Prima pagină » Actualitate » Cristoiu: Prin loviturile asupra Iranului, Trump dă un avertisment celor care i se opun pe planetă

Cristoiu: Prin loviturile asupra Iranului, Trump dă un avertisment celor care i se opun pe planetă

– Pastila zilnică. Opinia lui Ion Cristoiu, scriitor și publicist.

Știți, cu toții breaking-news-ul din această dimineață, America a lovit Iranul, de fapt instalațiile nucleare ale Iranului, din trei locuri, inclusiv în acel celebru loc Fordow, despre care se spune că ar găzdui instalațiile pentru fabricarea bombei atomice, un buncăr în care nu se putea pătrunde decât grație unei lovituri americane, deoarece americanii sunt în stare, au o asemenea capabilitate.

Bibi Netanyahu, de o săptămână și ceva, cere Statelor Unite ale Americii să intervină și să bombardeze și, prin aceste lovituri, Statele Unite ale Americii au răspuns cererii Israelului. Până a vedea efectele, să zicem, militare, adică a vedea dacă într-adevăr Iranul chiar fabrica bomba atomică acolo, dacă nu fabrica, aceste lovituri sunt nu numai inutile, dar și iresponsabile, deocamdată există o controversă în legătură cu asta, dacă s-a reușit distrugerea instalațiilor nucleare.
Oricum, dacă raportăm efectele politice, militare, ale aceste implicări a Statele Unite ale Americii într-un război împotriva Iranului de partea Israelului, dacă le raportăm la ce s-a reușit, eliminarea primejdiei ca Iranul să fabrice o bombă nucleară, eu cred că totuși prețul este prea mare pentru America și pentru planetă.

Deci, până atunci, cum va răspunde Iranul, hai să vedem de ce a decis Donald Trump, fără a ține cont de congres, fără a ține cont de opinia publică, fără a ține cont de nimic, să se implice în acest război de partea Israelului.

Discursul de la Casa Albă al lui Donald Trump este un discurs previzibil pentru cine și-a dat seama ce vrea omul. Deci teza lui cu America mai mare ca niciodată a fost îmbrățișată la noi de trumpiști, de suveraniști, fără a ține cont că mișcarea MAGA poate să intre în conflict cu interesele, cu suveranitățile naționale ale altor țări.

Până la urmă, Israelul are și el o MAGA, vrea să facă un Israelul mare, Iranul are o MAGA, mă rog, România nu, Rusia are. Deci această operațiune a fost lansată sub semnul megalomaniei lui Donald Trump, acum este clar că e megaloman pentru că raționamentul lui public este acesta: Eu, Donald Trump, am vrut să negociez cu iranienii, le-am întins o mână, ei au dat peste mâna aceasta, atunci am asmuțit maidanezul care este Israelul și după asta am venit și eu ca, nu știu, un dulău.

Deci semnificația acestor lovituri depășește cu mult conflictul din Orientul Mijlociu. El s-a vrut o demonstrație pentru întreaga lume că Donald Trump este un megaloman și că, pentru a-și dovedi megalomania, pentru a anunța că el e ăl mai tare din lume, face orice. Ăsta trebuie să fie un semnal de alarmă și este, sigur, și pentru China și pentru Rusia și pentru India și pentru alte și alte puteri de pe glob, dar și pentru Uniunea Europeană. Deci eu cred că semnalul pe care trebuie să-l primească sau să-l recepteze Uniunea Europeană este acesta: Vezi că omul nu e negociator, nu, e megaloman și dacă cumva îl contrazici în megalomania lui, v-a luat dracu. Apropo, și Zelenski ar trebui să fie atent.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bărbatul care a „păcălit” canicula: și-a răcit casa fără aer condiționat și fără facturi uriașe
Digi24
Toți oamenii ayatollahului: aliații Iranului învață să se descurce singuri
Cancan.ro
Pescobar, DISTRUS. Restaurantul mega celebru a fost ÎNCHIS! Motivul este halucinant
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu cea mai frumoasă voleibalistă din lume în costum de baie
Adevarul
Care este cu adevărat situația financiară a Rusiei și cum ar putea evolua războiul din Ucraina: „Aceasta nu este o economie care se prăbușește”
Mediafax
Crama de pe Autostrada Soarelui care a dus vinul dobrogean în lume
Click
Turiști din întreaga lume vin în România pentru a vedea locul unde au fost executați soții Ceausescu. „Totul este refăcut”
Digi24
EXCLUSIV „Orașul-fantomă” unde Legiunea Străină se pregătește pentru războaie. Digi24, imagini în premieră din Franța
Cancan.ro
A dat lovitura după Survivor! Gabi Tamaș a semnat. Pe ce post TV va putea fi văzut
Ce se întâmplă doctore
Ce arată primele rezultate ale necropsiei lui Robert, elevul din Bacău mort după ce s-ar fi înecat cu un sandwich
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4. Pleacă din pole position
Descopera.ro
De ce dinozaurii carnivori aveau brațe așa mici?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
O plantă considerată dispărută de 60 de ani a reapărut brusc