Prima pagină » Știri » Oana Țoiu spune că întâlnirea dintre Vladimir Putin și Donald Trump este un pas dintr-un proces mai lung

Oana Țoiu spune că întâlnirea dintre Vladimir Putin și Donald Trump este un pas dintr-un proces mai lung

Cristina Corpaci

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a declarat că întâlnirea de vineri dintre Vladimir Putin și Donald Trump este doar un pas dintr-un proces mai lung. Ministrul consideră că la masa negocierilor ar trebui să fie și Ucraina. 

Întâlnirea dintre cei doi lideri mari ai planetei nu va aduce neapărat pacea în Ucraina, dar este un pas important.

„Mâine este un pas dintr-un proces mult mai lung, dar este un pas binevenit, pentru că este necesară influența Statelor Unite ale Americii, în special în ceea ce privește sancțiunile economice. Speranța și propunerea noastră la nivelul Uniunii Europene este ca aceste sancțiuni să continue atât la nivelul Statelor Unite ale Americii, cât și ale Uniunii Europene, până la momentul în care se ajunge la un acord de pace”, spune Țoiu, într-o intervenție la B1 TV.

Ministrul consideră că Ucraina trebuie să fie prezentă la discuțiile de negociere.

„Întâlnirea de mâine este o întâlnire foarte importantă, dar este un pas într-un proces care va mai dura, un proces care are nevoie și de Ucraina la masa negocierilor, care are nevoie și de perspectiva partenerilor europeni”, mai spune Țoiu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Radu Banciu, declarații șocante despre jucătorii Franței: „Sunt mai francez decât mulți negri din națională. Nu știu să scrie și nu știu istoria țării”
Digi24
Blocaj în negocieri: Președintele Dan ia în calcul anticipatele (surse)
Cancan.ro
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
Cozile de la aeroport pot fi evitate cu un gest simplu. Puțini pasageri îl cunosc
Click
Prezentatorul de la Antena 1 și-a dat demisia. A spus adio televiziunii după 21 de ani! Anunțul care i-a surprins pe fani: „De astăzi, mi se schimbă complet viața”
Digi24
VIDEO. Momentul în care o dronă ucraineană pulverizează un transport logistic în drum spre Crimeea, repetat de zeci de ori
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Ce se întâmplă doctore
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Al-Futtaim și BYD dotează Poliția din Dubai cu mașini inteligente de patrulare. Ce misiuni vor avea noile vehicule
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?