În timp ce este preocupat pentru reducerea taxelor și a datoriei naționale a Statelor Unite, care a ajuns la 36 trilioane de dolari, președintele Donald Trump își extinde revoluția mișcării „Make America Great Again” (Să facem America măreață din nou) prin revenirea la rețeta originală a băuturii răcoritoare Coca-Cola și complimentarea unei reclame controversate la blugi.
La primul mandat, în 2017, președintele Trump a semnat decretul „Cumpără american, angajează american”. Președintele a urmărit de atunci să protejeze interesele economice ale Statelor Unite prin aplicarea riguroasă a legilor privind imigrația și să crească rata de ocupare a forței de muncă din rândul lucrătorilor americani.
Potrivit BBC News, Trump crede că tarifele mărite la produsele din import vor încuraja consumatorii americani să cumpere mai multe bunuri fabricate în America.
Acțiunile companiei American Eagle au crescut cu peste 23% luni, după ce președintele Donald Trump a complimentat campania de marketing a retailerului cu actrița Sydney Sweeney. Cumpărătorii, mai ales cei din electoratul conservator, au fost foarte entuziasmați de reclamă, iar statisticile Google arată că interesul pentru blugii companiei American Eagle a crescut la cel mai mare nivel din ultimii 20 ani.
„Sydney Sweeney, o republicană înregistrată, are cea mai TARE reclamă de pe piață. Este pentru American Eagle, iar blugii zboară de pe rafturi. Du-te și cucerește-i Sydney!”, a scris Trump pe site-ul său de socializare Truth Social, la scurt timp după deschiderea piețelor.
Vedeta din „Euphoria”, fiind cap de afiș în campania sa de marketing de toamnă, cu sloganul „Sydney Sweeney are blugi grozavi”, a fost dur criticată de activiști de extrema stângă, influenceri WOKE și de votanți ai Partidului Democrat pentru o remarcă cu dublu sens, din care aceștia au înțeles că ar fi promovate eugenismul și supremația albă.
În limba engleză, pronunția cuvântului „blugi” sună la fel cu „gene” (Jeans = Genes). Internauții de extrema stângă au acuzat retailerul americană că face o reclamă nu la pantaloni, ci la genetica actriței care are părul blond și ochii albaștri, potrivit CNBC.
Donald Trump a criticat o reclamă de la Jaguar , pe care a etichetat-o drept „stupidă”, „WOKE” și „dezastruoasă”, făcând referire și la directorul executiv care și-a dat demisia și situația financiară catastrofală în care se află compania de mașini sport. De asemenea, Trump a amintit și de reclama la Bud Light, acuzând că o „reclamă WOKE” cu actorul transsexual Dylan Mulvaney, ar fi ruinat compania de băuturi alcoolice. Președintele a criticat-o aspru și pe cântăreața Taylor Swift.
„Sidney Sweeney, o republicană înregistrată, are cea mai grozavă reclamă. Este pentru American Eagle, și blugii zboară de pe rafturi. Du-te și cucerește-i Sydney. Pe de altă parte, Jaguar a făcut o reclamă stupidă și WOKE, care este un dezastru. Directorul executiv tocmai a demisionat, compania este într-o harababură. Ar fi trebuit să-și învețe lecția de la Bud Lite, care s-a făcut WOKE și a distrus compania printr-o reclamă WOKE foarte scurtă,. Distrugerea capitalizării pe piață a fost fără precedent, miliarde de dolari pierduți. Sau uitați-vă la cântăreața WOKE Taylor Swift. A fost huiduită la Super Bowl și nu mai este grozavă”.
Într-un articol publicat, Rolling Stones a scris că Taylor Swift, deși n-a mai scos niciun album nou în 2025, încă face încasări uriașe în ciuda declarațiilor președintelui.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F08%2Ftrump-jeans.png)
Compania Coca-Cola a dezvăluit că noua băutură va fi lansată în toamnă. Secretarul pentru Sănătate și Servicii Umane al lui Trump, Robert F. Kennedy Jr., a pledat vehement pentru revenirea la trestia de zahăr. Kennedy, care a condus acțiunea de eliminare a multor ingrediente artificiale și extrem de procesate din alimentele americane, a catalogat siropul de porumb cu conținut ridicat de fructoză drept o „formulă care duce la obezitate și diabet” .
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F08%2Ftrump-coca-cola.jpg)
Tarifele propuse de administrația Trump vor taxa cu 10-50% mai mult produsele exportate din UE, Japonia, Coreea de Sud, China, India și Brazilia către SUA. În eventualitatea eșuării negocierilor diplomatice dintre Casa Albă și Kremlin în privința încheierii păcii în Ucraina, și produsele rusești ar putea fi suprataxate printr-un pachet de sancțiuni.
Multe dintre tarifele impuse de președintele american Donald Trump au intrat în vigoare de joi. Cel mai recent val de tarife „reciproce” vizează practicile comerciale considerate „neloiale” de Washington, în încercarea președintelui Trump pentru a remodela comerțul global. Analiștii se așteaptă ca întreprinderile americane să transfere o parte mai mare din costurile tarifelor către consumatori, susține Deutsche Welle. Tarifele sunt plătite de compania americană care importă mărfurile din străinătate.
Donald Trump, a impus o serie de tarife vamale care au scumpit aproape toate bunurile importate în Statele Unite. Din ianuarie până în aprilie 2025, rata vamală medie aplicată în SUA a crescut de la 2,5% la aproximativ 27%, la cel mai înalt nivel din ultimul secol. Pe 2 aprilie 2025, Trump a anunțat în temeiul Legii Internaționale privind Puterile Economice de Urgență (IEEPA) „tarife reciproce” pentru importurile din toate țările care poartă acorduri „necinstite” cu SUA. Un tarif universal de 10% a intrat în vigoare pe 5 aprilie. Tarifele impuse în cadrul IEEPA au declanșat, de asemenea, un război comercial al SUA cu Canada, Mexic și China.
Tarifele de bază ale SUA pentru mărfurile chinezești au ajuns la 145%, iar tarifele chinezești pentru mărfurile americane au ajuns la 125%. Într-un armistițiu care a expirat pe 12 august, SUA și-au redus tarifele la 30%, în timp ce China le-a redus la 10%. Pe 27 iulie 2025, UE și SUA au încheiat un nou acord comercial: Taxa vamală de 15% pentru produsele europene!
Produsele din peste 60 de țări sunt supuse unor rate tarifare cu peste 10% mai mari. Bunurile din Uniunea Europeană, Japonia și Coreea de Sud vor fi impozitate cu 15%. Importurile din Taiwan, Vietnam și Bangladesh vor fi percepute cu o cotă de 20%. Administrația Trump a declarat că tarifele vor aduce venituri și noi investiții în Statele Unite.
Potrivit Reuters, India a anunțat că a sistat cumpărarea de armament din SUA, ca urmare a tarifelor lui Trump. Președintele brazilian Luiz Inácio Lulada Silva și prim-ministrul indian Narendra Modi au discutat la telefon joi, convenind să „apere multilateralismul” după tarifele vamale impuse. Trump a amenințat că va crește tariful la importurile din India la 50% dacă nu va înceta să cumpere petrol rusesc.
Și politicienii elvețieni au cerut anularea acordului privind avioanele de vânătoare F-35 pe fondul șocului tarifelor impuse de Trump. America este cel mare cumpărător de ceasuri, utilaje și produse de ciocolată elvețiene.
Sursa Foto: Shutterstock | Profimedia
Autorul recomandă: