Prima pagină » Actualitate » DOSARUL „Mitei în Portul Constanța”, la ceasul acordurilor de recunoaște a vinovăției / Proiecte cu „cântec”, în valoare de milioane de euro

DOSARUL „Mitei în Portul Constanța”, la ceasul acordurilor de recunoaște a vinovăției / Proiecte cu „cântec”, în valoare de milioane de euro

DOSARUL

Informații noi în dosarul corupției din Portul Constanța! Mai exact Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au sesizat Tribunalul Constanța cu acorduri de recunoaștere a vinovăției în cazul a două persoane implicate în dosarul de corupție, legat de atribuirea unor contracte în Portul Constanța. Potrivit unui comunicat transmis joi de DNA, cei doi sunt acuzați de dare de mită în legătură cu proiecte în valoare de milioane de euro derulate prin Administrația Porturilor Maritime SA Constanța.

Cei doi inculpați au declarat că sunt de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii

Reamintim că dosarele de urmărire penală şi acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost înaintate la Tribunalul Constanţa, cu propunerea de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză.

În acest dosar sunt cercetate 41 de persoane, printre acestea aflându-se Ion Dumitrache, fostul șef al PSD Constanța, Chirilă Florin-Laurențiu, director Direcția Tehnică în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, Vișan George-Gabriel, director Comercial în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A (deputat PSD). Constanța, Cristea Cătălin-Viorel, consilier al directorului general al C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, dar și Banias Emil-Sorin, director Sucursale în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța.

Ce au scris inculpații în acordurile de recunoaștere a vinovăției

Procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus sesizarea instanţei de judecată, cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei.

„La data de 20 ianuarie 2025, inculpatul Ț.L., urmărind obținerea atribuirii de către una dintre firmele pe care le coordonează a contractului „Umpluturi si sistematizare teritoriu aferent Danei 99 din zona fluvio–maritimă a Portului Constanța și organizarea execuției lucrărilor” în valoare de 124.625.548 de lei – echivalent a aproximativ 25.000.000 de euro – aflat în procedură de licitație, ar fi promis, prin intermediul unei persoane, suma de 250.000 de euro – reprezentând 1% din valoarea contractului, pentru ca funcționari publici cu atribuții decizionale din cadrul Administrației Porturilor Maritime S.A. Constanța să întreprindă demersurile necesare astfel încât societatea inculpatului să fie declarată câștigătoare.

Ulterior, în datele de 04 și 06 februarie 2025, în realizarea aceleiași rezoluții și prin două acțiuni succesive, inculpatul Ț.L. ar fi oferit, prin intermediul aceleiași persoane, suma totală de 25.000 de euro ca avans din suma promisă de 250.000 de euro. La data de 11 decembrie 2024, inculpatul B.R., urmărind obținerea aprobării la nivelul Administrației Porturilor Maritime S.A. Constanța a unui proiect pe care urma să îl deruleze în Portul Constanța prin firma sa, ar fi remis lui Cristea Cătălin-Viorel, funcționar public în cadrul companiei naționale anterior menționate, suma de aproximativ 400 de euro, în legătură cu îndeplinirea și, după caz, urgentarea îndeplinirii, de către cel din urmă și de către alți funcționari publici din cadrul companiei, a actelor necesare obținerii de avize, aprobări și licență de lucru pentru proiectul respectiv.

În cauză, cu privire la inculpatul Ț.L., procurorii anticorupție au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumei de 25.000 de euro, depusă în contul A.N.A.B.I. pe numele inculpatului, în vederea confiscării speciale de către instanța de judecată. Facem precizarea că cei doi inculpați și-au asumat în totalitate faptele comise și au avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor, detaliile oferite procurorilor anticorupție ducând la stabilirea concretă a întregii stări de fapt”, se precizează în comunicatul DNA. 

Cei doi şi-au asumat în totalitate faptele comise

Cei doi şi-au asumat în totalitate faptele comise şi au avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor, detaliile oferite procurorilor anticorupţie ducând la stabilirea concretă a întregii stări de fapt, a indicat DNA.

În prezenţa avocaţilor, aceştia au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrările juridice pentru care au fost puse în mişcare acţiunile penale.

În plus, au mărturisit  că sunt de acord cu felul şi cu cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora.

Vorbim, în această speță, despre o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 4 luni pentru angajat şi o pedeapsă de un an şi 4 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani pentru administratorul firmei, după cum informează anchetatorii.


Sursă foto colaj Gândul

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Kovesi, DEZVĂLUIRI fără precedent! Mafia italiană, implicată în frauda cu TVA din România! / Mafia chinezească, tot mai activă în România!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu
Adevarul
Pensionar la 40 de ani? Strategia radicală prin care tot mai mulți tineri își cumpără libertatea. Cum se aplică în România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Ce a scris Ann Widdecombe în ultimele minute de viață. Mesajele fostei deputate au fost făcute publice
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni