Prima pagină » Știri » După ce Miruță s-a plâns că nu poate face nimic, conducerea SALROM a fost demisă

După ce Miruță s-a plâns că nu poate face nimic, conducerea SALROM a fost demisă

După ce Miruță s-a plâns că nu poate face nimic, conducerea SALROM a fost demisă

„A durat, dar s-a întâmplat, indiferent cât au vrut unii să pună piedici. Conducerea SALROM a fost demisă. Mai și închidem astfel din fronturile deschise. S-a terminat cu nepăsarea și aroganța celor care cred că resursele statului român sunt moștenire personală”, a declarat Radu Miruță, ministrul Economiei, marți seara, pe Facebook, după ce toată vara s-a plâns că nu are nicio putere în fața șefilor companiei de sare. 

Ministrul Economiei mai adaugă că la Salrom, bătaia de joc s-a încheiat. „Conducerea care a închis ochii în timp ce o salină se prăbușea, care a făcut achiziții inutile și costisitoare, documentate în două rapoarte oficiale – a fost schimbată! Am reușit, împreună cu acționarul minoritar, să luăm această decizie prin vot”.

„Știu că o să mă întrebați: de ce abia acum? Pentru că a fost nevoie de analize, negocieri, de documente solide. Pentru că, spre deosebire de alții, eu nu mă joc cu vorbele, mă asigur că lucrurile chiar se întâmplă”, a mai spus Miruță.

Ministrul mai spune că fosta conducere a Salrom trimite avocați, amenință cu procese.

„Nu mă intimidează. Adevărul iese întotdeauna la suprafață – și în acest caz, adevărul doare: au greșit și vor răspunde”, mai spune Radu Miruță.

VĂ RECOMANDĂM ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
Povestea soldaților găsiți sub motocicleta din Dunăre. Ce scria pe plăcuțele lor de identificare
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ce alternative la alergare sunt recomandate pentru impact redus asupra articulațiilor?