Prima pagină » Actualitate » Singurii pensionari care beneficiază de mai mulți bani la pensie, la finalul lui 2025. Anunțul făcut de CNPP

Singurii pensionari care beneficiază de mai mulți bani la pensie, la finalul lui 2025. Anunțul făcut de CNPP

Singurii pensionari care beneficiază de mai mulți bani la pensie, la finalul lui 2025. Anunțul făcut de CNPP
FOTO - Caracter ilustrativ

Mai mulți pensionari ar putea beneficia de mai mulți bani la pensie, la finalul lui 2025. Potrivit datelor transmise de Casa Națională de Pensii (CNPP), sute de mii de cetățeni ar putea să primească pensii mai mari, la final de an, iar aceste decizii vin în urma soluționării cererilor de trecere la pensia de limită de vârstă.

Finalul anului 2025 ar putea aduce mai mulți bani pentru câteva sute de mii de pensionari. Conform datelor CNPP aceste creșteri ale pensiilor vin pe fondul soluționării cererilor de trecere la pensia de limită de vârstă de la cea anticipată sau cea de invaliditate.

Bani în plus la pensie

Reprezentanții CNPP au menționat că aceste procese de recalculare și analiză se află în curs de finalizare. În perioada următoare, vor fi efectuate plăți suplimentare, iar majorările pot ajunge și la câteva sute de lei. În acest sens, pensionarii care au îndeplinit integral condițiile de trecere la pensia de limită de vârstă vor facilita de această majorare.

„La pensiile limită de vârstă stăm bine. Când a fost programul funcțional, am dat drumul la trecerea la limita de vârstă și suntem aproape la zi, cu mici excepții. Am prioritizat adăugarea de vechime lucrată după pensionare și suntem la luna aprilie.

La înscrierile noi, suntem bine, adică tot ce este conform Legii 360 stăm bine – 3500 de dosare. De obicei, pensionarii primesc bani în plus, dar de la schimbarea legii pot apărea destule cazuri în care nu aveau stagiul complet”, au spus reprezentanții CNPP pentru Newsweek.ro.

De menționat, însă, faptul că nu toate trecerile de la pensia de invaliditate la cea de limită de vârstă se vor primi bani în plus. Reprezentanții CNPP susțin că „sunt situații când pensia este mai mică”. În acest sens, pensionarii pierd „puncte la stagiul potențial”. Se păstrează cel mai avantajos cuantum pentru beneficiar, în cele din urmă, susține CNPP.

Autorul recomandă:

TABEL PENSII | Ce pensii medii vor primi pensionarii români în următorii 20 de ani: din 2026 până în 2044

Ce se întâmplă cu pensiile de la 1 ianuarie 2026, de fapt. Toți pensionarii din România sunt afectați

1.000 de lei în plus la pensie. Ce condiții trebuie să îndeplinească beneficiarii

Sursă foto: colaj Shutterstock

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Lady Gaga, casieriță într-un lanț japonez de magazine. IMAGINI inedite
Click
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
„Ferritin face”, noul termen viral de pe rețelele sociale. Ce legătură are cu deficitul de fier
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!