Prima pagină » EXCLUSIV » Gardienii care păzeau PUȘCĂRIILE, chemați de la pensie din lipsă de oameni. Ministrul Justiției: „Deficitul de personal ajunge la 3.000 – 4.000 de oameni!”

Gardienii care păzeau PUȘCĂRIILE, chemați de la pensie din lipsă de oameni. Ministrul Justiției: „Deficitul de personal ajunge la 3.000 – 4.000 de oameni!”

Polițiștii de penitenciare care s-au pensionat în ultimii șapte ani se vor putea întoarce la serviciu. Pe lângă leafă, foștii gardieni vor încasa și 15 la sută din pensie, astfel că încasările seniorilor vor ajunge la un nivel care depășește nivelul mediu de salarizare din România.

Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică, pe pagina electronică a instituției, un proiect de lege prin care polițiștii de penitenciare care s-au pensionat în ultimii șapte ani vor putea reveni în sistem. Conform documentului, reangajarea se va face la cerere, fără concurs, cu menținerea categoriei și a gradului profesional deținut la momentul pensionării.

Totodată, foștii angajați care doresc să revină nu vor putea ocupa decât funcții identice sau inferioare din punct de vedere ierarhic față de cele deținute înainte să iasă la pensie.

Beneficiile legii: diminuarea cheltuielilor statului și ameliorarea deficitului de personal

Pentru ca acești oameni să fie motivați, la salariu se va adăuga și un procent de 15 la sută din pensia actuală. Totodată, la încetarea activității, polițiștii de penitenciare vor putea solicita recalcularea pensiei de serviciu, cu adăugarea ultimilor ani munciți.

În nota de fundamentare, reprezentanții Ministerului Justiției au menționat că un beneficiu important ar fi, pe de o parte, economia care s-ar face prin „diminuarea cheltuielilor statului cu plata pensiilor ocupaționale” și, pe de altă parte, se va ameliora deficitul de personal.

S-a considerat că foștii angajați știu deja meserie și nu mai au nevoie de timp pentru formarea profesională, fapt care reprezintă o soluție până în momentul în care bugetul va permite reluarea recrutărilor din sursa externă.

Rezerviștii, utili în caz de revoltă

Totodată, reprezentanții MJ au considerat că reîncadrarea personalului pensionat poate contribui direct la evitarea riscului de condamnări internaționale de către CEDO, va duce la reducerea volumului de ore suplimentare și la „creșterea capacității de intervenție în cazuri de criză, revoltă sau urgență medicală, unde prezența unui personal experimentat este esențială”.

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat, pentru Gândul, că readucerea rezerviștilor la serviciu va aduce o economie la buget, dar, în același timp, va rezolva parțial problema deficitului de personal.

„Oamenii s-au pensionat la 47-50 de ani, în plină putere de muncă. Este vorba despre sute de angajați care au părăsit sistemul pentru că legea le-a permis. Numai că, din datele pe care le am de la Administrația Națională a Penitenciarelor, acolo există un deficit de personal 3.000 – 4.000 de oameni. De aceea, este foarte important să reducem acest deficit. În același timp, trebuie să luăm în considerare și faptul că, timp de câțiva ani, acești angajați nu vor mai primi 85 la sută din cuantumul pensiilor, ceea ce va reprezenta o economie pentru bugetul de stat. Eu cred că finalul de an va prinde legea în Parlament pentru votul final”, a declarat Radu Marinescu, pentru Gândul.

RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Ce s-ar fi întâmplat în ziua în care Valentina și iubitul ei au mers la mănăstire. Cu cine ar fi petrecut tânăra ultimele ore ale vieții sale
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
(P) Când anxietatea nu mai este doar stres: semnele care arată că este momentul să ceri ajutor specializat
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!