Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Victor Ponta: „Chiar dacă nu îmi plac anumiți oameni, n-aș putea să mă bucur niciodată de MOARTEA unui om”

Victor Ponta: „Chiar dacă nu îmi plac anumiți oameni, n-aș putea să mă bucur niciodată de MOARTEA unui om”

Andrei Rosz

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Victor Ponta, politician român, fost Prim-Ministru, a vorbit despre polarizarea socială din SUA, dar și din România. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Victor Ponta: „Și în România este o polarizare uriașă, pentru că cei care sunt în centru, politicieni, lideri de opinie, au dezamăgit îngrozitor.

Invitat la Marius Tucă Show, Victor Ponta a vorbit despre polarizarea socială din România. Acesta a început prin a spune că poți să nu fii de acord cu ceea ce spunea Charlie Kirk. Politicianul susține că inclusiv el nu era de acord cu tot ce spunea influencerul. Mai mult de atât, spune acesta, chiar și în România sunt oameni pe care îi detestă cu sinceritate. Oameni cu care nu rezonează pe niciun plan, pe care nu îi apreciază în niciun fel. Asta, susține Ponta, nu înseamnă că ar putea să se bucure de moartea vreunuia dintre ei. Acesta menționează că sunt o mulțime de jurnaliști care în fiecare seară îl denigrează. Dar nu ar putea să se bucure dacă vreunuia i s-ar întâmpla ceva rău. Acesta susține și că nu s-a așteptat la un asemenea asasinat. Mai menționează și că a citit despre asemenea lucruri, în cărțile de istorie, când în anii 1930 te omorau fie naziștii, fie comuniștii. Ponta susține că aceste gesturi extreme sunt rezultatul unei polarizări sociale. Această polarizare, mai spune acesta, s-a produs din cauza faptului că politicienii și liderii de opinie au dezamăgit constant.

„Domnule, încă o dată, poți să nu fii de acord cu ce spune. Cu o parte din lucrurile pe care le spunea eram de acord, cu altele nu eram. Există oameni pe lumea asta, și aici în România, pe care îi detest, sincer. Nu-mi place nimic din ceea ce spun. Da, nu mi-ar trece vreodată prin minte să mă bucur… Nu că să-l omor eu, nici vorbă de așa ceva… Dar să mă bucur de moartea lui sau a ei. Sunt jurnaliști care spun numai prostii despre mine în fiecare seară. Dar nu m-aș bucura să i se întâmple ceva rău, că m-ar bate Dumnezeu. Sigur că, de fapt, asta e problema. Avem destule asasinate politice… Nu mă gândeam că se poate întâmpla așa ceva, bineînțeles că nu. Am citit în cărțile de istorie despre anii ’30, când te împușcau ori comuniștii, ori naziștii. Totul vine de la o polarizare uriașă care are loc. Că noi doi vorbim aici de România. În America, urmărim fenomenele ca să înțelegem, apropo de România. Și în România este o polarizare uriașă, pentru că cei care sunt în centru, politicieni, lideri de opinie, au dezamăgit îngrozitor. Au devenit niște îmbuibați. Vorbesc aici de lideri politici, de PSD, de PNL, de jurnaliști super cunoscuți… S-au îmbuibat, sunt supermilionari. Au renunțat la orice fel de principii și de moderație și atunci au dezamăgit pe toată lumea. Asta înseamnă că te duci spre extreme. S-a mai întâmplat chestia asta în anii 1930. S-a mai întâmplat în anii 1968-1970.”, a explicat politicianul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ALERTĂ la Marea Neagră! Fragment de dronă cu EXPLOZIBIL, interceptat și DISTRUS de militarii români la Gura Portiței
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
„Ne-am tâmpit cu toții?” Radiografia nemiloasă a sistemului educațional, realizată de directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”: ”Nu ne mai trezește nimeni!”
Mediafax
Ajutorul statului, înghițit la POMPĂ! Bogdan Ivan cere controale după ce prețul motorinei a luat-o din nou razna
Click
Două zodii care se întorc la o fostă iubire. Relațiile din trecut primesc o a doua șansă
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un medicament pentru persoanele cu vitiligo a avut rezultate promițătoare într-un studiu clinic