Prima pagină » Știri externe » Cancelarul Germaniei dorește o „încetare rapidă a focului” în Fâșia Gaza/ „Facem tot ce putem pentru a face DREPTATE celor două părți”

Cancelarul Germaniei dorește o „încetare rapidă a focului” în Fâșia Gaza/ „Facem tot ce putem pentru a face DREPTATE celor două părți”

Cancelarul Germaniei dorește o „încetare rapidă a focului” în Fâșia Gaza/ „Facem tot ce putem pentru a face DREPTATE celor două părți”

Cancelarul german, Friedrich Merz, a avut o conversație telefonică, vineri, cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, exprimându-și „speranța pentru o încetare rapidă a focului” în Fâșia Gaza.

Merz „a subliniat că ajutorul umanitar de urgență trebuie să ajungă până atunci la populația din Fâșia Gaza, într-o manieră sigură și în condiții demne”, evidențiind că „dezarmarea grupării Hamas este absolut necesară”, conform unui comunicat.

Merz a declarat în fața presei, cu câteva ore înaintea conversației cu Netanyahu, că situația din Fâșia Gaza este „inacceptabilă”, în contextul desfășurării bombardamentelor israeliene împotriva mișcării islamiste Hamas.

„Facem tot ce putem pentru a face dreptate celor două părți, poziția noastră este clară”, a insistat Merz, a cărui țară este unul dintre principalii aliați ai Israelului, potrivit cotidianului Le Figaro.

Merz sprijină furnizarea ajutorului umanitar în Fâșia Gaza

„Totuși, vedem, de asemenea, suferința populației palestiniene și încercăm să facem tot posibilul pentru a oferi ajutor umanitar”, a declarat Merz.

Președintele SUA, Donald Trump, și premierul israelian, Benjamin Netanyahu, s-au întâlnit, săptămâna trecută, pentru a doua oară, cu scopul de a discuta despre o soluție de a pune capăt războiului din Fâșia Gaza.

Trimisul special al Washingtonului, Steve Witkoff, a declarat că speră un acord privind un armistițiu de 60 de zile înainte de sfârșitul săptămânii.

Președintele SUA anunțase anterior că se va întâlni cu Benjamin Netanyahu, marți.

„Aș spune că vom vorbi aproape exclusiv de Fâșia Gaza. Trebuie să găsim o soluție. Este o tragedie. Și eu vreau să găsim o soluție, el dorește același lucru și cred că și cealaltă parte vrea”, a subliniat Trump.

Foto: Profimedia

Recomandarea autorului:

Merz și-a exprimat „îngrijorarea” cu privire la alegerile PREZIDENȚIALE din Franța din 2027/ UE „trebuie să se concentreze pe sarcinile importante”

Bloomberg: Cancelarul Germaniei, IRITAT de proiectul de buget al UE: „Creșterea datoriilor a devenit noua stare de normalitate”

Marea Britanie și Germania își consolidează parteneriatul STRATEGIC/ Starmer și Merz vor semna un nou tratat de cooperare 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul ia măsuri FĂRĂ PRECEDENT privind Centrala de la Cernavodă! Ce demersuri sunt prevăzute
Digi24
„Avem un președinte complexat”. Băsescu, despre „exigențele” lui Nicușor Dan: Subiectele salarii, ANI, Guvern - a blocat aceste procese
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. Florin Prunea și iubita lui, în costum de baie, la piscină! Imaginile verii
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
Mediafax
Rezervorul e pe ROȘU? Câți kilometri mai poți conduce după aprinderea martorului de combustibil
Click
Se întorceau din vacanță când mașina le-a luat foc în mers pe o șosea din Mehedinți: „Am simțit miros de fum”
Digi24
Refuzul testării pentru alcool sau substanțe psihoactive în trafic: Avocații explică în ce situații nu îți este reținut permisul
Cancan.ro
Costel Caran, ridicat de Poliție după ce a făcut scandal la Argentine! Imaginile unei scene ca-n filme
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Bugatti a restaurat un Veyron unicat, dar i-a adăugat și câteva detalii moderne
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Cum atacă nicotina vasele de sânge?