Din 1 iulie, consumatorii români au revenit la piața liberă a energiei electrice, după expirarea schemei de plafonare și compensare a prețurilor pe acest segment, în timp ce aceasta se menține pentru gaze naturale, până pe 31 martie anul viitor.
Aproape 6 milioane din cei peste 8,77 de milioane de clienți casnici ai furnizorilor de energie electrică au încheiat contracte în regim concurențial, potrivit celui mai recent raport lunar de monitorizare a pieței de energie electrică al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), de la finalul lunii martie 2025.
Mai exact, 5,98 de milioane de români au ales o ofertă a unuia dintre cei 94 de furnizori care au raportat furnizare de energie electrică către clienții finali din portofoliu (casnici, noncasnici) sau consum la propriile locuri de consum, indiferent de tipul de licență deținută (furnizare, producere) la momentul respectiv.
Potrivit declarațiilor președintelui ANRE, George Niculescu, din conferința susținută în prima zi a revenirii la piața liberă, din ianuarie 2025 au fost schimbate peste 234.000 de contracte de energie între furnizori, iar numai în luna iunie, deci chiar înainte de expirarea schemei, au fost 108.000 de contracte portate.
La finalul lunii martie 2025, numărul și ponderea casnicilor în totalul clienților și în consumul final a fost în creștere față de finalul anului trecut, dar ce se vede din statistici este o creștere a apetitului pentru piața concurențială.
Clienții casnici reprezintă 96,69% din numărul total al clienților furnizorilor de energie electrică din România, dar au o pondere de sub o treime (30,88%) din consumul total.
Noncasnicii, în număr de 300.318, reprezintă 3,31% din totalul contractelor, dar au o cotă de peste două ori mai mare decât ce a casnicilor, respectiv de 69,12% din consumul total.
Potrivit raportului ANRE la finalul lui 2024, casnicii aveau o pondere de 96,65% din totalul clienților – iar cei în regim concurențial având o cotă de 64,3% -, cu 24,82% din consumul total.
Platforma Online de Schimbare a Furnizorului de energie electrică și/sau gaze naturale (POSF) dezvoltată de ANRE oferă consumatorilor posibilitatea de a vedea toate ofertele din piață și de a face o comparație și, mai mult, după cum arată și numele, de a-și muta contractul la alt operator de pe piața liberă, în funcție de preț, sursa de energie sau alte opțiuni preferențiale.
Folosind comparatorul ANRE, Gândul a realizat un top al celor mai bune oferte valabile luni, 7 iulie, pentru un consumator casnic din București, pentru joasă tensiune, la preț fix, arâtând în același timp diferența de preț în factură față de nivelurile plafonate, pentru un consum mediu de 100 kWh. Sunt 2 furnizori care propun prețuri sub nivelul maxim plafonat, ceea ce înseamnă că pentru consumatorii care aveau un consum lunar de peste 255 kWh care sunt clienții lor nu se schimbă prețul de facturare, din moment ce ei plăteau prețul mai mic dintre cel din contract și cel plafonat.
Reamintim că, până la 30 iunie, pentru un consum de până la 100 kWh, prețul plătit de consumator era plafonat la 0,68 lei/kWh, inclusiv TVA. Pentru un consum între 100 și 255 kWh, prețul a fost plafonat la 0,80 lei/kWh, inclusiv TVA. Consumul de energie electrică cuprins între 255 și 300 kWh se factura la maximum 1,3 lei/kWh, iar consumul care depășea 300 kWh se factura tot la maximum 1,3 lei/kWh, inclusiv TVA.
Comparatorul ANRE cuprinde 65 de oferte – unii furnizori introducând mai multe pachete variate – cu prețuri care merg de la 1,04 la 2,29 de lei/kWh.
ANRE îndeamnă consumatorii să verifice prețul contractului actual, să solicite clarificări de la furnizor. De asemenea, consumatorii sunt îndemnați să analizeze dacă oferta este în continuare avantajoasă, în caz contrar să caute oferte alternative.
„Informația corectă vă permite să evaluați dacă actuala ofertă este în continuare avantajoasă sau dacă este cazul să căutați alternative”, transmite ANRE.
În acest context, președintele ANRE, George Niculescu, a declarat că operatorii care nu pot să facă activitatea de furnizare la prețuri decente pot veni la autoritatea de reglementare să predea licențele.
„Celor care nu pot să facă activitatea de furnizare le mai spun că nu e obligatorie. Pot veni la autoritatea de reglementare și pot să predea licențele de furnizare și piața aceasta să o lase pentru cei care într-adevăr pot să facă furnizare într-un mod corect, pentru că este mai cinstit decât să vedem în comparator, prețuri de 5 lei pe kilowati/oră, respectiv de 8 lei pe kilowatt/oră. De asemenea, vreau să apreciez faptul că, în ultima perioadă, ofertele din comparatorul de prețuri s-au îmbunătățit, în sensul în care mai mulți furnizori și-au îmbunătățit aceste oferte, reducând prețul pe care l-au ofertat către consumatorii de energie”, a spus George Niculescu, pe 1 iulie.
Consumatorii vulnerabili, definiți printr-un act normativ adoptat pe 27 iunie, primesc în continuare un ajutor, constând în vouchere energetice de 50 de lei lunar, care pot fi folosite exclusiv pentru plata facturilor la energie electrică, până pe 31 martie 2026.
„Voucherele energetice vor avea o valoare de 50 de lei, iar accesarea lor va fi simplă, printr-o aplicație online dezvoltată de către STS. Autoritățile locale și Poșta Română vor oferi asistență pentru românii care nu pot folosi instrumente digitale”, a precizat Bogdan Ivan, ministrul Energiei, după aprobarea Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind introducerea unui mecanism de sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică aflați în situația de sărăcie energetică, act normativ inițiat de Ministerul Energiei, împreună cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Voucherele se acordă, la cererea beneficiarului, pentru persoanele singure cu un venit net lunar de maximum 1.940 lei și pentru familiile cu un venit net lunar/membru de familie de maximum 1.784 lei. Tichetele se folosesc doar pentru plata facturilor la energia electrică.
Solicitarea beneficiarului poate fi depusă:
În eventualitatea în care beneficiarul completează datele necesare în formularul de solicitare tipărit, îl va depune la oficiul poștal, sau, după caz, la primărie, iar aceste instituții au obligația de a înregistra solicitarea primită în format fizic și de a introduce datele în aplicația EPIDS în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data depunerii acesteia de către solicitant.
Impactul financiar pentru aplicarea măsurii de sprijin este estimat de Guvern la 1 miliard de lei.
Citiți și: