Prima pagină » Știri externe » Agenția de achiziții a NATO, ținta unei anchete privind posibile FRAUDE și corupție

Agenția de achiziții a NATO, ținta unei anchete privind posibile FRAUDE și corupție

Agenția de achiziții a NATO, ținta unei anchete privind posibile FRAUDE și corupție

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că agenția de achiziții a alianței cooperează cu Poliția în cursul unei investigații privind acuzații de corupție și fraudă care implică achiziționarea de echipamente militare.

Agenția NATO pentru Sprijin și Achiziții (NSPA) îi ajută pe cei 32 de membri ai celei mai mari alianțe de securitate din lume și pe partenerii lor să cumpere echipamente de apărare și alte sisteme de securitate și sprijin. NATO, ca organizație, nu deține armament, conform Associated Press.

Eurojust (European Union Agency for Criminal Justice Cooperation) a anunțat joi că, la cererea autorităților din Belgia, a oferit sprijin pentru o investigație transfrontalieră privind un presupus caz de corupție în care sunt implicați actuali și foști angajați ai NSPA.

„Începând cu luna aprilie a acestui an, Eurojust a organizat o serie de reuniuni pentru a permite cooperarea și schimbul de informații. De asemenea, a înființat un centru de coordonare marți, 13 mai 2025, pentru a sprijini măsurile judiciare și de investigare luate în toate țările implicate. Ca urmare a acestor măsuri, au fost identificați diverși potențiali suspecți”, a anunțat Eurojust.

Ancheta se întinde până în Spania și Luxemburg, unde își are sediul NSPA.

Mark Rutte a spus că agenția NATO „lucrează foarte strâns cu toate autoritățile relevante și, evident, vom continua să facem acest lucru. Vrem să ajungem la rădăcina acestui lucru.”

Rutte a făcut declarațiile în Turcia, unde a prezidat o reuniune a miniștrilor de Externe ai statelor NATO.

Procurorii belgieni au declarat miercuri că doi suspecți din regiunea Flandra din vestul Belgiei au fost reținuți pentru a fi chestionați în legătură cu acuzațiile.

Unul dintre suspecți a fost arestat, celălalt a fost eliberat. Nu au fost dezvăluite numele lor sau alte detalii despre ei.

Foto: Profimedia

CITIȚI ȘI:

Secretarul general al NATO reiterează sprijinul pentru Ucraina și cere CLARIFICĂRI din partea Kremlinului /„Mingea este în terenul Rusiei”

The Telegraph: Prezența militarilor britanici în misiuni europene, CONDIȚIE pentru aderarea la programul de reînarmare de 150 de miliarde euro al UE

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei