Prima pagină » Știri externe » Trump glumește, de pe acoperișul Casei Albe, că fabrică „rachete NUCLEARE” /Kremlin: Putin va ignora ultimatumul președintelui SUA

Trump glumește, de pe acoperișul Casei Albe, că fabrică „rachete NUCLEARE” /Kremlin: Putin va ignora ultimatumul președintelui SUA

Președintele SUA, Donald Trump, a glumit, marți, de pe acoperișul Casei Albe, că se află acolo pentru a construi ”rachete nucleare”, în timp ce, pe fondul tensiunilor cu Rusia, oficiali de la Kremlin au declarat că președintele rus, Vladimir Putin, nu intenționează să cedeze presiunilor Washingtonului pentru oprirea războiului din Ucraina.

Donald Trump a fost surprins de jurnaliști pe acoperișul Casei Albe, în timp ce inspecta zona pentru lucrări de renovare și amenajare a unei săli de bal.

”Fac o mică plimbare, pentru a vedea cum construim o sală de bal pe partea cealaltă a clădirii”, a afirmat Donald Trump, conform postului de televiziune C-Span.

La insistențele jurnaliștilor, liderul SUA a semnalat, în glumă, că vrea să construiască rachete care pot transporta ogive atomice.

”Construim rachete nucleare”, a glumit Trump, pe fondul tensiunilor cu Rusia.

În urmă cu câteva zile, Donald Trump a anunțat că va repoziționa submarine nucleare ”în zone adecvate”, ca reacție la amenințările fostului președinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei. Relațiile dintre Statele Unite și Rusia sunt extrem de tensionate din cauza războiului din Ucraina. Administrația Vladimir Putin l-a avertizat pe Donald Trump asupra afirmațiilor privind repoziționarea submarinelor nucleare.

”Rusia tratează cu reticență declarațiile legate de problemele nucleare și atrage atenția că este necesară prudență asupra acestei teme”, a afirmat luni Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Surse: Vladimir Putin va ignora ultimatumul lui Trump

Conform unor oficiali de la Kremlin citați de agenția de presă Reuters, președintele Rusiei, Vladimir Putin, nu va ceda termenului-limită fixat de Donald Trump, care expiră vineri. Donald Trump s-a declarat ”dezamăgit” de președintele Vladimir Putin și a avertizat că va reduce termenul-limită acordat Rusiei pentru acceptarea unui armistițiu cu Ucraina. În replică la acest avertisment, Dmitri Medvedev i-a atras atenția lui Donald Trump că Rusia nu va accepta ”ultimatumuri”.

”Trump practică jocul ultimatumurilor: 50 de zile sau 10. Trebuie să rețină două lucruri: Rusia nu este Israelul sau Iranul. Orice ultimatum este o amenințare și un pas spre război, nu între Rusia și Ucraina, ci cu țara lui”, a amenințat Medvedev.

Conform surselor de la Kremlin, obiectivul lui Vladimir Putin este să ocupe în totalitate regiunile ucrainene Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson, iar abia apoi să inițieze negocierile de pace cu Ucraina. Emisarul special american Steve Witkoff urmează să se deplaseze la Moscova în următoarele zile, pentru atenuarea tensiunilor dintre Washington și Moscova. Rusia a denunțat, luni, sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa și în Asia, avertizând că nu va mai respecta obligațiile asumate prin fostul Tratat al Forțelor Nucleare Intermediare (INF).

Foto: Profimedia

RECOMANDAREA AUTORULUI:

VIDEO | Trump amenință UE cu MAJORAREA taxelor vamale dacă țările europene refuză investițiile în SUA /„Vor plăti tarife de 35%”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trump susține că Iranul vrea să-l UCIDĂ: „Am lăsat instrucțiuni dacă voi fi asasinat”
Digi24
Cine poate ieși mai devreme la pensie în România. Lista domeniilor în care se reduce vârsta standard și condițiile prevăzute de lege
Cancan.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Prosport.ro
Are mari probleme financiare și a dezvăluit „cea mai mare greșeală” a vieții: „L-am dat eu, ca prostul! Eram general!”
Adevarul
Va ataca Rusia România? Expert în studii de război: „Pe termen scurt nu, dar există un scenariu îngrijorător”
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Crina Abrudan primește ajutor în afacerea cu haine de la toată familia. „Mă ajută și soțul, mă ajută și mama!”
Digi24
Dilema succesiunii în Iran. Ce dezvăluie absența lui Mojtaba Khamenei de la înmormântarea tatălui său despre noua Republică Islamică
Cancan.ro
Echipa Vocea României s-a mărit în 2026. Cine s-a alăturat vedetelor cu greutate din PRO TV
Ce se întâmplă doctore
Cum au decurs ultimele clipe din viața lui Gabi Mureșan. Prietenul lui a încercat să-l salveze din lac: „Nu știam unde să mă scufund”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum transformi o Dacia într-un camper în doar 4 minute. Soluția de 1.400 de lei apărută pe OLX
Descopera.ro
Oamenii fără de care Imperiul Roman nu ar fi existat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Noi reguli în turismul românesc. Ce modificări au intrat în vigoare?