La zi

Ne informăm şi noi cum putem, de pe fel de fel de posturi de ştiri care oferă – cum altfel? – informaţii perfect opuse despre fix acelaşi subiect, de pe site-uri de noutăţi, pe surse sau oficiale, de prin fiţuici rezistente la timp care se mai pot numi ziare şi pe care încă le putem găsi la chioşcuri de presă stradale – puţine, mult prea puţine. Şi chioşcurile şi ziarele supravieţuitoare. Ştim multe despre deciziile politice din SUA, din Franţa, din alte ţări cu care noi personal ne identificăm sau pe care conducătorii noştri de ţară au ajuns să ni le dea exemplu de bun managment şi de inteligentă creştere economică.

Dar ce-o mai fi prin satele României, uscate de secetă şi de călduri insuportabile, prea puţini se obosesc să mai afle. E mult mai interesant, se pare, New York ul decât micile adunări de oameni de pe marginea Oltului, de pe marginea Dunării, de pe lângă adâncul Mureş. E mult mai fascinantă lumina apăsătoare de pe Broadway decât ferestrele slab trăinde de pe marginea drumului, din casele vechi de cărămidă în care nu mai pare să locuiască nimeni, dar dincolo de semi-întunericul cărora sunt ascunse multe, multe perechi de vieţi.

ANALIZĂ Cele mai mari facturi la energie din UE în țara cu cea mai cruntă sărăcie. Românii au ajuns să-și dea o mare parte din venituri doar pentru a se încălzi la iarnă

06:00

EXCLUSIV Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil

05:00

Am făcut, acum câteva săptămâni, un drum în Gorj, înspre Oltenia despre care ştiam mai puţine. Pentru că de câmpiile întinse ale Doljului şi despre frumoasele ridicări de relief din Vâlcea am tot aflat şi le-am tot văzut, cu aceeaşi bucurie, în ultimii ani.

Şi satele acelea despre care vă scriu acum, dinspre Târgu Jiu, dincolo de Rovinari şi Vârţ, toate acele sate sunt ca oamenii lor: săritoare, dacă apare vreo problemă şi dacă maşina ţi se opreşte brusc pe marginea drumului – eventual şi în curbă, primitoare, dacă ai nevoie de un pahar cu apă cu care să te trezeşti din caniculă, răbdătoare, dacă, din neatenţie, nu înţelegi din prima explicaţiile privind cel mai scurt drum către mănăstirea Tismana.

Am fost, apropo, şi la Tismana, unde se aprind direct din cuvinte lumânări către Cerul mare, în care ne-au încăput atât de mulţi din suflet. Şi, întorcându-mă apoi spre Bucureşti, privind în urmă, i-am văzut pe toţi gorjenii încă și încă o dată, mi se plimbau prin memorie ca pe uliţele din satele lor: cu spinarea dreaptă, cu o pălărie pe cap, cu un zâmbet armonios în colţul gurii, de unde mai devreme poate aruncaseră ţigara.

Şi zgomotul capitalei, chiar în perioada aceasta în care, nemaimergând copiii la şcoală, s-a făcut un pic mai linişte în trafic şi pe principalele artere care ne duceau înainte de opt către obligaţia de toate zilele, m-a obosit şi m-a provocat să-mi ascut amintirile suficient de tare cât să nu mai uit să fiu la zi, cum se zice în marile redacții, cu privire la ce am trăit și la ce se mai trăiește prin frumoasele noastre așezări mici, pe unde oamenii au rămas mari.

Dar… totuși… cu toate acestea… lăsând la o parte frumusețea Tismanei, ce mai face Trump? Ce se mai întâmplă în America? Ce mai e acasă la Macron?

Ce se mai aude peste tot pe acolo pe unde mai e nevoie de România aceea de sacrificiu care începe sacrificiul tocmai de la ai săi, ăi din Gorj, din Olt, din Maramureș, din Suceava, de peste tot de pe unde se mai aprind lumini mici la ferestrele dinspre stradă? Ce se mai aude?

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Păun şi Prunariu

Bacalaureatul nimănui

Dragostea pentru ai tăi

Descuiați pianele!

Fără limite!