Prima pagină » Știri politice » Sora fostului ministru Carmen Dan a fost reținută. Metoda prin care șase persoane ar fi fost păcălite. Cristi Borcea:”Nu le cunosc”

Sora fostului ministru Carmen Dan a fost reținută. Metoda prin care șase persoane ar fi fost păcălite. Cristi Borcea:”Nu le cunosc”

Luiza DobrescuRăzvan Botea
Sora fostului ministru Carmen Dan a fost reținută. Metoda prin care șase persoane ar fi fost păcălite. Cristi Borcea:

UPDATE:

Sora fostului ministru Carmen Dan a fost reținută, iar complicea este încă la audieri.

Știrea inițială:

Polițiștii efectuează astăzi 16 mandate de percheziție într-un dosar care o vizează pe sora fostei ministre de Interne Carmen Dan, conform surselor Gândul. Dosarul penal este aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Oamenii legii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice 2, incinta Secției 8-Mihai Bravu, sunt aceia care fac audierile în acest dosar.

Cele două suspecte, Stan Simona (sora fostului ministru Carmen Dan) și Popa Mariana, care s-ar fi dat drept „persoane importante” de la OMV PETROM SA și TRANSPECO LOGISTIC&DISTRIBUTION, ar fi păcălit mai multe persoane vătămate (6 persoane, 5 dintre ele fiind medici stomatologi).

Din anchetă, reiese că cele două suspecte le-ar fi spus acestor persoane că se scot la vânzare mașini de lux și apartamente care aparțin acestor firme și dacă le dau banii repede, intră în posesia lor.

Popa Mariana este proprietara unui salon „One Beauty” în Sectorul 2 și cele mai multe persoane vătămate ar fi venit prin intermediul acestei femei.

Exemple de cazuri:
1. 220.000 de euro – pentru mai multe autoturisme Mercedes G Class
2. 67.000 de euro – un apartament la Unirii și mai multe autoturisme
3. 426.000 de lei cash și 265.000 transfer – mai multe autoturisme
4. 372.000 de euro apartamente în București
5. 69.000 de LEI – Audi Q5
6. 3 apartamente cu 3 camere, în spate la Mitropolie cu 36.800 de euro/de apartament.

Deși există în realitate, aceste bunuri nu aparțineau celor două femei, iar acestea nu au nicio legătură cu adevărații proprietari.

Stan Simona s-ar fi folosit de numele surorii sale și de numele soțului, care este angajat în Secretariatul General al Guvernului, dar și de presupusa relație de prietenie cu Cristian Borcea și Dragoș Gâdoiu, administratori ai TRANSPECO SA.

„Astăzi, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 2, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sector 2, dar și cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secțiilor 6-28 Poliție, au pus în executare 16 mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și în județele Ilfov, Argeș și Buzău, și 12 mandate de aducere, într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave.

În fapt, în august 2024, polițiștii Capitalei au fost sesizați de către mai multe persoane cu privire la faptul ca ar fi fost înșelate cu privire la achiziționarea unor locuințe și a unor autoturisme.

În urma administrării probatorului a rezultat faptul că, în perioada 2022-prezent, două femei, în vârstă de 51, respectiv 46 de ani, ar fi creat un mecanism infracțional constând în aceea că s-ar fi folosit de calități nereale, respectiv persoane cu putere de decizie în cadrul unor companii de rafinare și marketing, respectiv transport produse petroliere, pentru a determina persoanele vătămate să achiziționeze bunuri mobile și imobile care urmau să iasă din patrimoniul societăților comerciale respective, prin divizarea acestora, și să fie vândute la prețuri sub valoarea pieței, bunuri care, în realitate, nu aparțineau celor două societăți comerciale.

Prejudiciul cauzat a fost estimat la aproximativ 1.300.000 de euro.

De asemenea, în urma cercetărilor a reieșit faptul că pentru a câștiga încrederea persoanelor vătămate, una dintre persoanele bănuite de comiterea faptei s-ar fi folosit de numele unor persoane cunoscute.

În acest context, în vederea administrării materialului probator, astăzi, 16 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 2 au pus în executare 16 mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și în județele Ilfov, Argeș și Buzău.

Persoanele bănuite au fost depistate și urmează să fie conduse la audieri. Față de acestea vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

De asemenea, în urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este un procedeu în cadrul procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, transmite SICE, printr-un comunicat.

La aflarea veștii că ar fi implicat în dosarul cercetat de polițiștii de la SICE, Cristi Borcea a reacționat la GSP.

„Nu am nicio treabă! Nu le cunosc pe cele două. Nu le-am văzut niciodată. Au vorbit în numele unei societăți de ale mele. Eu sunt implicat în 10 firme. Dacă au vorbit în numele meu sau al societății mele… Să răspundă în fața legii! Fiecare să plătească pentru faptele pe care le face. Eu nu am primit nicio cerere să mă prezint la audieri”, a spus fostul șef al lui Dinamo, pentru GSP.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Interceptări DNA în dosarul Piedone: „Să-și facă așa un aranjament frumos prin frigider, să aibă capace pe oale/ Să aibă bonete în cap, să… mănuși în mână/Uite, prosop, cum a zis ăla, de picioare. Uite prosop! Calitate, gros, perfect/ Deci, aici aveți hotel de două sute de stele! Felicitări!” Bonus: Ce făcea Piedone dimineața? „A venit cu mușchiul de vită, a venit, l-a mâncat acu’, de dimineață”

Albumul foto cu politicieni al generalului Florentina Ioniță. Șefa Spitalului Militar este vizată de perchezițiile DNA astăzi

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan dezvăluie marea pasiune sportivă: „L-am practicat de mic”. Ce echipă susține?
Digi24
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Prosport.ro
Fiul fondatorului celei mai puternice bănci din România, mesaj pentru Simona Halep în ziua în care a împlinit 35 de ani
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Bromhidroza, afecțiunea care poate transforma mirosul corporal într-o adevărată problemă socială
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!