Prima pagină » Știri externe » Pantera neagră revine! Autoritățile din Bulgaria sunt în stare de alertă după ce i-ar fi fost semnalată prezența în apropiere de granița României

Pantera neagră revine! Autoritățile din Bulgaria sunt în stare de alertă după ce i-ar fi fost semnalată prezența în apropiere de granița României

Pantera neagră revine! Autoritățile din Bulgaria sunt în stare de alertă după ce i-ar fi fost semnalată prezența în apropiere de granița României

Pantera neagră se întoarce! Autoritățile din Bulgaria sunt iar în stare de alertă după ce a fost semnalată prezența felinei sălbatice în apropiere de granița cu țara noastră.

Potrivit unui localnic, pantera neagră ar fi fost văzută în Tutrakan. Autoritățile au început o ședință de criză luni după-amiază, iar guvernatorul regional Ilivan Velikov a spus că prădătorul ar fi situat între satele Shumenci și Bogdantsi, potrivit publicației Novinite.

Polițiștii au efectuat verificări în regiune, dar n-au dat peste nicio urmă. Așa numita „panteră neagră” nu este o specie distinctă, ci un leopard african melanistic sau un jaguar sud-american. Ambele specii de feline sunt prădători nocturni agili și greu de depistat. Leoparzii preferă habitatele stâncoase. Jaguarii preferă zonele dens împădurite și pot înota în râuri.

În luna iulie, localnicii ar fi semnalat prezența animalului pierdut în județul Giurgiu, și ulterior, în județul Teleorman. S-au găsit urme despre care s-a crezut că ar fi lăsate de o panteră, dar aparțineau unui câine de talie mare. Pantera a scăpat din iunie de pe o proprietate privată, potrivit  Știrile PRO TV.


Sursa video: PRO TV

Sursa Foto: Profimedia

Autorul recomandă:Cine a furat Pantera Neagră? Bulgaria a renunțat la vânătoarea lui Yeti de la Șumen

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Stolojan: Nu avem nici o altă șansă decât să mergem înainte cu premierul Bolojan
Digi24
Albania este în stare alertă după un avertisment al SUA privind posibile amenințări legate de Iran
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 4600 de euro. Terenul este uriaș
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
Afacerea de succes a unui elev de 17 ani: cumpără depozite cu 100 de dolari și vinde „comori” pe eBay de mii de euro
Mediafax
Criza care seamănă cu pandemia: zboruri anulate, combustibil scump și niciun calendar pentru redresare
Click
Insula ascunsă din Grecia care cucerește turiștii cu peisaje de vis și mâncare ieftină
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Câți lei a plătit Alex din București pentru un singur ardei, în Auchan Vitan: „Eu m-am blocat un pic, recunosc”
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Criză în apărare: dronele israeliene de 400 mil. euro nu mai ajung, Miruță vrea rezilierea
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Cercetătorii au creat o plantă care produce 5 substanțe psihedelice în același timp