Prima pagină » Actualitate » O tânără de 21 de ani a fost scoasă, inconștientă, din mare la Costineşti. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD

O tânără de 21 de ani a fost scoasă, inconștientă, din mare la Costineşti. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD

O tânără de 21 de ani a fost scoasă, inconștientă, din mare la Costineşti. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD

O tânără de 21 de ani a fost scoasă, inconştientă, din mare, marţi după-amiază, la Costineşti, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”. La faţa locului a sosit a fost solicitat şi un elicopter SMURD.

Victimei i-au fost aplicate imediat manevre de resuscitare, la care a răspuns cu succes, apoi a fost transportată de urgență la spital. Victima era conştientă și cooperantă, cu dispnee, în momentul când a fost dusă către unitatea medicală.

Până la sosirea medicilor, Un echipaj de salvamari din zonă a început manevrele de resuscitare. Ulterior, au intervenit un echipaj SMURD B2 de la Stația Tuzla, un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Cosntanța și elicopterul SMURD.

Femeia a fost salvată de un tânăr de 17 ani, care a intrat în mare şi a reuşit să o aducă la ţărm, când a observat că se află în pericol și nimeni nu intervine, scrie Replica Online.

FOTO – Replica Online

Recomandarea video

Mediafax
Alegeri Ungaria. Maghiarii merg astăzi la urne într-un scrutin care i-ar putea pune capăt lui Viktor Orbán după 16 ani de putere
Digi24
Biroul 1440 și noul „Starlink rusesc”: De ce nu a reușit Putin să găsească o alternativă la sistemul de sateliți al lui Elon Musk
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Câștigă sau pierd SUA în Iran? Argumentele consilierului lui George W. Bush: „Se inventează linii imaginare”
Mediafax
Experiment. Pe o stradă din San Francisco a fost deschis primul magazin condus de inteligența artificială
Click
Un turist bulgar compară România cu Bulgaria. Orașul care l-a impresionat: „foarte bine organizat, cu arhitectură frumoasă, străzi curate”
Digi24
Ce înfrângere l-ar face pe Orban să demisioneze din fruntea partidului Fidesz
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Marilu și Matei, nepoții lui Mircea Lucescu? Ce meserii onorabile au
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Oana Roman fără diete drastice. Secretul vedetei pentru o transformare de invidiat! Arată complet diferit acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cât de des trebuie să verificăm anvelopele mașinilor?
Descopera.ro
Inteligența Artificială de la Google arată milioane de răspunsuri greșite în fiecare oră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
De ce ne gândim obsesiv la aceleași lucruri noaptea