Prima pagină » Știri politice » PROTESTUL sindicaliştilor din finanţe s-a încheiat. Liderul SindFISC spune că discuțiile cu Alexandru Nazare au fost constructive

PROTESTUL sindicaliştilor din finanţe s-a încheiat. Liderul SindFISC spune că discuțiile cu Alexandru Nazare au fost constructive

Olga Borșcevschi

Sindicaliştii din finanţe vor protesta sâmbătă în faţa sediului Ministerului Finanţelor, printre cererile lor numărându-se finanţarea corectă pentru funcţionarea instituţiilor, normarea realistă a muncii sau accelerarea digitalizării. Ei spun că fac protestul într-o zi liberă pentru a nu afecta programul de lucru.

UPDATE, 16:40 Nicolae-Liviu Toader spune că discuțiile cu ministrul Finanțelor au fost constructive

Protestul sindicaliștilor de la SindFISC s-a încheiat sâmbătă, la ora 14:00, așa cum a fost programat, după discuții cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, pe care liderul sindical Nicolae-Liviu Toader le-a calificat drept constructive.

„Am discutat pe toate punctele prezentate chiar dacă nu țin toate de competența Ministerului Finanțelor. Am convenit ca la discuția pe care o să o avem luni la ora 11:30 cu reprezentanții ANAF sa abordăm probleme care țin de ANAF și, în special, cele care țin de condițiile de muncă ale angajaților, cele care țin de buna desfășurare a activității în respectivele instituții”, a spus Nicolae-Liviu Toader la finalul întâlnirii cu ministrul Finanțelor.

În ceea ce privește discuțiile referitoare la redarea demnității funcționarilor din Finanțe, liderul sindical a menționat că s-a convenit ca ministerul să comunice prin departamentele de presă „realitatea din sistem”.

El a mai spus că subiectul cu privire la legea salarizării pentru finanțiști va face obiectul unor discuții atunci când legea se va pune în discuție, probabil în 2026.

„A fost o discuție constructivă, se întrezărește un dialog și noi am precizat că vrem să fim parte a schimbării și, ca organizație sindicală, vom sprijini toate demersurile ca, pe de o parte, angajații să fie pregătiți, iar, pe de altă parte, să fie recompensați pentru munca pe care o desfășoară”, a adăugat liderul sindical.

UPDATE, 14:10 Protestul SindFISC s-a încheiat

Manifestanții au început să părăsească treptat locul protestului.

UPDATE, 13:20 Alexandru Nazare a ieșit să discute cu angajații protestatari

Ministrul Finanțelor a ieșit să vorbească cu sindicaliștii. El a fost aplaudat în momentul în care a declarat că „trebuie să construim împreună”.

„E o alegere bună faptul că ați venit în weekend, chiar vă mulțumim. Avem nevoie de dumneavoastră pentru a face schimbarea în Ministerul de Finanțe. Analizăm fiecare doleanță. Sunt doleanțe justificate. Sunt doleanțe pe care nu le putem satisface în acest moment, dar e important să avem un dialog. Schimbarea în instituție trebuie să se facă în acord cu toate organizațiile. Trebuie să fim transparenți și să construim împreună.

Înțeleg nevoile, dar trebuie analizată temeinic fiecare solictare, să vedem câte pot fi satisfăcute. Sunt de acord cu normarea muncii, am pornit o acțiune ca să avem o evidență a fiecărei persoane în parte”, a spus ministrul.

UPDATE, 13:00 Cartel Alfa: Este o zi importantă pentru toți finanțiștii

„Sunt probleme la nivelul întregii țări. Este o zi importantă pentru toți finanțiștii, adică această zi de 27 septembrie să fie un început al reconcilierii dialogului social în Ministerul Finanțelor. Să fie un început pentru a ne așeza la masa dialogului și, împreună, să convenim cum putem rezolva din cele 10 probleme”, a declarat reprezentantul Cartel Alfa.

UPDATE, 12:30 Sindicaliștii protestează în faţa sediului Ministerului Finanţelor

Sindicaliștii din finanțe protestează în faţa sediului Ministerului Finanţelor. Aceștia poartă pancarte în care cer, printre altele, „normare corectă a muncii prestate”, „protecție juridică reală pentru asigurarea activității”, „evaluări profesionale corecte și obiective”.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Sindicatul Naţional Finanţe Publice – SindFISC a anunţat organizarea unui protest, sâmbătă, între orele 12:00 – 14:00, în faţa Ministerului Finanţelor.

„Prin această manifestare, dorim să atragem atenţia asupra celor 10 revendicări esenţiale – «10 pentru finanţişti», formulate în interesul angajaţilor, al funcţionării corecte a instituţiilor financiare, fiscale şi vamale şi al opiniei publice, in general”, au transmis sindicaliştii într-un comunicat de presă.

Cele zece revendicări ale protestatarilor:

  • Redarea demnităţii şi imaginii publice a finanţiştilor, printr-o comunicare echilibrată a rezultatelor muncii noastre.
  • Recunoaşterea specificului activităţii şi definirea Domeniului „Finanţe publice” în legea salarizării.
  • Adoptarea Statutului finanţistului – drepturi şi îndatoriri clare.
  • Finanţare corectă pentru funcţionarea instituţiilor, fără costuri suportate de angajaţi.
  • Normarea realistă a muncii şi asigurarea personalului necesar.
  • Digitalizare accelerată şi eficientă – eliminarea hârtiilor, acces la baze de date.
  • Depolitizarea instituţională şi titularizarea profesioniştilor pe posturi de conducere.
  • Consolidarea Şcolii de fiscalitate şi instruire modernă pentru angajaţi.
  • Recompensarea performanţei şi a efortului suplimentar.
  • Un mecanism salarial motivant, adaptat la complexitatea şi riscurile muncii noastre.

La protest vor participa reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale teritoriale din toate structurile Ministerului Finanţelor, începând cu unităţile fiscale orăşeneşti şi până la aparatul central al Ministerului Finanţelor şi al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Direcţia Generala Antifraudă Fiscală şi Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc etc.

„Acţiunea beneficiază şi de sprijinul declarat al altor organizaţii sindicale din administraţia publică, inclusiv al celor de la nivel european, care îşi manifestă solidaritatea cu demersul nostru. Finanţiştii vor protesta într-o zi de repaus, tocmai pentru a nu afecta programul de lucru, manifestand astfel responsabilitatea faţă de contribuabili şi faţă de stat”, au adăugat sindicaliştii.

Reprezentanţii Sindicatului Naţional Finanţe Publice – SindFISC au mai precizat că prin această iniţiativă „acţionează nu doar pentru respectarea drepturilor legale şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale membrilor săi, ci şi pentru apărarea imaginii şi demnităţii întregului corp profesional al finanţiştilor, fără de care statul român nu ar putea funcţiona eficient”.

Foto – Video: Gândul

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!