Mihai Barbu, șeful PNL Vaslui, este și el vizat de ancheta DNA.

În stânga – Mihai Barbu, șeful PNL Vaslui, în dreapta – președintele PNL, premierul Ilie Bolojan
Mihai Barbu, șeful PNL Vaslui, este și el vizat de ancheta DNA.

În stânga – Mihai Barbu, șeful PNL Vaslui, în dreapta – președintele PNL, premierul Ilie Bolojan
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către persoane fizice (unele dintre ele membri în cadrul unui partid politic), a unor infracțiuni de corupție și asimilate infracțiunilor de corupție.
În cursul zilei de 05 noiembrie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 23 de locații situate pe raza județelor Iași, Dolj, Vaslui, Ilfov, București, Prahova, Hunedoara și Timișoara, la domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Brigăzii Speciale de Intervenție „Vlad Țepeș” a Jandarmeriei București, Grupării de Jandarmi Mobile Bacău „Alexandru cel Bun”, Grupării de Jandarmi Mobile „Frații Buzești” Craiova, Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara.
În centrul cazului anchetat de DNA Iași se află controversatul om de afaceri din Vaslui Fănel Bogos. Acesta, potrivit unor surse, vindea pui cu salmonella – și pentru că DSV Iași i-ar fi dat amendă în urma controalelor – nu putea recupera subvenția de la stat, așa că ar fi făcut intervenții prin diverse persoane pentru schimbarea șefului DSV Iași.
Pentru schimbarea șefului DSV Iași ar fi intervenit 3 grupări formate din rezerviști, foste cadre militare, cu legături în Armată, servicii secrete ( SRI, SIE) și chiar foști procurori DNA.
Fănel Bogos are și antecedente. Proprietar al companiei Vanbet, a fost reținut în data de 22 octombrie 2025 de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Vaslui, fiind acuzat de „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F11%2Fbogos-1.webp)
Fănel Bogos, patronul companiei Vanbet
În trecut omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, patron al Vanbet, unul dintre cei mai mari producători de ouă din România, a fost mai fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru că a dat şpagă ca să elimine un concurent de pe piaţă.
Printre personajele suspecte în acest caz mai sunt:
Personaj-cheie în dosarul ”Mită la Aeroport”, cu preocupări infracționale multiple, se lăuda în fața partenerilor că a preluat brandurile Carpați și Snagov și amenința cu Ambasada Rusiei. ”Rupem!”
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F11%2Fhttps___www-gandul-ro__wp-content_uploads_2023_04_d0223963-5219-415c-ad70-ed2734639b05.webp)
Cristian Bălan, personajul din mega-dosarul ”Mită la Aeroportul Otopeni”
Acesta a mai fost implicat în afacerile de la Aeroportul Otopeni și se lăuda cu relații la Ambasada Rusiei și cu legătura apropiată pe care ar fi avut-o cu un procuror DNA.
DNA a făcut în trecut și ”portretul” afaceristului Cristi Bălan în dosarul ”Mită la Aeroport”: ”Anturaj periculos, om violent” / ”Dau un cuțit în cap!”.
Bălan, personaj-cheie în dosarul ”Mită la Aeroport”, a preluat brandurile Carpați și Snagov. ”Rupem!”, se lăuda el.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F11%2Fhttps___www-gandul-ro__wp-content_uploads_2023_04_4911c4da-85e0-4c4c-9e03-39abf01965e6.webp)
Omul de afaceri Cristian Bălan
În interceptările din cazul DNA – Mită la Otopeni – apar discuții halucinante: „Crime plătite, nu știu ce, dărâmări de guverne…„

Nicolae Iană, fost general SIE
Nicolae Iană este fost general SIE. Potrivit relatărilor din presă, Iană a intrat în DIE în 1977. În perioada 1983-1988 spionează la Amman (Iordania), sub acoperirea de secretar II la Ambasada RSR. Următoarea misiune: Cairo (Egipt). Tot sub paravan diplomatic. În 1991 este trimis în Kuweit, până în 1996. Întors, devine şeful unei direcţii operative din SIE, unde activează şi soţia sa. Trece în rezervă la 29 septembrie 2003.
Presa relatează că în trecut generalul SIE Nicolae Iană a lucrat și pentru Sorin Ovidiu Vântu, în cadrul companiei Petromservice.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F11%2Fmaxresdefault.jpg)
Vasile Doană, fost șef al Secției Militare a DNA
DNA face astăzi 23 percheziții în Iași, Dolj, Vaslui, Ilfov, Bucuresti, Prahova, Hunedoara, Timisoara.
Dosarul vizează săvârsirea de către 10 persoane a infracțiunii de trafic de influentă, șantaj, dare de mită si folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000.
„Analiza sistemelor relaționale formate din oameni politici, foste cadre militare din cadrul S.I.E și S.R.I, jurnaliști, foști magistrați și persoane cu o mare influență în mediul politic și administrativ, relevă conturarea unui sistem ocult de influență și protecție, configurat în jurul societății administrate de Bogos Fănel, având ca finalitate legitimarea și perpetuarea unor activități cu caracter ilegal, activități care sunt de natură a pune în pericol sănătatea publică.
Structura și dinamica acestui sistem indică existența unor interconexiuni între mediul economic, politic și administrativ, care, deși nu se manifestă explicit în spațiul public, generează efecte concrete în plan decizional și financiar.
Acest sistem ocult se bazează pe un mecanism relațional piramidal, în cadrul căruia legăturile personale, interesele economice comune și dependențele instituționale creează o rețea de influență și protecție reciprocă. În vârful acestei structuri se regăsesc actori economici cu resurse semnificative și conexiuni politice directe, care își asigură sprijinul decidenților publici prin transferuri de beneficii, susțineri politice, sau promisiuni de avantaje materiale ori de imagine.
La nivel operațional, sistemul funcționează prin canale informale de comunicare și coordonare, care substituie mecanismele legale de control și decizie.
Aceste canale permit orientarea deciziilor administrative sau politice în sensul favorizării intereselor economice ale grupului, creând impresia unei conformități formale cu legea, în timp ce esența acțiunilor rămâne contrară normelor de legalitate și etică publică.
Relațiile dintre reprezentanții mediului politic și cei ai societății administrate de Bogos Fănel indică o formă sofisticată de simbioză de interese, în care influența politică este utilizată pentru crearea unui cadru aparent legal activităților economice neconforme.
Prin contracte, parteneriate comerciale, sponsorizări sau alte instrumente financiare, se asigură o legitimare artificială a activităților ilegale, oferindu-li-se o aparență de normalitate și stabilitate economică”, arată surse judiciare.
Știre în curs de actualizare
RECOMANDĂRILE AUTORULUI