Jota

Când am aflat de vestea tragicei dispariții a celor doi fotbaliști portughezi, Diogo și André, mi s-a mai arătat o dată, în faţa ochilor, fragilitatea. Clipa care poate face diferenţa între viaţă şi moarte. Fracţiunea de secundă care le-a cutremurat existenţa tuturor fraţilor noştri portughezi. Am citit apoi zeci de ştiri despre tragedie, care îmi apăreau în faţa ochilor fără să le caut, despre cariera de mare succes a lui Diogo care se afla, de mai bine de patru ani, sub contract cu prestigioasa echipă englezească de fotbal Liverpool.

Din miile de imagini care au circulat zilele acestea pe internet, am desluşit şi misterul numelor celor doi fraţi pe care, aparent, nu-i chema la fel. Dar care purtau exact acelaşi nume de familie, pentru că Jota, aparentul nume al fratelui mai mare – şi mai celebru –, nu era decât prescurtarea celui de-al doilea său prenume: Diogo José Teixeira da Silva.

TRAGEDIE DSU transmite condoleanțe familiei copilului din Bacău care a murit la școală

20:05

FLASH NEWS Undă verde pentru controversatul program SAFE. România va împrumuta aproape 17 miliarde de euro pentru apărare

19:42

Aşadar, lui Diogo, de mic probabil, i s-a spus Diogo J. Iar, în portugheză, litera J se citeşte simplu Jota. Prin urmare, faima care a atins şi alfabetul portughez a fost mai puternică decât cărţile de identitate care ar fi putut face lumină în dreptul oricărui semn de întrebare.

România noastră, tulburată în aceste zile, de pierderea lui Mihai Leu, campion al sporturilor şi al conştiinţelor curate, a avut timp cumva şi pentru tristeţea vecinilor de la celălalt capăt al continentului.

De-a lungul aceluiaşi continent, desigur, au apărut şi guri care au strigat, aproape fără compasiune, că fraţii Silva au murit devreme, asta nu se discută, dar au pierit alergând o maşină de sute de mii de euro, un Lamborghini de mare lux, pe autostrăzi din Spania şi, poate, neţinând cont de niciun fel de normă de circulaţie sau de siguranţă.

Cine mai poate da verdicte? Şi câtă cruzime să existe în inimile celor care fac astfel de comentarii, ştiind că o familie mare şi unită a rămas fără cei mai dragi şi importanţi dintre ai lor? Diogo J., cum îi scria şi pe tricoul de joc, a lăsat în urmă părinţi neconsolaţi, o soţie care i-a fost alături încă din adolescenţă şi, cel mai dureros, trei copilaşi mici, atât de mici, încât nici nu e sigur că îl vor ţine minte.

Fratele lui, mai puţin celebru, tot fotbalist, însă în liga a doua portugheză, pleacă la fel de brusc din lumea această ciudată, lăsând în urmă, cu siguranţă, suflete dragi pe aici, pe pământ. Începând cu părinţii.

Dar câte drame nu se pot evita, zi după zi? Câţi copii mor de foame sau răniţi de bombe, în absurde războaie pe care, oricum, nu le mai poate câştiga nimeni? Cât dezechilibru mai poate fi pe lume? Şi cum de, în atât de multă durere, mai au loc clinchete de bebeluşi, râsete de copii jucându-se iarna cu zăpadă sau bălăcindu-se în iulie la mare, zâmbete nevinovate şi planuri pentru ziua care va veni?