară despre care se spune că a fost o cazarmă SS germană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Această unitate era mai organizată decât centrele de detenție improvizate pe care le întâlnise Georgy anterior. Prizonierii erau închiși în barăci sub supraveghere strictă și escortați la mese.
„Singura diferență era că noi stăteam la etajul doi și primeam trei mese pe zi în loc de două”, a spus el. „Și acum tortura era psihologică, nu fizică”, a continuat bărbatul.
Prizonierii puteau alege între închisoare sau revenirea pe front. Mulți dintre cei care au ales închisoarea, crezând că le va garanta siguranța, au ajuns oricum să fie redistribuiți și tot pe front au ajuns. Când lui Georgy i s-a spus că urmează să fie transportat înapoi pe linia frontului, a fost salvat de o problemă birocratică – un procuror nu a reușit să-i finalizeze documentele la timp.
Evaluarea sa medicală, solicitată de mult timp, a fost în cele din urmă aprobată, dar numai după ce a fost de acord să voteze pentru Putin la alegerile prezidențiale din martie 2024 și să trimită o fotografie a buletinului său de vot.
Însă asistentul procurorului a cerut medicilor să-l declare oricum pe Gheorghi apt de serviciu. Singurul care a refuzat a fost un cardiolog, care l-a trimis la spital. Dar nici asta nu l-a ajutat.
„În spital, m-au trecut ca prin magie de la «parțial apt» la «apt cu restricții minore»… Se pare că zidurile germane au puteri vindecătoare”, a glumit Georgy.
În ciuda condițiilor asemănătoare celor din închisoare, deținuții puteau totuși să obțină alcool și droguri plătind mită. Deoarece Georgy nu consuma, a fost etichetat drept „cuminte” și recompensat cu „aer proaspăt”: i s-a ordonat să ajute la construirea unei vile pentru comandantul regimentului, fără plată.
„Nu exista nicio escortă de gardă, doar un maior care ne supraveghea. Niște foști deținuți dintre deținuți m-au învățat trucuri de evadare și mi-au dat haine civile. După o săptămână, am escaladat gardul, am chemat un taxi la aeroport și am zburat la Sankt Petersburg”, a povestit Georgy.
Ajutat de un grup care sprijină dezertorii ruși, Georgy a zburat în Uzbekistan, prin Belarus. După o încercare nereușită de a solicita azil în Spania, a ajuns în Georgia. Soția sa, Oksana, a părăsit Rusia în ianuarie și s-a reîntîlnit cu soțul ei în Europa, unde acesta s-a mutat după ce controversatele alegeri din Georgia din noiembrie 2024 au stârnit temeri de persecuție.
Acum, cei doi așteaptă o decizie cu privire la cererea lor de azil. Pentru prima dată în peste doi ani, Georgy a spus că familia sa se simte în sfârșit în siguranță, în ciuda incertitudinii care o așteaptă.
„Birocrația este dură, dar oamenii de aici sunt calmi, primitori și empatici. A fost greu să plecăm, dar acum ne concentrăm pe creșterea copiilor noștri pentru a fi europeni”, a mai spus el, potrivit The Moscow Times.
Citește și: