Prima pagină » Știri externe » Comisia Europeană anunță că nu există „nicio ofertă formală” pentru depășirea DISPUTELOR comerciale cu Administrația Trump

Comisia Europeană anunță că nu există „nicio ofertă formală” pentru depășirea DISPUTELOR comerciale cu Administrația Trump

Uniunea Europeană nu a făcut nicio ofertă formală adresată Statelor Unite pentru depășirea conflictului comercial generat de taxele impuse de Administrația Donald Trump, anunță Comisia Europeană.

”Nu a existat nicio ofertă formală adresată Statelor Unite, despre nimic, până în prezent. Ceea ce s-a întâmplat până acum este că am discutat domeniile asupra cărora din punctul nostru de vedere credem că putem ajunge la acorduri”, a declarat Olof Gill, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, într-o conferință de presă.

”Vreau să subliniez că suntem implicați total în discuțiile cu Statele Unite. O soluție negociată rămâne rezultatul nostru clar și preferat. Nu avem de gând să facem comentarii la fiecare pas asupra negocierilor aflate în curs, dar menținem în mod absolut angajamentul de a ajunge la acorduri cu Statele Unite care să fie în beneficiul ambelor părți, este tot ce pot spune în acest moment”, a subliniat Olof Gill.

Maros Sefcovic, comisarul UE al Comerțului, a sugerat, într-un interviu acordat cotidianului Financial Times, că Uniunea Europeană nu va accepta ca Statele Unite să mențină taxele de 10% asupra importurilor de produse europene.

“Deficitul comercial al Statelor Unite este de 50 de miliarde de euro, cred că putem rezolva această problemă foarte rapid prin achiziții de gaz lichefiat și de anumite produse agricole”, a declarat Maros Sefcovic.

“Ceea ce este foarte important este să ne înțelegem unii pe alții mai bine, vrem să știm care este poziția lor. Dar cred că va fi foarte greu să ajungem la un acord care să fie bun și acceptabil de către statele UE și de către Parlamentul European”, a subliniat el.

Foto: Profimedia

Video: Comisia Europeană

Citește și:

ANALIZĂ Bloomberg: Statele Unite nu se pot preface că Putin este pregătit de pace în UCRAINA /Washingtonul trebuie să impună termeni mai duri

The Telegraph: Statele Unite admit responsabilitatea RUSIEI pentru războiul din Ucraina

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Péter Magyar explică aversiunea față de liderul AUR: „George Simion a dansat pe mormintele strămoșilor noștri, iar liderul UDMR a participat la campania de minciuni împotriva mea”
Digi24
Hainele și nu pozele nud ale consulului Ucrainei în Republica Dominicană au dus la concedierea ei. Ce a purtat Victoria Iakimova
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă tradițională cu doar 7000 de euro. Terenul are 1900 de metri pătrați
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Fostul șef al diplomației ungare, Peter Szijjártó, a dispărut total din spaţiul public după înfrângerea lui Viktor Orban
Mediafax
Cum a reușit Belgia să convingă 3.000 de tineri și tinere de 17 ani să se înroleze în armată
Click
Moment incredibil pentru Jean de la Craiova. Soția artistului, față în față cu amanta: „Nu știa că eu sunt însurat”
Digi24
„Super El Nino” amenință întreaga planetă. Experții avertizează că ar putea fi „cel mai puternic din ultimii 140 de ani”
Cancan.ro
Soția lui Pepe a născut! Artistul a devenit tată din nou. Ce nume special a primit fetița
Ce se întâmplă doctore
Daniela Gyorfi a trecut prin mai multe transformări estetice. Cum arăta înainte vedeta: „Sunt o femeie asumată…
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Vrei un SUV care să fie și dubiță? Un producător auto îți oferă soluția!
Descopera.ro
Cine a orchestrat intrarea României în Primul Război Mondial?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?