Prima pagină » Actualitate » Sorin Grindeanu: Pentru PSD toate scenariile sunt pe masă, de la a da PREMIER până a merge în opoziție

Sorin Grindeanu: Pentru PSD toate scenariile sunt pe masă, de la a da PREMIER până a merge în opoziție

Olga Borșcevschi

„Pentru Partidul Social Democrat toate variantele sunt posibile, de la aceea de a da premierul până la aceea de a merge în opoziție”, a afirmat, marți, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu.

Președintele interimar al PSD a fost întrebat dacă ia în calcul ca el să conducă Guvernul, dacă se va ajunge la o rotativă guvernamentală.

„PSD va decide cine e prim-ministru şi cine sunt miniştrii. Nu ne decide altcineva în interior. Cum nici noi nu decidem pe cine propune PNL ministru sau USR – ministru, astea sunt chestiuni pe care le vom face în interiorul partidului, haideţi să ajungem acolo”,  a declarat Sorin Grindeanu înainte de ședința BPN.

Liderul social-democrat a menționat că există o logică în declarațiile că fără a se şti cine este propunerea de premier nimeni nu îşi va asuma aceste măsuri.

„E un soi de logică în ceea ce se spune aici, doar că în modul ăsta am început, la nivel de Administraţie Prezidenţială, s-a constituit această comisie, se încearcă să se ajungă – şi e bine să se ajungă, apropo de termene, mi-aş dori ca mâine seară să avem totuşi, în mare, un agreement pe aceste măsuri sau, dacă nu avem, măcar să intrăm într-o altă zonă. Dar mi-aş dori să avem acest agreement fiindcă orice zi pierdută nu e un scenariu favorabil pentru ţara noastră”, a explicat el.

Întrebat dacă social-democrații vor mai intra la guvernare dacă nu se ajunge la un acord privind rotativa guvernamentală, Sorin Grindeanu a precizat: „Toate scenariile sunt, pentru PSD, în continuare valabile, de la a da premier până la a merge în opoziţie”.

Întrebat dacă ar accepta un Guvern condus de Ilie Bolojan, liderul PSD a răspuns: „Toate variantele sunt pe masă”.

CITEȘTE ȘI:

Ce se întâmplă după ce partidele ajung la o înțelegere pe negocierile politice și măsurile fiscale. Procedura de ÎNVESTIRE a noului Guvern

Sorin Grindeanu: Sper ca până mâine seară să ajungem la un ACORD pe măsurile fiscale

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Momente DE COȘMAR la bordul unui avion privat. Aeronava a PIERDUT ușa
Digi24
Regula rutieră pe care mulți șoferi o ignoră: Ce se întâmplă cu limita de viteză de la intrarea în localitate după prima intersecție
Cancan.ro
'E peste 1 milion de dolari.' Cine a plătit tratamentul urmat de Alina Pușcău în America
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Adevarul
„So much bruiaj”. Cristela Georgescu, interviu pentru Mario Nawfal. Cere intervenția SUA și susține că soțul a fost amenințat cu „lichidarea fizică”
Mediafax
Cum vrea Europa să reducă dependența de Starlink. Zelenski: Se lucrează deja la asta
Click
Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică. Ce a ales să schimbe la nivelul feței
Digi24
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Cancan.ro
Ce a scris presa locală din Brăila despre Ian, noul concurent de la Insula Iubirii, în 2014. Ce studii are Boitași Marian Gigi
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit un sistem ascuns de curățare al ochiului
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”