Prima pagină » Vremea » Urmează o săptămână de FOC: Temperaturile pot ajunge chiar și până la 35 de grade Celsius. Cum va fi vremea pe litoral

Urmează o săptămână de FOC: Temperaturile pot ajunge chiar și până la 35 de grade Celsius. Cum va fi vremea pe litoral

Se anunță o săptămână caniculară, cu valori termice care vor crește de la o zi la alta chiar și la 36 de grade, potrivit ANM. 

După aproape două săptămâni ploioase, sunt prognozate temperaturi caniculare în perioada 2 – 15 iunie 2025 din cauza unor mase de aer tropical provenite din Africa.

Vremea la mare

Există și o veste bună:  vremea va fi numai bună pentru plajă pe litoral.  În Dobrogea, în prima partea lunii,  temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 și 30 de grade Celsius, iar cele minime între 16 și 18 grade Celsius.

Între 9 și 11 iunie, valorile termice vor scădea ușor, apoi vor crește din nou.  În a doua săptămână, valorile maxime se vor situa între 25 și 28 grade. Temperaturile minime se  vor situa în jurul a 15 grade Celsius. Însă, între 10 și 13 iunie, este o probabilitate de ploi la nivel local, dar redusă.

Vremea în restul țării

Medicii atenționează persoanele cu boli cronice să nu se expună la Soare în zilele caniculare, când maximele se vor urca vertiginos spre 30-35 grade Celsius, mai ales în vestul țării. Diferența dintre interior și exterior nu trebuie să fie mai mare de 5 grade dacă pornim aparatele de aer condiționat pentru a nu experimenta o tranziție bruscă de la o temperatură la alta. De asemenea, trebuie să ne îmbrăcăm și să ne hidratăm adecvat, avertizează un medic de familie. Pentru a evita înțepăturile insectelor și prevenirea riscului de îmbolnăvire cu West Nile și encefalită, se recomandă purtarea de haine largi, dar subțiri.

În Banat, vremea se va încălzi de la o zi la alta. Între 8 și 15 iunie, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 și 36 de grade, iar cele minime vor fi între 14 și 18 grade. Din 9 până pe 11 iunie, vremea se va răci ușor, însă pentru scurt timp. Temperaturile vor crește. Valorile termice maxime vor fi cuprinse între 26 și 32 de grade.

În Crișana, se vor înregistra temperaturi maxime între 28 și 34 de grade Celsius, iar în Transilvania și în Maramureș, între  26 și 32 de grade. În Moldova, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 și 32 de grade, iar minimele între 12 și 18 grade. În Oltenia și Muntenia, temperatura maximă atinsă va fi în jurul a 30-34 de grade Celsius iar minimele între 12 și 17 grade. Perioada caniculară va fi întreruptă pentru scurt timp de ploi locale în intervalul 9-12 iunie.  În zona muntoasă, valorile termice diurne se vor situa între 17 și 22 grade Celsius și vor averse, local și temporar, între 2 și 8 iunie și pe arii mai extinse în cea de-a doua săptămână.


Sursa Foto: Shutterstock

Citește și: Elena Mateescu, director ANM: „Precipitațiile vor scădea în intensitate și vremea va intra într-un proces de ÎNCĂLZIRE”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Destinațiile de vis pe care turiștii ar trebui să le evite în 2027
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi