Prima pagină » Educație » Ministrul Educației, Daniel David, despre măsuri-cheie:”Camere VIDEO în clase și sesizări anonime”

Ministrul Educației, Daniel David, despre măsuri-cheie:”Camere VIDEO în clase și sesizări anonime”

Oana Zvobodă
Ministrul Educației, Daniel David, despre măsuri-cheie:

Ministrul Educației, Daniel David, a prezentat un scurt bilanț de mandat. Ministrul a punctat măsurile pe care le-a luat pentru combaterea bullying-ului în școli. Astfel că, spune acesta, instalarea camerelor video cu acordul profesorilor și părinților, dar și posibilitatea sesizărilor anonime ar fi o opțiune viabilă.

„Am fost foarte atent la problemele pe care le avem legate de violenţă, bullying. Eu am propus un plan integrat sigur, pe care nu poţi să-l implementezi în câteva luni, dar am luat câteva măsuri cheie care cred că dau forţă celor care doresc să fie mai activi în controlul acestor aspecte problematice şi anume introducerea camerelor, dacă se pun de acord, profesorii cu părinţii, de asemenea, sesizare anonimă pentru astfel de cazuri, cred că este un demers important”, a declarat, sâmbătă, Daniel David.

În cadrul bilanțului, David a vorbit și despre digitalizarea sistemului educațional.

„De exemplu, faptul că nu mai mergem într-o logică de pilotare pe catalogul electronic, cei care doresc să şi-l achiziţioneze din diverse surse – de la minister, de la autorităţile locale – să poată să facă acest lucru, până când ministerul va veni cu un model de implementare de sus în jos, într-un proiect pe care îl depunem săptămâna viitoare în primă fază şi după aceea până în toamnă îl depunem pentru finanţare”, a explicat Daniel David.

Daniel David a dat asigurări că proiectul pentru implementarea catalogului electronic va fi depus în perioada următoare.

CITEȘTE ȘI:

PSD intră la GUVERNARE. 3.339 voturi „PENTRU”, iar „împotrivă” au fost 1.247 / Grindeanu: Nu va fi un mandat ușor

Sorin Grindeanu, de acord cu „DEMOLAREA” sinecurilor, anunțată de Ilie Bolojan: N-a existat nici măcar o secundă dezacord pe acest subiect

Șase echipe internaționale de intervenție au venit în România pentru exercițiul SEISM 2025. Arafat: „Ucraina participă și cu un elicopter”

Dominic Fritz va schimba miniștri „fără să CLIPEASCĂ”, dacă Nicușor Dan i-o va cere / „Ne-a transmis că vrea să aibă un CUVÂNT de spus”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trump susține că Iranul vrea să-l UCIDĂ: „Am lăsat instrucțiuni dacă voi fi asasinat”
Digi24
China i-a dat un ultimatum lui Putin privind folosirea armelor nucleare în Ucraina
Cancan.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Prosport.ro
Are mari probleme financiare și a dezvăluit „cea mai mare greșeală” a vieții: „L-am dat eu, ca prostul! Eram general!”
Adevarul
Fuga din calea iadului: capcana mortală în care au sfârșit localnicii care fugeau de incendiile din Spania. Mărturiile supraviețuitorilor
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Crina Abrudan primește ajutor în afacerea cu haine de la toată familia. „Mă ajută și soțul, mă ajută și mama!”
Digi24
„Rețeaua morții” în care NATO va folosi inteligența artificială în România împotriva Rusiei
Cancan.ro
Echipa Vocea României s-a mărit în 2026. Cine s-a alăturat vedetelor cu greutate din PRO TV
Ce se întâmplă doctore
Cum au decurs ultimele clipe din viața lui Gabi Mureșan. Prietenul lui a încercat să-l salveze din lac: „Nu știam unde să mă scufund”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum transformi o Dacia într-un camper în doar 4 minute. Soluția de 1.400 de lei apărută pe OLX
Descopera.ro
Oamenii fără de care Imperiul Roman nu ar fi existat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Fără precedent: Un rinichi a fost transportat cu drona într-un timp record