Compania bulgară DallBogg, activă pe piața RCA din România din noiembrie 2024, prin regimul european de „libertate de prestare a serviciilor” (Freedom of Services – FoS), va fi suspendată temporar din activitatea de emitere a polițelor de asigurare, începând cu 1 iulie 2025, anunță ASF.
ASF a autorizat pe 20 noiembrie 2024 compania bulgară Dallbogg să vândă asigurări RCA șoferilor români. Intrarea Dallbogg pe piața românească a fost efectuată prin Unext România, o parte a grupului polonez Unilink, pe baza pașaportului European.
Suspendarea a intervenit în urma unei decizii luate de autoritatea de supraveghere din Bulgaria, care a și autorizat inițial activitatea acestei societăți de asigurări pe piața europeană. Astfel, măsura vizează, pe lângă România, și alte state membre ale Uniunii Europene, unde compania operează în regim transfrontalier (ex: Polonia, Grecia, Italia, Spania).
Suspendarea vine în contextul unui dialog inițiat de Autoritatea de Supraveghere Financiară din România (ASF) cu autoritatea bulgară și Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale – EIOPA, la mai puțin de trei luni de la intrarea companiei pe piața locală RCA, când autoritatea română a sesizat apariția și agravarea unor probleme de conduită a companiei bulgare față de consumatori. Deficiențele semnalate sunt circumscrise în principal instrumentării dosarelor de daună, cum ar fi, de exemplu, nerespectarea termenelor de plată.
Deși competențele directe de supraveghere ale autorității române asupra companiei bulgare sunt limitate (companiile care activează pe piață în baza regimului FoS rămân sub supravegherea autorității din țara de origine) ASF a transmis încă din primul trimestru al acestui an autorității bulgare o notificare oficială și a solicitat o analiză aprofundată a practicilor companiei.
În condițiile consolidării și stabilizării, în ultima perioadă, a pieței asigurărilor locale, această decizie readuce în prim-plan tema supravegherii instituționale într-un cadru juridic european care oferă, adesea, libertate de operare fără control local direct. În acest context, este cu atât mai important rolul canalelor de distribuție, care trebuie să ofere informații corecte și complete viitoriilor asigurați în privința produselor de asigurare.