Prima pagină » Actualitate » Bolojan: Am descoperit un nou comitet special, care avizează investițiile străine. În trei ședințe, cei 11 membri câștigă câte un SALARIU de ministru

Bolojan: Am descoperit un nou comitet special, care avizează investițiile străine. În trei ședințe, cei 11 membri câștigă câte un SALARIU de ministru

Olga Borșcevschi

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că a descoperit un nou comitet special, care avizează investițiile străine, unde 11 persoane, pentru fiecare şedinţă, au 30% indemnizaţie din salariul unui ministru.

„Am descoperit zilele trecut un nou comitet special, pe lângă CIFGA de la Exim Bank, un alt comitet care avizează investițiile străine. Orice investiție străină în România achită o taxă de 10.000 de euro pentru acest aviz și o comisie din 11 persoane avizează favorabil sau nu investiția. Pentru fiecare ședință au 30% indemnizație din salariul unui ministru. Dacă au trei ședințe pe lună, au câștigat încă un salariu”, a spus Ilie Bolojan, într-o conferință de presă.

Șeful Executivului a menționat că acest lucru s-a făcut printr-o lege.

„Ca să modifici această prevedere, să le pui o indemnizație zero sau să faci ca acest comitet să fie format din cinci persoane, trebuie să prinzi Parlamentul în sesiune, pentru că altfel nu poți să modifici acest lucru. E o nedreptate faptul că avem astfel de situații”, a menționat el.

Premierul a afirmat că aceste nedreptăți vor fi corectate în pachetele doi și trei privind reducerea deficitului bugetar.

„Vă asigur că în fiecare zi vedem unde sunt nereguli, trimitem Corpul de control și așa cum rapoartele care sunt legate de ceea ce s-a întâmplat la Praid au fost trimise la parchete, au fost trimise la ministerele responsabile, pentru a lua decizii de management cu privire la compania Salrom sau la conducerea Apelor Române, așa vom face și după ce se termină controlul la Eximbank și peste tot, pentru a corecta aceste nedreptăți, care pe bună dreptate sunt sfidătoare pentru cetățenii țării noastre”, a mai explicat Ilie Bolojan.

Foto: ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX  

CITEȘTE ȘI:

Ilie Bolojan anunță suprataxarea băncilor și a câștigurilor din jocurile de noroc, de la 1 august

Ilie Bolojan, la prezentarea măsurilor fiscale: „Dacă nu am face nimic sau am lungi, am putea intra într-o RECESIUNE brutală”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invenția unui student pentru răcirea fațadelor blocurilor vechi. Se răcesc singure, fără ventilatoare
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Ce a scris presa locală din Brăila despre Ian, noul concurent de la Insula Iubirii, în 2014. Ce studii are Boitași Marian Gigi
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Noua Dacia Striker, comparată de britanici cu un Audi A6 Allroad la o treime din preț
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
Cum a slăbit chef Adi Hădean de la aproape 150 de kilograme! Ce greșeli îi sfătuiește pe oameni să evite
Digi24
„De ce avem mai mulți gay decât femei în Guvern”. Diana Stoica (USR) a distribuit un mesaj controversat
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Omenirea, aproape de un obiectiv major cu privire la biodiversitatea globală
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”