Prima pagină » Sport » Marius Șumudică o atacă pe FCSB. „Vă pun și eu întrebarea asta”

Marius Șumudică o atacă pe FCSB. „Vă pun și eu întrebarea asta”

Marius Șumudică o atacă pe FCSB. „Vă pun și eu întrebarea asta”

FCSB – Dinamo s-a terminat la egalitate, 0-0, iar Marius Șumudică, antrenor liber de contract, a analizat derby-ul.

Șumudică, pe vremea în care era pe banca Rapidului, nu a învins FCSB în patru meciuri și atunci spunea că adversarii stau foarte bine fizic. Acum susține că elevii lui Elias Charalambous „cad” din minutul 70 al partidelor și tehnicianul nu-și explică forma slabă a roș-albaștrilor.

FCSB e pe locul 9, 25 de puncte, la două distanță de play-off-ul campionatului.

Marius Șumudică o atacă pe FCSB

„Dinamo a câștigat duelurile unu contra unu. Au fost mai agresivi, mai dornici. FCSB dorea, dar nu putea. Și-au dorit, dar nu au putut. Anul trecut spuneam că, în momentul în care am jucat cu ei, îi simțeau că treceau ca niște avioane pe lângă mine. Și îi simțeam. Pentru că dacă stai la linia de tușă ca antrenor simți pulsul jucătorului din teren. Anul trecut, FCSB, din punct de vedere fizic, era o clasă peste toate celelalte. Și vedeam și eu ce lucram, aveam și eu parametrii mei, aveam și eu preparatorii mei care-mi aduceau și explicau tot ceea ce lucram la antrenamente, dar FCSB-ul era din altă sferă.

Păreau o echipă foarte, foarte, foarte bine pregătită. Ok, am glumit, dar sunt ferm convins că nu se dopau, ca să încheiem cu prostiile astea. Pentru că sunt controale. Eu vorbesc despre pregătirea lor fizică. Anul trecut, eu îi simțeam ca antrenor. Îi simțeam cât de bine erau pregătiți fizic. Acum vă pun și eu întrebarea: de ce anul acesta nu mai sunt așa de bine pregătiți fizic? De ce din minutul 70 cad?

Mi se pare o echipă stoarsă, epuizată. Dinamo la mijlocul săptămânii se duce și evoluează cu majoritatea jucătorilor titulari la Constanța, un meci destul de greu, pe un teren greu. Și FCSB tratează Cupa cum o tratează, lasă jucătorii acasă și sunt mai proaspeți Dinamo. Adică nu mai există regula asta că din trei în trei zile jucătorii români nu pot. Ei au rămas acasă, s-au odihnit, au jucat tot în București de data asta. Și, într-un final, echipa mai proaspătă a fost Dinamo. Din punctul meu de vedere, Dinamo trebuia să câștige jocul. Nu mă refer doar la bara lui Gnahore, dar și-au câștigat duelurile, au fost o echipă organizată”, a declarat Marius Șumudică, la Fanatik.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marele câștigător: RUSIA. Europa riscă să cadă în capcana dronelor
Digi24
Traian Băsescu: „Lucrurile nu trebuie să ne facă să defilăm. Bine că am demonstrat că la o dronă facem față. Urmează testul cu roiul”
Cancan.ro
Prima fotografie cu Rareș Cojoc și noua iubită. Cei doi sunt în vacanță
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie: „Nu vă lăsați păcăliți de imagini!”
Adevarul
A încălcat Nicușor Dan Constituția în negocierile pentru formarea Guvernului? Explicațiile judecătorului Augustin Zegrean
Mediafax
Destinația care NU EXISTĂ pe nicio hartă a stârnit o adevărată OBSESIE
Click
27 iulie, ziua în care Vincent van Gogh s-a împușcat. Lucruri mai puțin știute despre marele pictor
Digi24
Vladimir Putin reaprinde disputa privind granițele Ucrainei: „Va pierde pământurile care au aparținut României, Poloniei și Ungariei”
Cancan.ro
S-a subțiat porția de bani din TV! Din ce mai scoate Dani Oțil profit, după ce încasările din producție s-au prăbușit
Ce se întâmplă doctore
„Ajungeam acasă și plângeam în fiecare zi.” Drama trăită de Marc Cucurella departe de terenul de fotbal: ce diagnostic a primit fiul său
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum setezi Google Maps și Apple Maps pentru cel mai rapid traseu
Descopera.ro
Astronomii ar fi descoperit primul satelit natural în afara sistemului nostru solar. Sau este ceva mai ciudat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea la prima întâlnire: – Știi, eu sunt cam timid!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este cel mai rotund animal?