Prima pagină » Actualitate » De ce nu e sigur să te confesezi lui ChatGPT. Pericolele ascunse ale interacțiunii cu inteligența artificială. Generația Z, cea mai vulnerabilă

De ce nu e sigur să te confesezi lui ChatGPT. Pericolele ascunse ale interacțiunii cu inteligența artificială. Generația Z, cea mai vulnerabilă

De ce nu e sigur să te confesezi lui ChatGPT. Pericolele ascunse ale interacțiunii cu inteligența artificială. Generația Z, cea mai vulnerabilă
Sursa foto: Profimedia images

Conversațiile cu inteligența artificială nu sunt protejate de lege, avertizează specialiștii în etică și drept. Confidențialitatea lipsește, iar utilizatorii își asumă riscuri serioase atunci când tratează ChatGPT ca pe un terapeut sau avocat.

Declarațiile recente ale CEO-ului OpenAI, Sam Altman, privind lipsa unei protecții juridice a conversațiilor cu ChatGPT, readuc în prim-plan pericolele ascunse ale interacțiunii cu inteligența artificială.

Eticieni, juriști și specialiști în educație atrag atenția că mulți utilizatori tratează AI-ul ca pe un confident de încredere, fără să înțeleagă că riscurile sunt reale.

„Internetul este spațiu public, prin urmare declarațiile lui Sam Altman nu ar trebui să ne ia prin surprindere”, avertizează Ana Ruxandra Badea, doctor în bioetică.

Ea spune că, spre deosebire de spațiile publice clasice, internetul este controlat de entități private, iar utilizatorii nu mai beneficiază de protecția garantată de stat.

Generația Z, cea mai vulnerabilă

Badea atrage atenția că generațiile tinere, în special generația Z, sunt cele mai expuse, neavând un reper real în lipsa unei lumi pre-digitale: „Le lipsesc instrumentele necesare unei atitudini obiective și circumspecte asupra mediului virtual.”

Această vulnerabilitate se traduce prin tendința de antropomorfizare a AI-ului.

„Inteligența unui sistem AI nu are nimic a face cu inteligența umană, așa cum acțiunea de ‘chatting’ cu ChatGPT nu are nimic a face cu dialogul interuman”, spune eticiana.

În lipsa unor reglementări clare, OpenAI și alte companii care dezvoltă astfel de tehnologii au o obligație morală de a avertiza utilizatorii. Avertismentele ar trebui să descurajeze tendințele periculoase de a transforma AI-ul în terapeut, avocat sau confesor.

Avocata Ruxandra Vișoiu, co-fondatoarea R&R Partners, confirmă că „nu sunt protejate legal aceste interacțiuni”. Mai mult, crede că oamenii nu înțeleg prețul real al acestor confesiuni: „Aceste informații pe care i le furnizăm AI-ului au un preț. Nimic nu este cu adevărat gratuit în ziua de azi.”

ChatGPT nu are statut legal de avocat sau terapeut

„Spre deosebire de un avocat sau psiholog, AI-ul nu e acoperit de regimul de confidențialitate prevăzut de lege”, explică Vișoiu. Totuși, ea nu crede că aceste conversații pot fi folosite ușor în instanță.

„Dacă, de exemplu, îi spun AI-ului: «am comis o faptă penală», asta nu înseamnă că mă inculpă în mod automat. Nu văd cum acea informație ar putea fi folosită ca probă în instanță”, spune avocata, care precizează că doar într-un caz extrem, precum o anchetă penală în curs, conversațiile ar putea fi analizate.

Declarațiile lui Sam Altman vin în contextul în care OpenAI se confruntă cu un proces intentat de The New York Times, care a cerut salvarea conversațiilor utilizatorilor ChatGPT. Compania consideră cererea „un abuz de putere” și a anunțat că face apel.

Într-un episod recent al podcastului This Past Weekend, Altman a declarat că: „Oamenii vorbesc cu ChatGPT despre cele mai personale lucruri din viața lor”. El a adăugat că, în prezent, aceste conversații nu sunt protejate juridic și că „ar trebui să existe același concept de intimitate ca în dialogul cu un avocat sau terapeut.”

Vișoiu avertizează că reglementările europene actuale în domeniul AI „nu oferă soluții reale” și că nu putem spera la clarificări legislative în viitorul apropiat.

„Ce încerc să spun este: nu divulga într-un chat cu AI ceea ce n-ai vrea să afle nimeni altcineva. Poți pune întrebări generale, dar evită exemple concrete din viața ta”, recomandă ea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
COLOSUL ÎN COLAPS! Economia s-a PRĂBUȘIT, iar acum pregătește cea mai mare restructurare din istorie
Digi24
El Nino este tot mai aproape. Ce a detectat NASA în Oceanul Pacific: „Va fi mai puternic decât credeam”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Vor fi 42 de grade Celsius în București, pe această dată
Prosport.ro
FOTO, Cât de frumoasă e Ioana, soția lui Gabi Tamaș! Are un trup lucrat
Adevarul
Criza politică împinge România spre un șoc economic devastator. Avertismentul unui economist de top
Mediafax
Presa maghiară:„România, în pragul falimentului de stat”. Bucureștiul, pe marginea prăpastiei
Click
Cum a pierdut un bărbat 13 milioane de euro la Loto. Premiul uriaș „i-a scăpat” printre degete
Digi24
Reacția furioasă a Iranulului după ce șeful NATO a spus că Italia şi România au ajutat SUA să atace Iranul: „O mărturisire zdrobitoare”
Cancan.ro
Fiica lui Liviu Vârciu s-a angajat în America. Unde lucrează Carmina, de fapt: 'De ce să îmi fie rușine?'
Ce se întâmplă doctore
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare filme! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi? A lăsat actoria în urmă. Cu ce se ocupă acum
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
TOP 5 Cele mai păguboase mașini second-hand disponibile în România în 2026
Descopera.ro
Mesaje de la extratereștri au ajuns deja pe Pământ?!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Un studiu desfășurat timp de 30 de ani arată ce tip de antrenament este asociat cu longevitatea