Prima pagină » Economic » Piața moto reacționează după anunțul privind suspendarea RABLA. AIDMM: „Lipsa unui instrument vital de stimulare subminează cererea”

Piața moto reacționează după anunțul privind suspendarea RABLA. AIDMM: „Lipsa unui instrument vital de stimulare subminează cererea”

Piața moto reacționează după anunțul privind suspendarea RABLA. AIDMM: „Lipsa unui instrument vital de stimulare subminează cererea”

Suspendarea intempestivă a programului RABLA, cu doar o zi înainte de start, pune în pericol definitiv piața auto și moto autohtonă, avertizează, miercuri, Asociația Importatorilor și Distribuitorilor de Motociclete și Motocicluri din România (AIDMM).

Reprezentanții pieței moto trag un semnal de alarmă cu privire la implicațiile deciziei anunțate de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) privitoare la suspendarea tuturor programelor de finanțare în desfășurare, inclusiv lansarea sesiunii Rabla pentru persoane fizice, programată pentru 19 iunie la ora 10:00.Potrivit reprezentanților AFM, decizia survine în contextul negocierilor din ultimele zile privind constituirea unui nou Guvern, care are ca scop asigurarea echilibrului și a stabilității atât la nivel guvernamental, cât și în gestionarea alocărilor bugetare.

„Faptul că nu e gata noul guvern, nu este un impediment pentru AFM să respecte planificarea făcută și bugetată deja. Practic, în acest moment, absolut toate prognozele de business făcute de jucătorii de pe piețele auto și moto sunt date peste cap. În scenariul cel mai negru în care Programul RABLA pentru persoane fizice va fi anulat total, piața auto și moto nu va putea recupera până la final de an sub nicio formă scăderea pe care o înregistrează deja. Lipsa unui instrument vital de stimulare subminează cererea, afectează distribuitorii locali și pune în pericol locurile de muncă din acest sector”, a declarat Andrei-Sebastian Ivan, reprezentant al AIDMM, printr-un comunicat transmis miercuri.

Avantajele Rabla

Conform sursei citate, în ultimii ani, piața moto din România a crescut spectaculos, în principal datorită impulsului dat de ecotichetul Rabla Moto. Numai în 2024, vânzările de motociclete noi au fost cu 53% mai mari decât în 2023. Cu un avans de peste 40% di ultimii ani, piața moto din România se plasează pe primul loc în UE.

Impactul RABLA la nivelul pieței auto a fost și el uriaș, în ultimele două decenii, în România fiind casate peste 1 milion de vehicule vechi care au fost înlocuite de peste 700.000 vehicule noi datorită Rabla Clasic și Plus. State precum Belgia, Polonia, Cehia, Finlanda și Scandinavia nu dispun de scheme de casare similare, iar vânzările de vehicule noi au rămas la niveluri stagnante, în contrast cu dinamica pieței românești — doar Germania și Slovacia au înregistrat creșteri vizibile după programe de casare temporare (2009–2010).

„Oprirea subvențiilor nu doar că va conduce la prăbușirea piețelor auto-moto, dar va avea exact efectul opus: România se va umple din nou de vehicule vechi, din import, care nu respectă normele de poluare și care vor pune în pericol siguranța în trafic, ulterior sfârșind abandonate în orașele și satele noastre”, a adăugat Andrei-Sebastian Ivan.

Conform sursei citate, în luna mai, vânzările de autoturisme noi s-au prăbușit cu peste 30% din cauza incertitudinilor legate de lansarea Programului RABLA 2025. Pe ansamblul primelor cinci luni, achizițiile făcute de persoane fizice sunt cu 26 % sub nivelul din 2024, în timp ce importurile de vehicule second-hand – majoritar nefiscalizate – au crescut cu aproximativ 30%.

În acesct context, AIDMM solicită încă o dată AFM și viitorului Guvern al României:

  • ⁠Reluarea imediată a sesiunii Rabla pentru persoane fizice, pentru a evita derapajele economice pe piața auto-moto.
  •  Extinderea și stabilizarea ecotichetelor pentru motociclete și scutere, pentru a susține segmentul cu cea mai rapidă creștere din UE.
  • ⁠Plan pe termen mediu, în colaborare cu sectorul privat, pentru digitalizare, sustenabilitate și echilibru bugetar transparent.

„Fără acțiune imediată, România riscă un dublu faliment: economic – prin pierderea unor industrii strategice – și social – prin șomaj și regres tehnologic”, arată reprezentanții AIDMM.

Sursa foto: Envato Eleents

CITIȚI ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce companii de stat au oferit prime de sărbători în 2025 și cât de mari au fost acestea. Care sunt campionii generozității
Digi24
Casetă metalică cu documente, descoperită sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce ascundea aceasta
Cancan.ro
CAUZA morții lui Ion Drăgan. Cine l-a găsit fără suflare în noaptea de Crăciun, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Natalia Mateuț, spectaculoasă de ziua ei. Apariție rară a tatălui ei, legendarul Dorin Mateuț
Adevarul
Rusia amenință România și o acuză că împinge lumea spre un nou război mondial. „Indivizi cu conexiuni în KGB și GRU au acționat aici”
Mediafax
Visul unei femei, distrus de judecători: Nu poate avea copilul soțului decedat
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Rusia ar putea amplasa noi rachete hipersonice la o fostă bază aeriană din Belarus: „Extinde raza de acțiune în Europa”
Cancan.ro
ULTIMUL mesaj al lui Ion Drăgan. Ce a postat artistul, cu câteva ore înainte să moară
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Prezentare video Renault Clio 6. Dacia Sandero va primi același motor de 1,8 litri ca și modelul francez
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce alimente pot face oamenii cei mai fericiți?