Prima pagină » Actualitate » Florin Călinescu, cum a fost racolat de Servicii pentru postul de Președinte: „Direcți, disciplinați, respectuoși, dar cu oarecare precauție”

Florin Călinescu, cum a fost racolat de Servicii pentru postul de Președinte: „Direcți, disciplinați, respectuoși, dar cu oarecare precauție”

Rene Pârșan

Florin Călinescu a explicat cum a fost abordat de securiști în 2000 și cum i-au oferit sprijin în candidatura pentru Cotroceni. Deja celebru în societatea civilă datorită carierei în televiziune și considerat curat politic, Călinescu părea varianta ideală la Iliescu și Vadim în acea perioadă. El povestește al Ai Aflat cum a decurs tentativa de „racolare”

Direcți, disciplinați, respectuoși, dar cu oarecare precauție, pentru că discuția cu ei a fost așa, suntem între Ion Iliescu și Vadim Tudor. Sunteți președintele României fără discuție. Zic așa, da, așa ne-am înțeles toți și intern, și extern, și avem mărturii și de la Washington, Tel Aviv și Moscova că în acest moment sunteți cetățeanul cel mai credibil din România. Da, și e bine. Dintr-o dată se rupe cu trecutul. Cutare, cutare…

Care au fost pretențiile lui Florin Călinescu și care a fost portretul de candidat creionat de securiști.

Zic, vreau din astea. Băăă, zice. Noi facem din astea profesioniste, ca și cum ați fi ținta noastră, și au venit cu niște lucrări profesioniste. Și-a zis da, da, da, da, da, da, da. Zic, dar dacă găsiți, c[ am și eu una. Mai opresc mașina într-o pe… Ce dacă, astea-s fapte normale, omenești, oamenii suntem. Dumneavoastră n-aveți o șpagă. Dumneavoastră n-ați făcut. Dumneavostră sunteți incoruptibil. Dumneavoastră ați pus toți politicienii la punct pe aici și că ce au, descrie Călinescu conversația cu băieții.

Florin Călinescu și-a declinat competențele în ceea ce privește fișa postului de președinte, dar băieții i-au explicat ABC-ul.

Că eu am spus, dar eu nu mă pricep la… Obicei-urile de la KGB la paradă victoriei… Dar nu știu unde sau ce obiceiuri trebuie să respect când merg în Mali. Dumneavoastră ați văzut cum fac președinții, stau la tribună și cutare, și noi vă spunem. Ați primit o invitație în Groenlanda, trebuie să vizitați Ziua Națională…povestește Călinescu descrierea fișei postului în varianta serviciilor

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Această țară ar putea deveni prima din lume care elimină hepatita C