Prima pagină » Actualitate » Pentru GÂNDUL, ministrul Justiției declară că nu e „încântat de activitatea parchetului”/”În ceea ce privește DIICOT, aceeași situație”

Pentru GÂNDUL, ministrul Justiției declară că nu e „încântat de activitatea parchetului”/”În ceea ce privește DIICOT, aceeași situație”

Parchetul General, Direcția Națională Anticorupție și DIICOT sunt instituțiile-etalon din sistemul judiciar, către care se îndreaptă ochii tuturor cetățenilor. Așteptările sunt foarte mari, iar percepția nu este una pozitivă, societatea dorind să vadă, de ani buni, stoparea corupției generalizate, a drogurilor, a violenței, a infracțiunilor economice.

Percepția este că, de ani buni, cine are influență, bani sau protecție politică și a serviciilor secrete, scapă de tragerea la răspundere prin diverse metode, iar procurorii nu răspund pentru tergiversările care duc la clasări spectaculoase, iar dosare de anvergură sunt ținute la sertar până ce se prescriu sau există trimiteri în judecată cu prescripție constatată ulterior, din păcate, de instanțe.


Întrebat dacă este mulțumit de activitatea celor trei instituții sus-menționate în amplul interviu realizat la Gândul Exclusiv, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a dat dovadă de diplomație și a fost mai blând în comparație cu percepția pe care o are Președintele României, Nicușor Dan, despre activitatea acestor parchete. Ministrul a recunoscut, la rândul său, că nu este foarte încântat, dar nici total nemulțumit.

“Foarte pe scurt în ce privește activitatea parchetelor specializate. În ceea ce privește DNA, se observă că e o activitate, în ultima perioadă au apărut chiar și cazuri de notorietate, deci și la nivelul percepției opiniei publice se vede că se lucrează. (…) Față de datele obiectiv reflectate de raportul rule of law, de rezultatele prezentate în bilanț, de ceea ce se vede că se întâmplă, eu apreciez că este o activitate corespunzătoare. Că este loc de mai bine…

În justiție n-am văzut justiție bună sau justiție mai puțin bună. Am văzut justiție eficientă, justiție care poate fi mai eficientă și să știți că de mai eficient este într-adevăr loc, dar este loc în activitatea fiecăruia până la urmă, repet, pe indicatorii statistici, pe datele oferite de o evaluare făcută de cea mai prestigioasă normă care este Comisia Europeană, lucrurile sunt pozitiv semnalate”, spune ministrul Justiției.

Radu Marinescu: „În ceea ce privește DIICOT, aceeași situație”

Ministrul Radu Marinescu a subliniat că își menține opinia și în ceea ce privește activitatea celor de la DIICOT.

„În ceea ce privește DIICOT, aceeași situație în ceea ce privește Parchetul General, de asemenea, rezultatele sunt evidențiate, dar încă o dată nu e vorba aici de a lăuda pe cineva sub nicio formă. Așteptările noastre sunt mari, așteptările domnului președinte, legitime, sunt mari, ale societății sunt de asemenea mari. Vedeți că de fiecare dată, prin dumneavoastră, prin mass-media, este semnalat faptul că pe anumite coordonate nu se face suficient. Sau deloc…

În fine, dacă e deloc, nu e bine  deloc. Dar lucrurile astea trebuie să primească imediat un răspuns din partea sistemului judiciar. Pe urmă, societatea este un organism viu, el se schimbă, el evoluează și justiția trebuie să răspundă la aceste lucruri. Fenomenul infracțional, de exemplu, dacă discutăm de zona asta a penalului, că mereu este cea mai interesantă pentru opinia publică și prezintă interes, și aici vedeți că sunt mutații semnificative în ceea ce privește formele de infracționalitate, în ceea ce privește modalitatea în care ele se manifestă și asta trebuie, trebuie întotdeauna răspuns cu promptitudine.”

Ministrul Justiției: „Eu sunt un om extrem de atent la toate reperele”

Radu Marinescu s-a referit, în interviul pentru Gândul, și la maniera în care se poate face evaluarea unui procuror șef. ‹‹

„Acum, în ceea ce privește problema aceasta a parchetelor, există o evaluare care se face în privința procurorilor șefi, prin intermediul mecanismelor din lege, evaluarea profesională, și aceasta s-a făcut.

Există apoi o evaluare pe care o putem face din perspectiva unor carențe de o gravitate deosebită, care ar putea să justifice măsuri, cum ar fi propuneri de revocare, însă aceste elemente în momentul de față vă spun sincer că eu nu le-am identificat.

Asta nu înseamnă că sunt încântat de activitatea parchetului sau total nemulțumit. Asta înseamnă că eu sunt un om extrem de atent la toate reperele, folosesc toate datele ca autobază factuală întotdeauna și lucrez cu elemente de ordin juridic și profesional, nu cu opțiunii subiective”, a mai adăugat Radu Marinescu.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alexei Navalnîi a fost otrăvit. Acuzații grave aduse Rusiei de cinci state europene
Digi24
Militarii NATO, învinși de ucraineni. Un exercițiu a arătat cum o echipă mică de operatori de drone a câștigat în fața aliaților
Cancan.ro
Un nou caz Iorgulescu? În ce țară ar fi fugit Victoraș Micula după ce a fost condamnat la închisoare!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață de Ziua Îndrăgostiților!
Adevarul
Fostă patinatoare, jefuită și ucisă brutal. A fost împușcată în propria mașină, la doar 28 de ani
Mediafax
Stubb: Imperialismul și expansiunea sunt înscrise în ADN-ul lui Putin și al Rusiei
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
De ce a ars femeia din mașina cuprinsă de flăcări în București, iar bărbatul a scăpat. Cum s-a petrecut tragedia
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
România, printre ultimele locuri din lume la adopția de mașini electrice
Descopera.ro
Balcanii și Marile Puteri. Ce se întâmpla aici în anii 1912–1913
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
De ce riscă Ungaria să returneze 10 miliarde de euro către Comisia Europeană?