De ce îi urăsc politicienii pe români?

Imediat după 1990, odată cu ședințele zbuciumate din FSN/CFSN și cele din primul parlament ales în Duminica Orbului, oamenii au început să se întrebe dacă nu ar fi necesar ca cei care vor să fie membri ai parlamentului să fie supuși unui consult psihiatric.

Adevărul este că au fost, de-a lungul timpului, destul de multe personaje a căror integritate mintală putea fi lesne pusă la îndoială. Ion I Brătianu „Cartof”, Nicolae Iosipescu Zambra, chiar și Ștefan Cazimir, care, ca tipologie, se apropia de Trahanache, sunt doar trei dintre exemplele timpurii. Există și persoane care au mimat și mimează insanitatea mintală pentru a-și scuza derapajele și abuzurile de toate tipurile, iar în această categorie se înscriu cu brio Vadim-Tudor și Șoșoacă.

Dar nu nebunia ar trebui, neapărat, să ne îngrijoreze. Oamenii cu reale deficiențe neuro-psihice pot beneficia de tratament, pot fi ținuți sub observație, li se poate îmbunătăți, prin terapie și medicație, calitatea vieții.

REACȚIE Ciprian Ciucu dă vina pe sistemul administrativ al Primăriei Capitalei, după furtuna care a măturat Bucureștiul: „Acest stat inert și incompetent”

00:03

DIGITALIZARE Sony va înceta să mai fabrice discuri fizice pentru jocurile video care vor fi lansate pe consolele PlayStation începând din ianuarie 2028

23:59

Există un alt soi de afecțiuni, însă, care sunt mai puțin vizibile la o examinare superficială și care ar trebui să fie incompatibile cu funcțiile publice de decizie, fie ele alese sau numite. Vorbesc despre lipsa empatiei, cruzimea, disprețul și ura față de oameni. Iar de aceste afecțiuni sau, dacă vreți, tare de educație și caracter, suferă, e din ce în ce mai clar, cei mai mulți dintre politicienii noștri de vârf.

Străvechea înțelepciune iudaică spune, în Talmud, că „dacă ai salvat un om, ai salvat întreaga omenire”. Îmi pare un gând de o frumusețe fără seamăn, una dintre liniile esențiale care ar trebui să definească umanitatea. Ar fi ideal dacă am fi animați toți de astfel de gânduri. Dar, din păcate, mai ales cei care ne conduc par împinși de la spate de intenții egale ca forță, dar de sens contrar.

Politica ar trebui să fie meseria sau ocupația care se exercită numai și numai în interesul oamenilor, al poporului în întregul său, în interesul cetății. Mai ales într-o democrație. Guvernarea nu ar trebui să aibă alt scop decât bunăstarea cetățenilor, a tuturor. Și repet: mai ales într-o democrație. Egalitatea în drepturi și obligații, egalitatea în fața legii, solidaritatea și alte câteva ar trebui să nu fie doar niște lozinci golite de conținut, ci principii de bază ale oricărui program de guvernare. Mai ales într-o democrație.

Un prim simptom manifestat de politrucii și birocrații care o iau razna este desconsiderarea. Mulți, după o mai lungă sau mai scurtă perioadă într-o funcție publică, ajung să fie convinși că ei sunt superiori restului populației, că cei pentru al căror bine ar trebui să facă absolut to ce le stă în putere sunt proști și nu merită. Ce? Nimic, nu merită nimic, pentru că sunt proști, inferiori și oricum nu înțeleg subtilitățile guvernării.

După desconsiderare vine, natural, disprețul. Spre deosebire de desconsiderare, care poate fi mută, ascunsă, disprețul este public, vădit, vizibil și din dronă. Oamenii ăia pe care politrucii și birocrații îi desconsideră nu le mai sunt indiferenți atunci când încep să-i disprețuiască. Deja îi deranjează, îi împiedică să se bucure de viață. Fețe posace ale celor care-și pierd speranța în cei care-i conduc ajung să-i scârbească pe aceștia din urmă. A respira același aer cu ei devine inacceptabil. Așa apar zborurile cu avioane private spre destinații cât mai îndepărtate, în încercarea de a găsi un aer mai pur, nepoluat de prostime. Când trec pe lângă marginea bordurii în limuzine de 150-200.000 de euro, stropind trecătorii, politrucii și birocrații nu o fac din lipsă de educație, ci din dispreț, pur și simplu.

După dispreț, mai puternică și în egală măsură de vătămătoare este ura. Iar mulți, foarte mulți dintre politicienii României și ai lumii îi urăsc realmente pe oameni. Nu știu de ce, este inexplicabil, dat fiind că ura este un sentiment extrem de puternic și care consumă prea multă energie pentru a merita să fie practicat. Dar, se vede treaba, renunțând să-și cheltuie energia pentru a le face bine semenilor, politicienii și-o folosesc pentru a urî. Pentru a ne urî pe noi.

Atunci când vezi un ministru, un prim-ministru, un șef de partid salivând de plăcere când vorbesc despre concedieri în masă, tăieri de salarii la grămadă, închideri de instituții esențiale nu poți conchide altceva decât că este vorba despre ură. Ură pură, agresivă, contondentă, îndreptată nu împotriva unor ținte unice, ci a unor întregi categorii de oameni.

Nu mă aștept ca politicienii să ne iubească. Pe toți, necondiționat. Nu este cazul. Aș fi mulțumit dacă ne respectă. De fapt, respectul arătat de politicieni cetățenilor ar trebui să fie obligatoriu și este incompatibil cu desconsiderarea, disprețul, ura și lipsa de empatie.

Deci nu, nu vreau să ne iubească.

Dar de ce ne urăsc? Ce le-am făcut? I-am ales, le-am dat acces la o viață la care unii, date fiind pregătirea și capacitatea intelectuală, nu ar fi putut spera. Când ajuți pe cineva să acceadă mult mai sus decât îi este nasul, când stai scară pentru scroafele care se cațără în copac, astea sunt motive de ură, într-adevăr. Ai fost martor la o ascensiune nemeritată și nu vei conteni să-ți amintești asta. Și să le-o amintești și altora.

Bolojan, de exemplu, nu a fost suficient de votat pentru a conduce, pe merit, un guvern. Este președintele partidului care la alegerile parlamentare s-a clasat pe locul al 3-lea. Și, totuși, conduce guvernul României, fiind sprijinit puternic de unii și mai nevolnici, care s-au clasat pe locul al 4-lea. N-ai cum să nu desconsideri poporul care, deși nu te-a votat, din lehamite, îți permite o astfel de impostură.

Și, totuși, de ce să-l urăști? De ce?

Trăiește, bucură-te de nemeritată grandoare trecătoare, dar lasă-i și pe toți ceilalți să trăiască și să se bucure de niște vieți decente.

Dacă urăști un singur om, urăști întreaga omenire. Iar asta ar trebui să te descalifice pentru orice funcție publică.

AUTORUL RECOMANDĂ:

• România lui Nicușor Dan și Bolojan: bolnavă, analfabetă, dar plină de arme scumpe
• Nicușor roagă corporația să ne facă legislația