Prima pagină » Actualitate » Meghan Markle a vorbit despre momentele DIFICILE petrecute în interiorul Casei Regale britanice. „Nu puteam să fiu la fel de vocală”

Meghan Markle a vorbit despre momentele DIFICILE petrecute în interiorul Casei Regale britanice. „Nu puteam să fiu la fel de vocală”

Meghan Markle a revenit în atenția publicului odată cu lansarea celui de-al doilea sezon din „With Love, Meghan”, show difuzat pe Netflix. Într-un interviu acordat jurnalistei Emily Chang, ducesa de Sussex a vorbit deschis despre experiențele ei din perioada petrecută în familia regală britanică, mărturisind că atunci „nu putea fi la fel de vocală” și că a fost nevoită să facă sacrificii care nu reflectau autentic cine este ea.

„Acum câțiva ani era diferit. Nu puteam să mă exprim așa cum îmi doream și trebuia să respect reguli care nu mă reprezentau, inclusiv în ceea ce privește modul de a mă îmbrăca. Mă simțeam puțin neautentică”, a spus Meghan, citată de Daily Mail.

Fără declarații politice

Ducesa a amintit, printre altele, și că a fost nevoită să renunțe la blogul de lifestyle The Tig, în 2017, cu puțin timp înainte de logodna cu prințul Harry. Ea a explicat faptul că intrarea în Casa Regală a adus schimbări majore.

Deși a fost întrebată despre opiniile politice, Meghan a evitat să facă declarații directe, susținând că ultima dată a vorbit public pe acest subiect în 2016, pe când nu-l cunoaștea pe Harry. „Îmi aleg cu atenție ceea ce contează pentru mine acum. Este o perioadă diferită”, a precizat ea.

În noul sezon al emisiunii, Meghan apare găzduind invitați celebri, printre care Chrissy Teigen, John Legend sau Tan France. Ducesa recunoaște că, deși gătește des pentru copiii ei, nu este pasionată de coacere, motiv pentru care preferă rețete simple și spontane. „Îmi place ideea de a regândi gătitul astfel încât să fie mai relaxat, nu atât de rigid”, a explicat ea.

Meghan a vorbit și despre relația cu prințul Harry, povestind că și-a dat seama că este îndrăgostită la a treia lor întâlnire, într-un safari în Botswana. Mai mult, a dezvăluit că Harry a fost cel care a spus primul „te iubesc”.

„Totul se reduce la a fi tu însuți”

Emisiunea de pe Netflix include și momente personale, în care Meghan vorbește despre cei doi copii, Archie și Lilibet. Fosta actriță a mărturisit că cea mai grea perioadă a fost când a stat aproape trei săptămâni departe de micuți, în timpul șederii prelungite din Marea Britanie, după moartea Reginei Elisabeta, în 2022. „Nu eram bine atunci”, a recunoscut ea.

Chiar dacă Harry și Meghan au decis să se stabilească în California, ducesa nu ascunde faptul că îi lipsesc anumite lucruri din Marea Britanie, cum ar fi posturile de radio locale.

„În final, totul se reduce la a fi tu însuți și a te simți confortabil în propria piele”, a tras concluzia Meghan.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Prințul William nu vrea împăcarea cu Prințul Harry. Meghan Markle ar fi factorul principal al conflictului

Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei controverse după vizita la Disneyland cu copiii. O fotografie de familie le-a adus un val de CRITICI

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Adevarul
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul în timpul unui control la o balastieră ilegală din Olt. Jandarmii, chemați să intervină
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Vedeta Antena 1 și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Un val de atacuri cibernetice a lovit Japonia. Câți oameni au fost afectați?
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea