Prima pagină » Actualitate » Ministrul Sănătății confirmă ceea ce GÂNDUL a publicat în exclusivitate miercuri dimineața. Imagini din spitalul din Constanța unde o tânără a murit la naștere și neregulile unei tragedii. Șeful DSP Constanța a fost demis

Ministrul Sănătății confirmă ceea ce GÂNDUL a publicat în exclusivitate miercuri dimineața. Imagini din spitalul din Constanța unde o tânără a murit la naștere și neregulile unei tragedii. Șeful DSP Constanța a fost demis

Mara Răducanu

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a devoalat astăzi, într-o conferință de presă, neregulile grave descoperite la clinica privată din Constanța, unde în urmă cu două săptămâni, o femeie a murit la scurt timp după ce a născut un băiețel. Oficialul de la Sănătate a confirmat informațiile publicate în exclusivitate de Gândul încă de miercuri dimineața, când au fost arătate imagini din „spital groazei”, dar și informații din raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătății, în care se constată nereguli grave la clinica medicală Armonia din Constanța, operată de Isis Medical Center.

Raportul Corpului de Control a fost trimis la DNA și la Parchet, pentru ancheta penală în desfășurare. Potrivit unei informații de ultimă oră anunțată de ministrul Rogobete, Directorul executiv al DSP Constanța va fi demis începând de azi.

Inspectorii au decis, ca atare, închiderea activității blocului operator din cadrul clinicii și a compartimentului de Terapie Intensivă (ATI) și o serie de amenzi pentru nerespectarea normelor sanitare.  (Articolul intregral AICI)

„Ca ministru al Sănătății nu pot tolera ca acest lucru să continue la nesfârșit”

Ministerul Sănătății a ridicat autorizația de funcționare pentru spitalul privat din Constanța, unde o tânără și-a pierdut viața în urma unei hemoragii după naștere. Deși spitalul functionează din 2009, la primărie ar fi figurat ca hotel timp de 14 ani, iar DSP a avizat funcționarea și în aceste condiții.

„Nu există filtru pentru bolnavi și pentru personalul medical, iar secția ATI nu respectă normele legale de funcționare. Nu mă pronunț în legătură cu activitatea medicală, nu ma pronunț în legătură cu o eventuală culpă medicală, pentru asta există anchete în desfășurare. Însă, din punct de vedere administrativ ca ministru al Sănătății nu pot tolera ca acest lucru să continue la nesfârșit”, a mărturisit oficialul de la Sănătate.

„Am găsit avize emise din pix, proceduri ignorate și decizii dictate de profit”

Spitalul din Constanța unde, la începutul lunii octombrie, a murit o tânără după ce a născut, funcționa improvizat, în condiții improprii, a transmis miercuri ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după ce a prezentat concluziile rapoartelor Corpului de Control al Ministerului Sănătății și al Direcției Sanitare de Stat.

„Din documentele respective nu se poate afla din ce categorie fac parte paturile de la ATI. Nu înțeleg cum a putut fi emis un aviz sanitar de funcționare din 2009 până în 2025 pentru o unitate sanitară care nu respectă nimic. Nu există filtru, echipamente pentru bolnavi, nu există în sala de operație. Spațiile nu sunt organizate într-un flux medical. 

Este necesară o unitate de transfuzie sanguină, pentru situații de acest gen, pentru o eventuală hemoragie. Unitatea deține unitatea, dar produsele de plasmă și sânge sunt depozitate total necorespunzător. Pentru controlul biologic – este un contract cu un laborator dar nu este acreditat – deci rezultatele nu pot fi validate. Am găsit avize emise din pix, proceduri ignorate și decizii dictate de profit, nu de responsabilitate”, a mai precizat Rogobete.

Imagini publicate de Gândul din „spitalul groazei.” Deșeurile periculoase erau depozitate necorespunzător

Într-o ladă frigorifică nesecurizată erau depozitate deșeurile considerate periculoase, consemnează inspectorii Ministerului Sănătății, iar aceasta era depozitată afară, într-un spațiu impropriu, nerespectându-se normele de igienă.

Dezinfectante expirate de un an jumate

„La data controlului – 15.10.2025 – orele 12.00, la verificarea efectuată prin sondaj, au fost identificate produse biocide, materiale sanitare cu termen de valabilitate expirat, dupa cum urmeaza:

  • Mască balon sterilizată, cu termen de expirare 08.2024, balon Ruben sterilizat cu termen de expirare 08.2024, la nivelul salonului ATI.
  • Gel ecograf cu termen de valabilitate depășit, iar unele recipiente prezentau urme vizibile de murdărie.
  • Produs dezinfectant Aniosgel data expirării 08.2025, la nivelul sălii de tratamente pediatrie.
  • Produs dezinfectant Aniosgel data expirării 03.2025, la nivelul oficiului alimentar. ”
  • Mai mult, unitatea sanitară nu deține avizele și autorizațiile actualizate pentru toate produsele dezinfectante.

Putea fi salvată Mădălina, gravida moartă la o clinică privată din Constanța?

Femeia de doar 29 de ani, originară din Giurgiu, făcuse o fertilizare in vitro și alesese să nască la o clinică privată din Constanța, după ce mai multe spitale din București i-ar fi refuzat cererea de a naște natural, din cauza istoricului medical. Mădălina avea doar 29 de ani și era la prima sa naștere. În tot acel calvar, ea a reușit să aducă pe lume un băiețel perfect sănătos, însă nu a mai putut fi salvată.

Nașterea prin cezariană fusese recomandată inclusiv de medicii din clinica bucureșteană unde pacienta realizase fertilizarea in vitro. Cu toate acestea, femeia a insistat pentru o naștere naturală, conform planului de naștere semnat la spitalul din Constanța.

Potrivit informațiilor medicale, travaliul și nașterea s-au desfășurat fără incidente, însă la scurt timp femeia a început să piardă sânge în cantități mari. Echipa medicală a decis efectuarea unei histerectomii de urgență pentru a-i salva viața, dar pacienta și soțul au refuzat inițial intervenția, asumându-și riscurile.

În final, intervenția a fost totuși efectuată, după ce o comisie medicală a aprobat procedura, întrucât viața femeii era în pericol.

„Mi-au spus să semnez că ne asumăm și moartea”

Soțul tinerei, care a asistat la naștere, povestește clipele de coșmar prin care a trecut soția sa care a adus pe lume un băiețel perfect sănătos. Mama lui nu a mai putut fi însă salvată

„Am născut împreună, îi era frică să stea singură. Am stat cu ea de la început până la final. I-au pus copilul pe piept, a fost un moment minunat, dar apoi a început calvarul. Mi-au spus să semnez, că ne asumăm și moartea. În stresul acela, nu știam dacă fac bine sau rău. Ea plângea, sângera, o durea. Am sperat până în ultima clipă că va fi salvată”, a mai spus el.

După operație, pacienta a fost transferată la Spitalul Clinic Județean Constanța, acolo unde a ajuns în stare critică. Potrivit medicilor de la ATI, femeia era „aproape stoarsă de sânge” și, în ciuda eforturilor, nu a mai putut fi salvată.

Sursă foto: Colaj Gândul


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
„Am mâncat parizer trei săptămâni după o zi de excursie”. Reportaj din județul unde vacanța e considerată o ironie
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Au explodat prețurile apartamentelor din România. Orașul în care locuințele noi sunt cu 21% mai scumpe decât anul trecut
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
A confundat BAC-ul cu NUBA! Cum s-a putut îmbrăca un elev din Mehedinți la Bacalaureat depășește orice imaginație
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Cum verifică experții autenticitatea unui ceai Pu-erh vechi. Industria falsurilor din spatele ceaiurilor de colecție