Prima pagină » Știri externe » Cum prezintă presa rusă explozia de la rafinăria Petrotel Lukoil din Ploiești: Petrolului „indezirabil” i s-a dat foc

Cum prezintă presa rusă explozia de la rafinăria Petrotel Lukoil din Ploiești: Petrolului „indezirabil” i s-a dat foc

Cum prezintă presa rusă explozia de la rafinăria Petrotel Lukoil din Ploiești: Petrolului „indezirabil” i s-a dat foc

Vestea exploziei la rafinăria Petrotel Lukoil din Ploiești a ajuns și în Rusia. După o scurtă revistă a presei ruse se observă că publicațiile de acolo au scris despre „posibile acte de sabotaj îndreptate împotriva țărilor și companiilor care sfidează linia generală a Bruxelles-ului”, referindu-se la „petrolul rusesc”.

„Luni, pe teritoriul Europei de Est – în Ungaria și România – au avut loc două incidente grave la rafinării de petrol. La prânz, o explozie a zguduit rafinăria Petrotel-Lukoil din Ploiești, sudul României, iar în noaptea de luni spre marți, o rafinărie MOL, considerată cea mai mare și mai modernă din țară, a luat foc în orașul ungar situat la sud de Budapesta. Cauzele ambelor incidente nu au fost încă stabilite, însă, printr-o coincidență stranie, ambele rafinării prelucrau, printre altele, și petrol rusesc”, transmite publicația rusă cu profil economic Kommersant.

De asemenea, sursa citată informează că în ambele cazuri, nu este clar ce s-a întâmplat și dacă există o legătură între cele două explozii.

„Cu toate acestea, așa cum a menționat Associated Press la relatarea incidentelor, în urma conflictului din Ucraina, Uniunea Europeană a impus un embargou asupra achizițiilor de petrol rusesc și a anunțat anul acesta o propunere de eliminare treptată a tuturor importurilor de gaze și petrol rusesc până la sfârșitul anului 2027. Singura excepție notabilă este Ungaria, care a declarat în mod explicit că nu intenționează să renunțe la importul de produse energetice rusești”, arată Kommersant.

În acest context, notează publicația rusă, „nu poate fi exclusă posibilitatea ca în ambele cazuri să fi existat un sabotaj împotriva țărilor și companiilor care sfidează linia generală a Bruxelles-ului”. 

Foto: petrotel.lukoil.com

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DIICOT, PERCHEZIȚII DE AMPLOARE în Bihor. Rețea suspectată că exploata persoane vulnerabile
Digi24
Cine este Vadim Ermolaev, oligarhul ucrainean rănit în explozia de la Monaco
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu fetița de 7 ani care s-a stins la o piscină celebră din București? Părinții se aflau la masă și au aflat târziu de tragedie🥺
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
Un băiețel de 11 ani a murit de rabie după ce un liliac i s-a aşezat pe faţă. Cazul, extrem de rar, folosit de medici ca un avertisment
Mediafax
Salariul minim URCĂ, amenzile se MĂRESC. Cât va fi punctul de amendă de la 1 iulie
Click
Ce s-a întâmplat, de fapt, între Ioana Ginghină și Alexandru Ciucu? Actrița a recunoscut: „Se simțea o atracție”
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul vizat de atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Amenda pentru centură, mai mare cu aproape 30 de lei. Cu cât cresc celelalte sancțiuni rutiere
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Cu ce preț vine, de fapt, longevitatea noastră?