Prima pagină » Știri » Patru moțiuni de cenzură, depuse de AUR, vor fi citite joi în Parlament și votate duminică

Patru moțiuni de cenzură, depuse de AUR, vor fi citite joi în Parlament și votate duminică

Cristina Corpaci
Patru moțiuni de cenzură, depuse de AUR, vor fi citite joi în Parlament și votate duminică

Moțiunile de cenzură depuse de parlamentarii AUR vor fi prezentate joi, în plen, de la ora 11:00, urmând să fie dezbătute și votate duminică, 7 septembrie, de la ora 13:00, au decis, miercuri seară, Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului.

„Programul impus prin angajarea răspunderii nu a fost votat de români la alegeri și nici aprobat de Parlament la momentul învestirii. În locul unei dezbateri transparente, puterea actuală a preferat să își aroge dreptul de a dicta legi după bunul plac, sfidând logica democratică și separația puterilor în stat. În fața acestor abuzuri, AUR a depus patru moțiuni de cenzură, fiecare vizând domeniile în care guvernul lovește cel mai grav: economia, companiile de stat, instituțiile autonome și sănătatea”, a transmis AUR într-un comunicat.

AUR a depus patru moțiuni de cenzură, fiecare vizând domeniile în care guvernul lovește cel mai grav: economia, companiile de stat, instituțiile autonome și sănătatea.

Măsuri fiscale: Guvernul îngroapă economia românească

În loc să sprijine antreprenorii români, guvernul preferă să înăbușe energiile productive și să favorizeze marii actori internaționali. Această moțiune denunță loviturile directe asupra economiei românești:
•⁠ ⁠Menținerea impozitului minim pe cifra de afaceri sufocă firmele mici, în timp ce multinaționalele beneficiază de deductibilități speciale.
•⁠ ⁠Majorarea impozitului pe tranzacțiile bursiere distruge piața de capital autohtonă.
•⁠ ⁠Introducerea unei taxe suplimentare pentru transportatori crește costurile și afectează competitivitatea.
•⁠ ⁠Creșterea CASS pentru activitățile independente lovește peste 650.000 de români activi.
•⁠ ⁠Regimul mai strict de înființare și funcționare a societăților comerciale blochează inițiativa privată

Guvernanța corporativă: Statul român, umilit în propriile companii

Guvernul Bolojan a ales să subordoneze companiile de stat intereselor străine și clientelei politice printr-un nou cadru legislativ viciat. Această moțiune arată cum statul român este dezavantajat chiar în propriile companii:
•⁠ ⁠Acționarii privați minoritari primesc drepturi sporite de control, dar statul român este privat de aceleași drepturi în companii precum OMV Petrom sau Rompetrol Rafinare.
•⁠ ⁠Se creează o agenție nouă (AMEPIP) – un instrument de politizare masivă, prin care guvernul va numi exclusiv oameni fideli în consiliile de administrație.
•⁠ ⁠Se introduce obligativitatea ca în fiecare consiliu de administrație să existe un funcționar public subordonat direct politic, transformând managementul companiilor într-o anexă de partid.

Eficientizarea instituțiilor autonome: Reforma falsă a ANR, ASF și ANCOM

Guvernul Bolojan clamează o reformă a instituțiilor autonome, dar realitatea arată contrariul: sinecurile rămân, iar salariile de lux sunt atinse doar marginal.
•⁠ ⁠Salariile uriașe scad de la 15.000 de euro la 12.000 de euro, menținând un nivel de lux incompatibil cu situația economică a României.
•⁠ ⁠Reducerile de personal vizează tocmai zona de control și verificare, slăbind capacitatea de supraveghere a piețelor de energie, telecom și asigurări.
•⁠ ⁠Nu se introduc criterii de performanță sau standarde de calitate, iar posturile politice rămân intacte.

Sănătate: Pacienții, sacrificați pentru economii la buget

Guvernul Bolojan lovește în cel mai sensibil domeniu: sănătatea. Aceste măsuri nu aduc economii reale, ci vor genera cheltuieli și mai mari prin spitalizări și tratamente tardive, în timp ce pacienții sunt condamnați la suferință și lipsă de tratamente.
•⁠ ⁠Numărul de investigații medicale decontate este redus, limitând șansele bolnavilor cronici de a primi diagnostic și tratament la timp.
•⁠ ⁠Medicii sunt constrânși să prescrie doar anumite medicamente compensate, îngrădind accesul pacienților la terapii eficiente.
•⁠ ⁠Majorarea taxei clawback determină retragerea de pe piață a medicamentelor generice, afectând pensionarii și bolnavii cronici.
•⁠ ⁠Medicina de familie și ambulatoriul sunt marginalizate, ceea ce duce la creșterea listelor de așteptare și la agravarea inegalităților teritoriale.

Cabinetul Bolojan a ales să conducă prin abuz, să lovească în economia națională, să umilească statul român în propriile companii, să mimeze reforma instituțiilor și să reducă accesul cetățenilor la sănătate.

Prin aceste patru moțiuni de cenzură, AUR cere demisia imediată a Guvernului Bolojan și oprirea unui program de austeritate care îngenunchează românii și distruge perspectivele de dezvoltare ale României.

Parlamentul trebuie să redevină locul unde se dezbat și se adoptă legi, nu sala de conferințe unde guvernul dictează prin abuz.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Câți ani de necontributivitate sunt asimilați pentru pensionare
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Nicușor Dan, apariție surpriză la Făgăraș. Ținuta în care a fost surprins președintele
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Carol al II-lea și capcana germană. De ce apropierea de Hitler nu a putut salva România