Prima pagină » Sport » CFR Cluj, în criză în Superliga de fotbal, SCHIMBĂ președintele! Se desparte de Cristi Balaj, vine Iuliu Mureșan

CFR Cluj, în criză în Superliga de fotbal, SCHIMBĂ președintele! Se desparte de Cristi Balaj, vine Iuliu Mureșan

CFR Cluj, în criză în Superliga de fotbal, SCHIMBĂ președintele! Se desparte de Cristi Balaj, vine Iuliu Mureșan

CFR Cluj a anunțat oficial că Iuliu Mureşan revine în Gruia după 7 ani, perioadă în care a lipsit din fotbalul de înalt performanță. A mai trecut, e adevărat, o scurtă perioadă, pe la Dinamo.

În cei 17 ani de activitate la conducerea CFR Cluj, Iuliu Mureşan a contribuit atât la promovarea echipei în prima ligă a României, dar şi la câştigarea a nu mai puţin de 12 trofee: cinci titluri de Campion, patru Cupe ale României şi trei Supercupe.

CFR Cluj, în criză în Superliga de fotbal, schimbă președintele! Se desparte de Cristi Balaj, vine Iuliu Mureșan

Iuliu Mureşan îi ia locul lui Cristian Balaj, a cărui plecare din funcţia de preşedinte a fost anunţată tot luni.

CFR 1907 Cluj şi preşedintele Cristian Balaj au ajuns la un acord privind încetarea amiabilă a colaborării, a anunţat, luni, clubul clujean.

Venit în Gruia în toamna anului 2021, fostul arbitru Cristian Balaj a câştigat, din postura de conducător un titlu de campion şi o Cupă a României.

„Îi mulţumim, pe această cale, pentru dedicarea şi seriozitatea cu care şi-a desfăşurat mereu activitatea şi îi dorim mult succes în continuare”, a precizat CFR Cluj.

Ce spune Iuliu Mureșan

„Vom încerca să ridicăm nivelul la club. Ce mă bucură e că am primit sute de telefoane și zeci de mesaje. Mă așteaptă și suporterii și cei din club. Am primit niște mesaje foarte frumoase și se bucură că am revenit. Sper ca bucuria pe care o simt ei, eu să o răsplătesc prin aducerea de rezultate.”, a spus Mureșan la numire.

Gruparea din Gruia se află momentan pe locul 11, cu 13 puncte acumulate după 12 etape, la 6 lungimi de Oțelul Galați, locul 6.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Au fost celebre și bine plătite. Cum au dispărut marile artiste ale secolului al XVII-lea din istoria artei
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!