Prima pagină » Sport » România, gazda Campionatului Mondial de Juniori la TENIS de masă

România, gazda Campionatului Mondial de Juniori la TENIS de masă

România, gazda Campionatului Mondial de Juniori la TENIS de masă

România va găzdui, în premieră după 72 de ani, Campionatul Mondial de Juniori la tenis de masă, o competiție organizată de Federația Română de Tenis de Masă (FRTM), în colaborare cu Federația Internațională de Tenis de Masă (ITTF), în BTarena, din Cluj-Napoca.

Timp de opt zile pline de emoție și suspans, cei mai talentați sportivi din lume, la categoriile U19 și U15, vor lupta pentru medalii și prestigiu la nivel mondial.

Competiția a reprezentat o rampă de lansare și o confirmare a valorii unor sportivi importanți aflați în activitate, precum Bernadette Szocs, Adina Diaconu, Elena Zaharia, Eduard Ionescu, Patrick Franziska, Alexis Lebrun, Felix Lebrun, Ma Long, Fan Zhendong sau Sun Yingsha.

Premieră. România e gazda Campionatului Mondial de Juniori la tenis de masă

Pentru România, organizarea acestui Campionat Mondial reprezintă o adevărată provocare și oportunitate de a-și consolida poziția pe harta tenisului de masă internațional. În competiție se vor întâlni forțe de prim rang, printre care China, Japonia, Coreea de Sud, Taipei, România, Germania, Franța, Suedia și multe alte țări.

„Mai sunt 30 de zile până la Campionatul Mondial de Juniori, Cluj Napoca, România! După succesul european în premieră de la Zadar, unde echipele naționale au câștigat medaliile de argint, atât la feminin, cât și la masculin, suntem în plină acțiune pentru pregătirea Campionatului Mondial de Juniori. Simțim emoție și bucurie, dar și o mare responsabilitate, mai ales că de 72 de ani România nu a mai găzduit un Mondial de tenis de masă. Salutăm sportivii și antrenorii, suntem într-o conexiune permanentă cu ITTF și vă asigurăm că va fi un eveniment pe măsură așteptărilor”, a transmis Cristinel Romanescu, președintele Federației Române de Tenis de Masă.

Ultima ediție a Campionatului Mondial de Seniori desfășurată în România a avut loc la București în 1953, când România a cucerit 4 medalii de aur, datorită unor sportive legendare, precum Angelica Rozeanu, Ella Zeller și Sari Szasz.

Delegația României la Campionatul Mondial de Juniori 2025 este formată din:

U19 feminin:
Bianca Mei-Roșu, Alesia Sferlea, Andreea Jifcu, Andreea Băiașu
U19 masculin:
Iulian Chirița, Dragoș Bujor, Robert Istrate, Robert Podar
U15 feminin:
Patricia Stoica, Maya Madar, Nadalia Ionașcu, Kariss Șerban
U15 masculin:
David Toro, Raul Creucu, Andrei Tîbîrnă, Alexandru Pop
La această ediție, juniorii vor concura pentru medalii la următoarele probe:
Echipe (feminin și masculin)
Simplu (feminin și masculin)
Dublu (feminin, masculin și mixt)

Anul trecut, echipa masculină a României a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial U19, desfășurat la Helsingborg, Suedia, prin sportivii Iulian Chirița, Darius Movileanu, Dragoș Bujor și Andrei Istrate, sub îndrumarea antrenorului Mădălin Ionașcu.

Campionatul Mondial de Juniori la tenis de masă are loc în perioada 23 – 30 noiembrie 2025.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Obiectele pe care le aruncăm zilnic ar putea încălzi casele! Invenția unui tânăr inginer francez
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O exoplanetă îndepărtată a dispărut din observații în mod misterios
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi