Prima pagină » Actualitate » STENOGRAME DNA în dosarul „Corupție la Spitalul Militar”. Pensionări pe „motive medicale”, șpaga ajungea la șeful de la Neurochirurgie

STENOGRAME DNA în dosarul „Corupție la Spitalul Militar”. Pensionări pe „motive medicale”, șpaga ajungea la șeful de la Neurochirurgie

STENOGRAME DNA în dosarul „Corupție la Spitalul Militar”. Pensionări pe „motive medicale”, șpaga ajungea la șeful de la Neurochirurgie

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus plasarea sub control judiciar – fără dreptul de a profesa – a șefului Secției de Neurochirurgie de la Spitalul Militar „Carol Davila” din București și a altor doi medici, după percheziițiile care au avut loc, joi, în instituție.

Ancheta procurorilor anticorupție a scos la iveală un mecanism al mitei prin care militarii se pensionau pe motive medicale, iar șpaga ar fi ajuns chiar la Marian Mitrică, șeful Secției de Neurochirurgie.

Ulterior DNA a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, că a dispus control judiciar timp de 60 de zile, fără dreptul de a profesa, pentru toți cei trei medici militari inculpați în dosar și acuzați de luare de mită:

  • Colonel MARIAN MITRICĂ , șef secție neurochirurgie, medic primar neurochirurgie în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (9 acte materiale) și
  • Colonel VASILE-ALIN CHIRTEȘ, medic primar neurochirurgie în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (3 acte materiale).
  • Colonel EMIL POPA, medic primar neurochirurgie în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Procurorii DNA susțin că medicul Marian Mitrică primea plicuri cu bani de 200 lei sau 100 de euro. Plicurile îi erau lăsate pe masă, odată cu documentele medicale ale militarilor care veneau la consultație, iar apoi Mitrică lua plicurile sau banii și îi băga sub tastatură.

Procurorii au devoalat mai multe de situații în cazul lui Marian Mitrică, șeful secției de Neurochirurgie, potrivit G4Media.

Discuție între șeful de la Neurochirugie și pacientul 1:

  • Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Buta, Buta, Buta. Douăzeci și opt de zile, până mâine inclusiv, concediu.
  • B.I.G.: Da.
  • Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Ăsta-i concediu, ăsta nu ne interesează, adeverința, biletul e valabil, ăsta-i buletinul, ăsta-i cardul de sănătate.
  • B.I.G.: Da.
  • Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Ia să vedem, ce ai tu pe aici. Buta Iosif Gabriel?
  • B.I.G.: Da.
  • Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Găbiță. Deci aicea-s două problemuțe micuțe. Aicea stai binișor, normal.  …(neinteligibil) micuță și pe aici.
  • Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Ia zi, dragule, tu vrei să intri în comisie?
  • B.I.G.: Da.
  • Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Tre să mai, mai căutăm, că nu-ți ajung astea ce ai aicea. Înțelegi tu?
  • B.I.G.: Am înțeles!
  • Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Nu te încadrezi pentru asta. Bun! Îți mai dau paișpe zile de concediu și după aceea să mai facem o internare să vedem ce mai găsim. Da? Ca să știm o treabă cu tine.
  • B.I.G.: Da, domn doctor!
  • Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Ai înțeles? De internare, când  e cazul. Da? N.L. medicul așază plicul din hârtie albă în stânga mesei de birou
  • B.I.G.: Da.
  • Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Așa, buletin, card îți mai trebuie aicea N.L. medicul face mențiuni olografe pe un post-it de culoare galbenă. Bun, ok!
  • B.I.G.: Doamna asistentă, am vorbit cu dânsa și a zis că, dacă se poate, să-i lăsăm hârtiile că le face dânsa.
  • Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Lasă acolo, că tre să lași și buletinul și cardul și buletinul.
  • B.I.G.: Am lăsat copie după buletin, am lăsat adeverință după card.
  • Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Atunci lasă-le acolo, da? Gata, lasă-le așa, da? O să vadă.
  • B.I.G.: Să trăiți!
  • Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Și vii să le iei când poți tu, mâine în cursul zilei, poimâine, da?
  • B.I.G.: Da.
  • Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Pa!
  • B.I.G.: Să trăiți! O zi bună!
  • Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Sănătate!

Discuție între șeful de la Neurochirugie și pacientul 2:

  • Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Bun, deci Mari, o să te sunăm, da? Nu mâine, poimâine, așa. Poate chiar mâine.
  • C.: Domn doctor, eu până pe data de trei.
  • Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Îhî.
  • C.: Sunt, mi-a dat domnul doctor de la Brăila, neurolog, mi-a dat domnul Nistor, mi-a dat concediu medical până pe data de trei.
  • Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Îhî.
  • C.: E posibil să, să fac, ca să fac continuitatea, dacă îmi spuneți, să pot să intru la comisie, să vin, să fac internări. Sau cum mă sfătuiți dumneavoastră, cum spuneți…
  • Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Nu e, comisia se face în momentul în care ai nouăzeci de zile de concediu medical și unitatea militară te trimite la, la comisia respectivă.
  • C.: Am înțeles!
  • Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Noi până atunci trebuie să le facem… Așa cum ești aicea, tu ești bun de armată, n-ai nicio treabă, pentru scutire sau altceva. Trebuie să facem investigațiile astea să vedem care-i cauza care generează problemele astea, știi?
  • C.: Am înțeles!

„Inculpatul Mitrică Marian ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 de lei și 1.000 de lei de la 9 pacienți”

În ordonanța procurorilor militari se arată că, în cauză, există date și probe care conturează o situație alarmantă.

În data de 25 august 2024 și în perioada aprilie – mai 2025, inculpatul Mitrică Marian ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 de lei și 1.000 de lei de la nouă (9) pacienți, în legătură cu acordarea de concedii medicale, dar și în legătură cu recomandarea privind efectuarea unor investigații paraclinice (RMN), consultații medicale de specialitate neurochirurgie și intervenții chirurgicale, pe care le-ar fi efectuat în calitate de șef secție neurochirurgie în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București.

Unele dintre concediile medicale întocmite de inculpatul Mitrică Marian ar fi fost recomandate în mod nejustificat unor cadre militare active, în vederea prezentării la comisia de evaluare a capacității de muncă, având drept scop pensionarea pe criterii medicale a acestora.

  • În perioada martie – iunie 2025, inculpatul Chirteș Vasile-Alin ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 de lei și 1.300 de lei de la trei (3) pacienți, în legătură cu consultații medicale de specialitate neurochirurgie și intervenții chirurgicale pe care le-ar fi efectuat în calitate de medic primar neurochirurgie în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București.
  • În data de 29 aprilie 2025, inculpatul Popa Emil, în calitate de medic primar neurochirurgie, ar fi primit suma de 100 de lei de la o pacientă, în legătură cu un consult de specialitate neurochirurgical, pe care acesta l-ar fi efectuat în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații col. Mitrică Marian, col. Chirteș Vasile-Alin și col. Popa Emil trebuie să respecte o serie de obligații între care: să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta, respectiv medic în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București”, au transmis reprezentanții DNA.


Citește și:

Prins cu 3 apartamente în declarația de avere, „chiriașul” USR George Gima își pune, tardiv, cenușă în cap: „A fost o greșeală, admit asta”

Controale ISCTR devenite DRUMURI ALE MITEI. Interceptări șocante după aranjamente pentru 2 litri de palincă și 4 lăzi de bere: ”Bem și mai mergem o tură”

Șeful Jandarmeriei Brăila, RIDICAT de DNA. În loc de munca la stat, gestiona afaceri fast food + combustibil și visa la sfera imobiliară

Culisele taxelor de PROTECȚIE în stil mafiot de la ISCTR Timiș. Șefii încasau lunar pentru controale de mântuială: ”Vrei să-i prindă, să dea amenzi?” / 4 persoane, arestate preventiv pentru 30 de zile

Fața nevăzută a dezastrului de la PRAID. Cine este miliardarul implicat în aducerea castorilor care au blocat lucrările pentru devierea pârâului Corund

Mediafax
Ministrul Transporturilor Ciprian Şerban se apără în scandalul mitei
Digi24
UE a înghețat ajutorul financiar pentru Ucraina din cauza măsurilor luate de Zelenski în privința instituțiilor anticorupție
Cancan.ro
Noemi și Bogdan Troia și-au pierdut cei trei copii într-un accident rutier cumplit, iar cuplul a ajuns în stare gravă la spital 😢
Prosport.ro
Ce și-a făcut Simona Halep pentru a fi o femeie mai atrăgătoare
Adevarul
Val de glume după ce Poliția a anunțat că Emil Gânj „se deplasează cu o viteză neobişnuită pentru un om normal”. „Vine dintr-o altă galaxie”
Mediafax
Nou record mondial: A venit pe lume 'cel mai bătrân' bebeluș
Click
Orașul european care a impresionat-o pe Irina Fodor în vacanță: „M-aș mai întoarce aici oricând”
Wowbiz
Ei sunt Noemi și Bogdan, părinții care și-au pierdut toți cei trei copii într-un accident cumplit. Părinții nu știu încă ce s-a întâmplat
Antena 3
O rusoaică spune cum a fost la mare, în resortul lui Kim Jong Un: Au anulat avionul, ne-au dus cu trenul. Un tren pentru 13 oameni
Digi24
VIDEO Cutremurul din Kamceatka, în topul celor mai mari seisme înregistrate vreodată. Cum se formează un tsunami, valul ucigaș
Cancan.ro
Mirabela Grădinaru, umilită de o cântăreață: 'E o 😲'
Ce se întâmplă doctore
Mihaela Rădulescu, dărâmată la funeraliile lui Felix Baumgartner! Primele imagini cu vedeta. Nu a mers îmbrăcată în negru
observatornews.ro
Inundaţiile devastatoare din Suceava au scos la suprafaţă amploarea defrişărilor ilegale
StirileKanalD
Profesoară de 26 de ani, condamnata la 5 ani de închisoare după ce a trimis imagini nud cu ea unui elev de 16 ani. Ireal ce i-a propus băiatului 
KanalD
Biletele la metrou se scumpesc din nou! La cât ajunge prețul unei călătorii
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
EXCLUSIV | Adevărata listă cu radarele fixe din România. Locurile cu cea mai mare densitate de camere de depistare a șoferilor
Descopera.ro
Regele României care și-a alungat SORA din țară!
Capital.ro
Carte de identitate 2025. Obligație pentru românii care își scot sau schimbă buletinul: Minim 6 luni
Evz.ro
Ilie Năstase, la un pas să bată o vedetă TV din România. Nasty a fost oprit cu greu
A1
Mihaela Rădulescu a fost copleșită când a văzut ce omagiu au făcut prietenii lui Felix Baumgartner. Ce s-a întâmplat
Stirile Kanal D
VIDEO Viiturile lasă în urmă dezastru. Soția bărbatului mort, în stare de șoc. Omul a încercat să salveze câinii, dar a fost ucis de furia naturii: „L-am căutat și l-am strigat toată noaptea”
Kfetele
Ce gest au făcut apropiații lui Felix Baumgartner în apropierea locuinței sale și de ce a fost Mihaela Rădulescu extrem de emoționată
RadioImpuls
HOROSCOP 31 iulie 2025. Explozie de noroc pentru o zodie! Nu are cum să piardă azi, orice ar face. Aceasta va încasa sume mari de bani și va ajunge pe culmile succesului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, am aflat că ai amant! Ce are el și nu am eu?
Descopera.ro
Mark Zuckerberg vrea ca fiecare persoană să aibă propriul asistent cu „superinteligență artificială”