Prima pagină » Actualitate » Un bărbat și-a uitat soția într-o benzinărie, la 4 dimineața. Și-a adus aminte de ea abia după 4 ore și 300 de kilometri parcurși

Un bărbat și-a uitat soția într-o benzinărie, la 4 dimineața. Și-a adus aminte de ea abia după 4 ore și 300 de kilometri parcurși

Un bărbat și-a uitat soția într-o benzinărie pe o autostradă din Franța, la 4 dimineața, când se aflau în drum spre mare. Abia după ce a rulat timp de 4 ore și a parcurs mai bine de 300 de kilometri și-a amintit că partenera nu se află lângă el.

O situație bizară a avut loc pe o autostradă din Franța. Un bărbat și-a uitat soția într-o benzinărie, în jurul orei 4 dimineața. Și-a adus aminte de ispravă abia după circa 4 ore și 300 de kilometri parcurși. Panicat, a apelat imediat după ajutor, pentru a-și găsi partenera de viață.

Un bărbat și-a uitat soția într-o benzinărie pe autostradă, în Franța

Cuplul, care se îndrepta spre mare, a oprit într-o benzinărie aflată pe autostradă, în Franța. Apoi, șoferul a repornit la drum, însă fără să realizeze că alături de el nu se mai află soția sa. Abia după patru ore de mers, în jurul orei 8 dimineața, după ce a parcurs alți 300 de kilometri, a realizat că se află doar cu fiica sa în mașină. Panicat, bărbatul în vârstă de 60 de ani a oprit și a sunat numărul de urgență 112, pentru că nu își mai amintea cu exactitate benzinăria în care a lăsat-o pe soție.

Jandarmii au reperat telefonul mobil al soției pierdute și au localizat-o. Partenera de viață a bărbatului, în vârstă de 62 de ani, aștepta să fie recuperată. În autoturism se afla și fiica celor doi soți, o tânără în vârstă de 22 de ani. Nici tânăra nu sesizase dispariția mamei, deoarece ar fi dormit pe tot parcursul călătoriei cu mașina, arată România TV.

Autorul recomandă:

Șoferul unei autorulote și-a UITAT soția pe marginea drumului, doar în halat și papuci, fără acte sau telefon. „Nici prin cap nu i-a trecut”

SCUMPIRI majore la benzină și motorină de la 1 august. Cât vor plăti românii pe litru după creșterea accizelor și TVA

Sursă foto: colaj Shutterstock (caracter ilustrativ)
Sursă video: România TV

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România a indicat Ucrainei ce nave să nu atace în Marea Neagră
Digi24
Un copil de șase ani din Botoșani a intrat în comă după ce sora lui i-a pus un plasture pe o rană
Cancan.ro
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Prosport.ro
Cum și-a împăcat Bogdan Stancu soția după escapada cu prezentatoarea TV. VIDEO
Adevarul
România face eforturi pentru a păstra trupele SUA. Ce ar însemna o retragere americană de pe flancul estic
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„Cineva și-a construit o casă pe terenul meu”. Coșmarul unui român care a cumpărat o proprietate în urmă cu 12 ani
Digi24
Când ar putea fi repornită centrala de la Cernavodă
Cancan.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București